În 2020, an marcat de o criză economică fără precedent, venită din senin, s-a auzit des sintagma „banca centrală a dat drumul la tiparniţa de bani”, pentru a susţine economia. Banii reprezintă o formă de „magie” economică, prin care o bucată de hârtie, fără o valoare intrinsecă, spre deosebire de aur, de exemplu, devine un instrument vital, de care nu ne putem lipsi, fie că este în numerar sau card. Cine, cum, şi când decide să se tipărească banii?

Tipărirea banilor rămâne în zilele noastre o metaforă, pentru că există o pondere foarte mică în masa monetară a unei ţări europene pe care o au banii în numerar. Ponderea cea mai mare este a banilor din cont, care se «tipăresc» pe calculator”, explică, pentru Business MAGAZIN, Adrian Vasilescu, Banca Naţională a României (BNR). Bancnotele au apărut din nevoia de a nu mai transporta cantităţi mari de monede de schimb.

Monedele de schimb au apărut odată cu dezvoltarea comerţului între civilizaţiile antice şi au înlocuit o parte din troc – schimbul de bunuri. Primele monede de schimb au fost scoicile, vârfurile metalice de săgeţi, diferite metale preţioase sau pietre preţioase, şi în circa 4 milenii au ajuns să fie reprezentate de monede din metale ieftine, bancnote, sau bani virtuali, fie că vorbim de carduri bancare, aplicaţii de plăţi online sau, de 11 ani încoace, de criptoactive.

Decizia de a «tipări» lei este a Băncii Naţionale a României. Înainte, etalonul pentru «masa monetară», adică banii tipăriţi de banca centrală, era aurul, care garanta valoarea monedei. Astăzi însă, băncile centrale garantează valoarea banilor pe care îi tipăresc.

„Banii tipăriţi de banca centrală se numesc bază monetară. Baza monetară reprezintă banii tipăriţi fizic şi banii pe care îi iau băncile în contul lor deschis la BNR. Baza monetară are practic o viteză de multiplicare şi banca centrală urmăreşte un leu pe baza monetară câţi lei creează şi apoi, în funcţie de această multiplicare, ia decizia de tipărire”, spune Adrian Codirlaşu, profesor universitar de economie şi vicepreşedintele CFA România, asociaţia analiştilor financiari. Orice tipărire de bani de către banca centrală se duce în economie prin sistemul bancar. „În zilele noastre este istorie etalonul aur. Era o bună practică pentru stabilitatea monetară, dar în acelaşi timp era şi o constrângere teribilă pentru că, indiferent ce nevoi aveai pe piaţă, nu puteai să faci bani decât în limita unei cantităţi de aur care putea să reprezinte până la 40% din masa monetară”, mai spune Adrian Vasilescu.

Adrian Vasilescu, BNR:„În zilele noastre este istorie etalonul aur pentru tipărirea banilor. Era o bună practică pentru stabilitatea monetară, dar în acelaşi timp era şi o constrângere teribilă pentru că, indiferent ce nevoi aveai pe piaţă, nu puteai să faci bani decât în limita unei cantităţi de aur care putea să reprezinte până la 40% din masa monetară.”

Cu etalonul aurului, banca centrală americană, Fed, nu ar fi putut să tipărească în criză câţi bani avea nevoie şi să injecteze lichiditate în piaţă pentru companii şi populaţie – angajaţii americani au primit câte 2.000 de dolari, în două tranşe egale. „Acum nu există un etalon. În zilele noastre, bănci ca banca centrală a Franţei, a Angliei şi mai ales SUA spun că vom emite bani cât va fi nevoie. A apărut şi expresia bani din elicopter, în sensul că băncile centrale dau drumul la bani ca să ajungă direct la companii sau chiar la populaţie. Sunt lucruri care nu se întâmplă în mod normal, dar Fed a practicat această metodă (în pandemie – n. red)”, mai spune Adrian Vasilescu.

Şi atunci, de ce Banca Naţională a României nu tipăreşte bani pe care să îi dea populaţiei? Răspunsul îl dă Adrian Codirlaşu: „SUA şi-a tipărit ieşirea din criză. Toată lumea voia dolari şi în general când e criză toţi vor dolari, yeni şi franci elveţieni. Dolarul este cerut de toată lumea şi euro la fel. Doar o asemenea ţară îşi poate permite să printeze bani şi să îi dea gratuit, pentru că e cerere enormă pentru aceşti bani. Pentru leu, zlot polonez sau forintul maghiar, dacă se printează şi se dau îşi pierd din valoare.” O monedă precum leul, care, în caz de criză nu este cerută precum alte valute, ca dolarul sau euro (care sunt «monede de rezervă») se devalorizează şi creează o creştere accelerată a preţurilor în România. Cu toate acestea, şi tipărirea dolarilor a venit cu un preţ: SUA se confruntă cu o creştere galopantă a inflaţiei, după injecţiile puternice de lichiditate din piaţă.

Adrian Codirlaşu, vicepreşedintele CFA România:„SUA şi-a tipărit ieşirea din criză. Toată lumea voia dolari şi în general când e criză toţi vor dolari, yeni şi franci elveţieni. Dolarul este cerut de toată lumea şi euro la fel. Doar o asemenea ţară îşi poate permite să printeze bani şi să îi dea gratuit.”

„Măsura a generat inflaţie, 4,2% în SUA în acest moment, iar Fed a dat semnale că şi-a schimbat strategia de politică monetară, în sensul că acceptă o inflaţie mai mare înainte să ia măsuri. Se uită la inflaţie pe un ciclu economic, să fie în ţintă, ceea ce înseamnă perioade mai lungi”, mai spune Adrian Codirlaşu.

Adrian Vasilescu explică faptul că politica de tipărire a banilor şi injecţia acestora în piaţă din partea băncilor centrale din SUA, Japonia sau zona euro a avut ca fundament şi deflaţia, cu care zonele respective se luptau deja de câţiva ani. „Acum a apărut un factor nou. Toată largheţea în a tipări bani, între ghilimele, era determinată de persistenţa deflaţiei, atât în SUA, cât şi în Japonia şi mai ales în Uniunea Europeană. Acum însă este o altă eră, a inflaţiei, care creşte şi, pe măsură ce creşte, băncile centrale trebuie să fie mai prudente.”

Istoria leului

În 1867, în timpul domniei regelui Carol I, în România a fost adoptată legea care a stabilit că leul este moneda naţională românească. Primele monede de 1 leu au fost produse în 1870, când s-a înfiinţat şi monetăria statului. Moneda de 1 leu era confecţionată din argint, iar cea de 20 de lei era din aur. Fiecare leu însemna atunci, ca şi acum, 100 de bani. Denumirea de «leu» vine de la leul imprimat pe una dintre monedele olandeze, talerul-leu, care a fost una dintre cele mai populare monede utilizate pe teritoriul Ţărilor Române în secolul al XVII-lea. Talerul a avut o circulaţie intensă în întreg spaţiul european, înregistrând o multitudine de variante. Dintre acestea, pentru istoria noastră monetară a României, cea mai importantă variantă a fost Leeuwendaalder-ul (talerul-leu sau leul), emis în Provinciile Unite ale Ţărilor de Jos, având reprezentat pe revers un leu ridicat pe labele din spate. Prima emisiune de acest tip a fost pusă în circulaţie în anul 1575, în provincia Holland, notează BNR.

În secolul al XVII-lea, mai ales în timpul domniei lui Matei Basarab, talerul-leu a devenit cea mai întâlnită monedă de argint cu valoare ridicată, nu numai în Ţările Române, ci în întreaga Peninsulă Balcanică:

„Fiind foarte apreciat, dar şi disponibil în cantităţi mari, talerul-leu a ajuns chiar să fie exportat ca marfă pe pieţele Imperiului Otoman. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, emiterea talerului-leu încetează. Identificarea de către populaţie a noţiunii de leu cu aceea de ban (monedă), dovada cea mai elocventă a influenţei pe care o exercita în economia noastră monetară, face ca leul să devină, în Moldova şi Ţara Românească, unitate de cont, împărţită în 40 de parale”, mai scrie BNR în documentul „Istoria leului”.

La începutul secolului al XIX-lea, în Ţara Românească şi Moldova nu existau bănci în sensul propriu al termenului, activităţile acestora fiind suplinite de zarafi – negustori specializaţi în stabilirea echivalenţelor dintre numeroasele monede care circulau în lipsa unei monede oficiale.

„Documentele vremii arată că activitatea lor nu era lipsită de nemulţumiri din partea clienţilor, care se plângeau autorităţilor, fie că foloseau cântare mincinoase, fie că dădeau la schimb monede cu greutatea diminuată sau deteriorate sau chiar că puneau în circulaţie monede false”, mai scrie BNR în documentul citat.

După 1880, bancnotele româneşti au fost fabricate de către Banca Naţională a României, înfiinţată în acel an. La început, bancnotele româneşti puteau fi preschimbate în aur la BNR. O bancnotă de 20 de lei avea aceeaşi valoare ca o monedă de aur de 20 de lei. Bancnota de o mie de lei însemna 50 de monede de aur.

Banca Centrală garantează valoarea bancnotelor. În România moneda naţională s-a devalorizat cel mai mult după Al Doilea Război Mondial. În 1947 a fost tipărită o bancnotă de 5 milioane de lei.  În 1947 a avut loc o reformă monetară, când un leu nou a devenit echivalent cu 20.000 de lei vechi.

După 1989, inflaţia a crescut galopant, iar leul s-a devalorizat puternic. În 2005, BNR a hotărât să schimbe valoarea banilor prin denominare, adică a «tăiat» 4 zerouri şi astfel bancnota de 10.000 de lei a devenit bancnota de 1 leu.