Multinaţionala în care orice angajat poate deveni acţionar, chiar şi în România

Postat la 13 iulie 2016 871 afişări

Multinaţionala în care orice angajat poate deveni acţionar, chiar şi în România

Retailerul de bricolaj Leroy Merlin are în România o reţea de şapte magazine, iar până la jumătatea anului viitor numărul acestora va ajunge la 16. Pentru asta, are nevoie să angajeze încă 600 de oameni pe lângă cei 1.300 care lucrează deja în cadrul companiei. În viitorul apropiat, comerciantul francez vrea să aplice şi pe plan local reţeta de cooptare a angajaţilor în acţionariatul companiei, o tactică pe care o aplică deja pe piaţa natală dar şi în alte ţări.

Dacă ai grijă de angajaţi, şi ei au grijă de clienţi. În toate ţările avem o creştere de 5-10% peste ritmul pieţei şi asta nu pentru că suntem cei mai buni, ci datorită implicării angajaţilor. Probabil de anul viitor vom dezvolta un program de stimulare a angajaţilor, aşa cum se întâmplă în alte ţări“, spune Frederic Lamy, director general al Leroy Merlin România. Compania face parte din grupul ADEO, care operează peste 370 de magazine Leroy Merlin în 12 ţări, fiind liderul pieţei de bricolaj în Franţa şi al treilea comerciant de profil la nivel mondial.

Anul trecut, încasările s-au plasat la 17,3 miliarde de euro, în creştere cu 3,5%, grupul având 350 de milioane de clienţi şi 92.000 de angajaţi la nivel mondial. 10% din capitalul firmei este deţinut de familia franceză Mulliez, care controlează între altele şi grupul Auchan, Decathlon şi Kiabi, iar 20% din acţiuni sunt deţinute de angajaţii grupului, spune francezul de 44 de ani, care a preluat conducerea filialei locale de un an şi jumătate şi înainte de acest mandat a lucrat tot pentru Leroy Merlin, în Turcia. Şi nu, nu este vorba doar despre management în această reţetă de acţionariat, răspunde Lamy întrebat despre felul în care sunt implicaţi angajaţii în acţionariatul companiei. Prea multe detalii despre proiect nu dă însă, pentru că alcătuirea acestuia este rezervată anului viitor, până când atenţia este acaparată de remodelarea şi deschiderea magazinelor preluate de la BauMax. „Când am venit în România aveam un singur magazin şi 250 de angajaţi, acum sunt şase magazine şi 1.300 de angajaţi“, spunea Lamy la o discuţie cu presa, pregătindu-se să plece la Cluj-Napoca, unde urma să fie deschis al şaptelea spaţiu al reţelei.

Francezii au preluat în 2014 cele 15 spaţii cu vânzări anuale de 120-130 de milioane de euro, operate în România de austrieci. Acest pas a fost unul de anvergură pentru francezi, care deschiseseră în 2011, în Chitila, lângă Bucureşti, primul magazin pe plan local şi singurul, vreme de trei ani, până la sfârşitul anului trecut, când au inaugurat al doilea spaţiu construit. „Nu am avut o expansiune foarte rapidă după intrarea pe piaţă, pentru că era necesar să cunoaştem specificul“, argumentează Lamy, care povesteşte că strategia companiei pe fiecare piaţă este să-şi cunoască amănunţit clienţii. În Franţa, de pildă, angajaţii Leroy Merlin vizitează clienţii, pentru a vedea cum arată locuinţa la interior şi exterior, în ce stare e grădina, ce le place, care sunt obiceiurile de consum. „Nu vorbim de big data, ci de informaţii foarte personalizate.“

Achiziţia de anul trecut a accelerat însă dezvoltarea pe piaţa românească, iar cele 15 spaţii preluate au intrat iniţial într-un proces de lichidare a stocurilor, iar apoi, treptat, în etapa de remodelare, care durează în jur de trei-patru luni pentru fiecare spaţiu. Bugetul necesar pentru reamenajarea magazinelor se plasează în jurul a 1-1,5 milioane de euro, iar procesul de transformare nu se limitează la înlocuirea siglei de la intrare, ci vizează faţadele, aranjarea în magazin, sortimentaţia, mobilierul şi sistemele IT. La şase luni de la preluare, a fost deschis primul Leroy Merlin în spaţiul ocupat anterior de BauMax, la Ploieşti, iar în vara acestui an inaugurările s-au înteţit. Pe 29 mai deschidea porţile al doilea magazin transformat, în Sun Plaza (Bucureşti), pe 5 iunie al treilea construit, pe 9 iunie cel de la Braşov. Numele BauMax va dispărea la jumătatea anului viitor complet de pe piaţa românească, iar la acel moment reţeaua Leroy Merlin va avea 16 magazine. Recrutarea este un alt pas important, pentru pentru a susţine activitatea spaţiilor de vânzare, francezii vor să mai angajeze încă 600 de oameni. „Am preluat angajaţii BauMax, la acel moment mai erau 30‑40 de oameni pentru fiecare magazin, ceea ce este foarte puţin pentru noi“. În opinia lui Lamy, în medie, este nevoie de 100 de oameni în fiecare spaţiu de vânzare, pentru ca la fiecare raion să existe personal care să discute cu cumpărătorii.

Pe termen lung, francezul vede potrivită pentru piaţa românească o reţea cu 20-25 de magazine, iar pentru a ajunge la această cifră ar mai fi nevoie de construirea unor spaţii noi. „Căutăm permanent noi spaţii, dar nu ne grăbim“, punctează Lamy. Pe de altă parte, el nu neagă nici posibilitatea de a achiziţiona un alt concurent, spunând că dacă se va ivi o oportunitate, aceasta va fi luată în calcul. Cel mai important potenţial este identificat de reprezentanţii Leroy Merlin în Bucureşti, oraş despre care Lamy spune că „seamănă cu Varşovia, în urmă cu 10-15 ani, iar acum avem la Varşovia zece magazine“.

Despre rezultatele anului în curs francezul spune că vor fi de cinci ori mai mari decât cele de anul trecut, fără a da mai multe detalii. Potrivit celor mai recente date raportate la Finanţe, firmele Leroy Merlin România şi Leroy Merlin Bricolaj au înregistrat afaceri în 2013 cumulate de 181 milioane lei, iar rulajul BauMax România s-a ridicat la 517 milioane lei.

Rezultatele de până acum, în 2015, au fost peste aşteptări: „Numărul de clienţi a crescut de trei ori după transformarea magazinelor, traficul a fost mai mare decât estimasem“.

O PIAŢĂ EFERVESCENTĂ

Piaţa de bricolaj, cu o valoare estimată de circa 3 miliarde de euro, a avut parte de efervescenţă la capitolul tranzacţii. În afară de preluarea BauMax de către Leroy Merlin, şi reţeaua Praktiker a fost preluată de investitori turci, iar Bricostore, prima reţea străină care a intrat pe piaţa românească, şi-a vândut afacerea către Brico Dépôt, parte a grupului britanic Kingfisher; nemţii de la Obi au tras pur şi simplu obloanele şi au încheiat operaţiunile pe piaţa din România, chiar dacă planurile iniţiale vizau poziţia de lider de piaţă. Kingfisher a finalizat în septembrie procesul de transformare în format propriu Brico Dépôt a celor 15 magazine Bricostore preluate în România în urmă cu doi ani de la compania franceză Group Bresson. Potrivit datelor publicate în raportările grupului, Kingfisher a plătit circa 75 de milioane de euro pentru magazinele Bricostore din România, anunţând de asemenea că ia în calcul posibilitatea creşterii businessului local pe termen lung la circa 50 de magazine.

Pe piaţă este prezentă şi reţeaua germană Hornbach, care a deschis în această toamnă al şaselea magazin al său din România, la Sibiu, într-o locaţie preluată de la foştii competitori Obi. Afacerile Hornbach România au crescut cu 9% anul trecut, la 479 milioane lei (108 milioane euro), iar la nivelul primelor şase luni din 2015 au bifat un avans de 10%.

În toamna acestui an, afacerea Ambient, dezvoltată de antreprenorul Ioan Ciolan, a intrat în insolvenţă. Compania a început să întâmpine dificultăţi din 2009, an după ce Ciolan a fost aproape de a se asocia cu EQT, fond de investiţii deţinut de cea mai puternică familie din Suedia. Vânzările au scăzut, compania a fost restructurată, a fost schimbat managementul. Chiar şi aşa, Ambient, aflat cu ani în urmă pe podiumul operatorilor din domeniul bricolajului, nu numai că a pierdut la capitolul vânzări, dar a intrat pe terenul periculos al pierderilor, care s-au plasat anul trecut la 32 de milioane de lei. Compania a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 497 milioane de lei, în scădere cu 20% faţă de 2013.

În domeniul distribuţiei de materiale de construcţii este prezentă o altă afacere antreprenorială, Arabesque, controlată de omul de afaceri Cezar Rapotan. Compania, care avea anul trecut 2.486 de angajaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 1,5 miliarde de lei, la acelaşi nivel cu rezultatele din 2013, şi un profit net de 44 milioane de lei, faţă de 29 de milioane de lei în 2013. Familia Rapotan deţine şi controlul Brico Expert, care operează cele trei magazine Mr. Bricolage din România.

Domeniul este dominat clar de reţeaua Dedeman, afacere construită de antreprenorii Dragoş şi Adrian Pavăl, care are 42 de magazine şi o cifră de afaceri care se va plasa anul acesta în jurul a 4 miliarde de lei. Piaţa de DIY (do-it-yourself) a crescut cu 6% anul trecut, până la 1,4 miliarde euro, potrivit companiei de cercetare InterBiz Research & Consulting. La această cifră se adaugă însă şi vânzările din retailul tradiţional de materiale de construcţii, care a pierdut în ultimii ani teren în faţa reţelelor.

Una peste alta, Frederic Lamy are o perspectivă optimistă deopotrivă în ce priveşte evoluţia pieţei în general – „puterea de cumpărare e scăzută, dar nu e o situaţie catastrofală şi se va îmbunătăţi în viitor“ – cât şi a afacerii, în particular: „Vrem să fim în top trei în această piaţă, cât mai curând“.

Urmărește Business Magazin

/analize/comert/multinationala-in-care-orice-angajat-poate-deveni-actionar-chiar-si-in-romania-15525371
15525371
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.