În ultimele două decenii, consultanţii de la Mercer au analizat condiţiile de viaţă din circa 450 de oraşe din toată lumea pentru ca la final să rezulte o listă cu 213 de oraşe ordonate în funcţie de calitatea vieţeii. Mercer, companie specializată în resurse umane, face acest exerciţiu pentru a vedea care sunt cele mai bune oraşe pentru un expat, dar rezultatul cercetării este util foarte multe categorii de public, inclusiv pentru locuitorii din oraşele respective.

”În Europa, cele mai mari salturi în ceea ce priveşte calitatea vieţii în ultimii 20 de ani au fost vizibile în oraşele din estul Europei“, spune Martine Ferland, senior partner şi preşedinte peste regiunea EuroPac (Europa şi Pacific). ”Factorii care au dus la aceste salturi au fost îmbunătăţirea serviciilor publice, transportul şi siguranţa personală, concomitent cu un acces mai bun la facilităţi de recreere. Ca urmare a unor standarde de viaţă îmbunătăţite, s-a dezvoltat şi o piaţă competitivă a forţei de muncă, multe dintre oraşele din această zonă reuşind să atragă multinaţionale“, continuă reprezentanta Mercer.

Nu este cazul Bucureştiului, cel puţin nu în materie de calitate a vieţii.

În ultimii cinci ani, de exemplu, numărul zilnic mediu de călători cu metroul din Bucureşti a crescut cu circa 8,4%. Staţia campioană în ceea ce priveşte traficul este Aurel Vlaicu, zonă în care sunt concentrate foarte multe sedii de firme. Aici, traficul mediu zilnic de călători a crescut cu 50%, potrivit datelor furnizate de Metrorex. Lipsa unor soluţii coerente pentru gestionarea acestui trafic suplimentar este vizibilă în dimineaţa şi seara fiecărei zile lucrătoare, când vagoanele metrourilor sunt pline până la refuz.

Transportul de suprafaţă încă se face în unele cazuri cu vehicule vechi de 40 de ani, aerul condiţionat fiind o chestiune de noroc în autobuzele Capitalei. n fiecare zi bucureştenii stau blocaţi în trafic. În lipsa investiţiilor în infrastructura necesară, fluidizarea traficului din Bucureşti se face prin închiderea şcolilor în zilele cu ninsoare. 

”Bucureştiul este oraşul unde stai la curte în centru şi la bloc în Voluntari“, spune Liviu Zăgan, arhitect şi senior managing partner al Cumulus, birou de arhitectură înfiinţat anul trecut după fuziunea PZP, SYAA şi Arxtudio. Declaraţia lui Zăgan ilustrează perfect situaţia din Bucureşti, paradoxurile din organizarea celui mai mare oraş din România.

”Legile şi investiţiile publice nu ne ajută să avem un oraş mai bun, iar dacă într-adevăr modificările legislative care prevăd eliminarea pedepselor în cazul intervenţiilor asupra clădirilor-monument vor avea loc, de acum încolo misiunea de a proteja acest patrimoniu va deveni şi mai dificilă“, atrage atenţia Eliza Yokina, arhitect, senior partner în cadrul Cumulus.

Dincolo de sincopele în logica organizării Bucureştiului, lipsa spaţiului este cronică.

”Nu avem străzi, nu avem trotuare, nu avem spaţii pietonale. Până la urmă, acestea sunt spaţiile care aduc calitatea vieţii, acestea sunt zonele care te fac să te bucuri de un oraş, îi dau identitatea culturală. Noi suntem obligaţi să ieşim cu bicicletele în pădure pentru că la birou nu avem cum să ajungem cu ele. Aceasta este problema. n Bucureşti nu există strategii de regenerare urbană“, spune arhitecta.

În acest context, dezvoltarea Bucureştiului este mai degrabă insulară. La crearea unei astfel de insule de normalitate au contribuit şi arhitecţii de la Cumulus, ei fiind echipa care a redat capitalei Palatul Universul, o axă în jurul căreia a apărut un alt fel de ”oraş„. 

Deschisă în 1930, structura uşor ţuguiată a găzduit redacţia ziarului Universul, care în acea vreme apărea zilnic într-un tiraj de 50.000 de exemplare. Informaţiile disponibile vorbesc despre o forfotă extraordinară care însoţea acest loc, vânzătorii urlând titlurile către cei interesaţi de cancanurile vremurilor.

După 1945, peste clădire se aşterne tăcerea, dar în 2017 aceasta şi-a redeschis porţile. Chiriaşii Palatului Universul sunt aproape în exclusivitate afaceri din industria creativă, agenţii de publicitate, cafenele, companii de teatru, arhitectură şi alţii.

”Cred că la final s-au aliniat multe planete astfel încât să putem avea rezultatul pe care-l vedem azi. Clădirea a stat aşa zeci de ani, dar a venit un moment când proprietarul acesteia a vrut să îndulcească un pic, dacă putem spune aşa, rentabilitatea investiţiei. Misiunea noastră a fost să realizăm proiectul de amenajare pentru corpurile A şi B şi să supervizăm execuţia acestora. Lucrările au început în 2014-2015, iar partea de proiectare şi construcţia au durat circa doi ani“, explică Zăgan.

Deşi este o clădire cu o istorie de 100 de ani, structura ei este foarte actuală, atribut pe care puţine proiecte de azi îl au ”zidit“ între etaje. ”Este o clădire bine gândită, proiectată de Paul Smărăndescu (arhitect) şi de inginerul Emil Prager, profesionist care a putut la nivelul anilor 1920 să gândească structuri la parametri de rezistenţă moderni. Deşi are o istorie de aproape 100 de ani, clădirea de atunci se pretează pe scheletul unei structuri moderne. Clădirii i se mai spunea «Şantajul şi etajul». Poate este vorba doar despre o legendă urbană, dar se spune că realizarea acesteia a depins într-o oarecare măsură de politica editorială a ziarului. Mai scria de cineva, mai apărea un etaj“, explică zâmbind arhitectul.

Lucrările au vizat două corpuri ale clădirii, reabilitatea corpului A, care are ieşire direct în strada Ion Brezoianu, şi corpul B, în care accesul se face printr-un gang din strada principală, în acest caz lucrările fiind mult mai elaborate.

”Totul a mers conform planului, dar au fost două provocări. După partea de proiectare, am făcut şi partea de project management, aceasta fiind o premieră pentru noi. A trebuit însă să ne implicăm şi în această zonă din cauza colecţiei interesante de constructori cu care am interacţionat. E sânge pe toţi pereţii ăştia pentru că noi am avut de respectat un buget foarte strict, aceasta fiind cea de-a doua provocare. Am făcut cât am putut noi de bine în limitele bugetului disponibil. Proiectul este o premieră pentru că este prima conversie a unei foste hale într-o clădire de birouri. Experienţa pe care am acumulat-o însă în proiecte similare ne-a fost de ajutor“, mai spune Liviu Zăgan.

De altfel, conversia unor clădiri mai vechi şi redarea lor oraşului este o tendinţă care începe să prindă şi în Bucureşti şi care deja nu mai este o noutate la nivel european.

”La începutul lui 2017 lucrările au fost finalizate într-un moment în care la nivel european tendinţa recondiţionării unor spaţii abandonate devenea tot mai vizibilă. Vedem un apetit pentru clădiri vechi“, explică Mircea Mihai, arhitect în cadrul PZP Arhitectura, parte a Cumulus în prezent.

Problema este că lucrul cu astfel de clădiri vine la pachet cu o dificultate, obţinerea autorizaţiilor. ”Aş spune că am avut provocări permanente pe partea de avizare. Pentru a începe lucrările într-o astfel de zonă, aşteptarea pentru autorizare durează un an, or avem cazuri în care investitorii vin şi ne cer ca totul să fie gata într-un an, altfel renunţă la proiect. Fiecare are calculele sale. Timpul influenţează foarte mult rentabilitatea unei investiţii“, explică Eliza Yokina.

De aceeaşi părere este şi asociatul său de business. ”Lucrăm după o lege de autorizare a lucrărilor din 1991. Bine, poate nu am evoluat pe cât ne-am fi dorit, totuşi lucrurile s-au schimbat semnificativ faţă de acea perioadă. Nu există investitor care să aibă doar banii lui. De cele mai multe ori investiţiile se fac ca pariuri pe banii altora, iar tu trebuie să livrezi anumite lucruri într-un anumit termen pentru ca acele calcule sa iasă bine“, explică Liviu Zăgan.

În ciuda dificultăţilor, finalizarea lucrărilor de reabilitare şi consilidare a Palatului Universul au redat oraşului o clădire esenţială, în jurul ei crescând un veritabil ”centru vechi“, populat însă de industrii creative.

Practic, în inima Capitalei, lângă parcul Cişmigiu, a răsărit la viaţă o zonă plină acum de turişti străini şi de lume cochetă, astfel încât uneori nici nu mai ai impresia că eşti în Bucureşti. ”Dacă ne uităm la transformările care au marcat această zonă în ultimii zece ani, vom vedea evoluţii semnificative. n 2007-2008 erau puţine lucruri în zonă, acum avem berăria Gambrinus, hotelul Cişmigiu este refăcut, clubul Control, Alt-Shift. Mai mult, clădirea a fost inclusă în ceea ce se numeşte Cartierul Creativ din cadrul Romanian Design Week. Nu ştiu dacă finalizarea acestei clădiri a dinamizat atmosfera generală din zonă, dar clar Palatul Universul a devenit centrul acestui cartier. Clădirea confirmă potenţialul acestei zone“, spune Liviu Zăgan.

Dincolo de formarea acestui ”Bucureşti paralel“, în cel mai bun sens al cuvântului, ceea ce s-a întâmplat în jurul Palatului Universul mai poartă un mesaj. ”Este vizibilă acum implicarea arhitectului. Este un început foarte bun pentru că arhitectura câştigă teren, proprietarii şi cei care investesc în aceste transformări încep să asculte de opinia arhitectului“, spune Eliza Yokina. Tot ea mai spune că ”aceasta este calitatea esenţială a arhitecturii, puterea de a crea lucruri pentru a creşte calitatea vieţii. Asta este definiţia arhitecturii“.

Valorificarea opiniei pe care o au arhitecţii în modelarea unui oraş este esenţială, mai ales într-un oraş ca Bucureştiul. ”Bucureştiul este un oraş fără landmarkuri, dar este un oraş cu multe unghiuri. Sunt anumite zone care arată foarte bine, iar apoi mai mergi puţin şi îţi revii. Pe de altă parte, această alternanţă îl face să fie un oraş al posibilităţilor, al unghiurile de vedere mai ales, al opţiunilor“, crede Mircea Mihai.

Astfel, insule de normalitate cum sunt cele care au crescut în jurul Palatului Universului s-ar putea replica în Bucureşti.

Totul depinde din ce unghi este privit oraşul şi mai ales de cine.