Lângă un expressor de cafea, libanezul Sherif Abdala, în vârstă de 48 de ani, se simte în largul său. Poate vorbi despre cafea ore în şir, vădit fiind că nu este vorba doar despre domeniul pe care l-a ales pentru afaceri, ci şi de o pasiune a sa. Îşi presară povestea cu glume, spunând de pildă că este suplu pentru că bea mai multe cafele pe zi. Stăpâneşte bine limba română; în fond, şi-a petrecut aici aproape jumătate din viaţă. Drumul până în România, povesteşte Abdala, a fost „interesant„. Mărturiseşte că nu a văzut ţara noastră ca o destinaţie, ci ca pe un loc de trecere.

INTRE DOUĂ LUMI. Născut în Somalia, a absolvit Universitatea de Literatură în ţara natală şi a continuat cursurile de masterat în literatură arabă şi engleză, în Irak; în 1990 a început Războiul din Golf şi a trebuit să plece. Dar tot atunci avea loc şi un război civil în Somalia. „Acasă nu puteam să mă întorc, iar acolo nu puteam să rămân."

Avea un unchi în Franţa la care spera să ajungă, pentru ca apoi să-şi finalizeze studiile la Sorbona. N-a reuşit însă să obţină viză din Iordania („singura ţară de ieşire„), decât pentru România, aceasta fiind cea mai apropiată de destinaţia vizată atunci, Franţa. „Şi aici am rămas„, deşi planurile de la acea vreme erau diferite. „Trebuia să primesc în România invitaţie din partea unchiului meu, care era în Franţa„, explică Abdala, însă la ambasadă documentul s-a dovedit a fi insuficient, pentru că el nu era rezident în România.

Pentru a obţine rezidenţa, s-a înscris la o şcoală de limba română, la Sala Dalles, însă apoi au apărut alte piedici: pe foaia de rezidenţă mai era necesară o ştampilă de la primărie; iar când toate demersurile de aici au fost finalizate, a aflat că unchiul său din Franţa murise. „Aşa am rămas în România. Mă simţeam blocat şi aveam în buzunar vreo 400 de dolari. Familia mea fugise din Somalia şi se afla într-o tabără de refugiaţi în Kenya.

Prin urmare, nu puteam să le cer ajutorul, ci dimpotrivă, ei aveau nevoie de al meu.„ Trebuia să se descurce într-un fel, aşa că a început să-şi caute de lucru. „Erau pe atunci mulţi studenţi arabi care au început afaceri, cu importuri de cafea, de pildă.„ A fost angajat ca să vămuiască mărfurile care veneau pentru cafeaua Alvorada, o marcă populară la acea vreme, ocupaţie pe care a avut-o în jur de doi ani. Acesta a fost primul contact cu cafeaua, „în afară de cel de acasă, unde aveam un adevărat ritual, cu care nu m-am mai întâlnit niciodată„.

În Somalia mama lui cumpăra cafea verde, o prăjea într-o tigaie specială, o măcina într-un butoi şi adăuga tot felul de condimente - scorţişoară, cuişoare, ghimbir; dimineaţa prepara cafeaua, „din care beam chiar şi când eram copil, cu mult lapte„. În plus, povesteşte Sherif Abdala, Somalia a fost vreme de 60 de ani colonie italiană, iar cultura aceasta se regăseşte şi în ce priveşte consumul de cafea: „Lângă fiecare cinematograf existau 2-3 cafenele unde se putea consuma cappuccino sau espresso„.