În ce domenii se fac afaceri pe banii clienţilor

Postat la 04 septembrie 2017 179 afişări

În lipsa unui capital suficient, tot mai multe firme aleg să întârzie plăţile, apelând la creditul furnizor, un mecanism economic de finanţare de business, fără dobândă, care se extinde tot mai puternic. Potrivit unui studiu realizat de KeysFin, 75% dintre firmele din economia românească au ajuns să apeleze la această soluţie, în condiţiile în care finanţarea bancară reprezintă, mai ales pentru IMM-uri, un domeniu greu accesibil.

În ce domenii se fac afaceri pe banii clienţilor

Valoarea datoriilor comerciale înregistrate de companiile româneşti a depăşit, în 2016, nivelul de 306,6 miliarde de lei, sumă cu aproape 100 de miliarde de lei mai mare decât în 2009 (213,3 mld.lei)

Potrivit studiului realizat de KeysFin, peste 400.000 de firme, care reprezintă 64% din economie, înregistrau datorii comerciale la nivelul anului trecut.

Creditul comercial reprezenta, în 2016, 36,8% din totalul datoriilor companiilor, un procent cu 56% mai mare decât valoarea creditului bancar (133 mld.lei)

Cele mai mari datorii comerciale le înregistrau firmele din industrie (117 mld.lei), în creştere cu peste 30% faţă de anul precedent (72 mld.lei). În clasamentul realizat de KeysFin urmează societăţile din comerţ, cu datorii comerciale de 80,6 miliarde lei, cele din servicii şi utilităţi (34,6 mld.lei) şi construcţii-imobiliare (29,4 miliarde lei).

„Faţă de anul 2015, plăţile restante au atins nivelul de 102 miliarde lei, furnizorii restanţi reprezentând 45% din total. Semnificativ este faptul că valoarea frunizorilor restanţi de peste 1 an se situa la 29 miliarde de lei, sumă aproape dublă faţă de furnizorii restanţi de peste 30-90 zile. Este un indicator semnificativ care arată situaţia reală în privinţa dinamicii plăţilor în economie”, afirmă analiştii de la KeysFin.

Datoriile se plătesc cel mai greu în domeniul construcţiilor, în medie la 370 de zile, în timp ce banii se recuperează cel mai dificil în agricultură, în medie la 156 de zile. Alte domenii cu potenţial de risc, din acest punct de vedere, sunt industria extractivă, activităţile profesionale şi tehnice, sectorul energetic şi HORECA.

„Creditul comercial este nepurtător de dobândă. Îţi permite să derulezi afaceri fără să înregistrezi costuri suplimentare, acestea fiind pasate, practic, în sarcina partenerilor. Chiar dacă, la prima vedere, pare că economia are o lichiditate optimă, realitatea este cu totul alta. Banii circulă greu, iar pericolul de blocaj financiar este încă le un nivel ridicat. Pe lanţul economic, majoritatea firmelor suferă de lipsă de lichiditate, astfel că oricând pot intra în blocaj, în incapacitate de plată”, explică experţii KeysFin.

De ce nu apelează firmele la finanţările bancare, ca alternativă la creditul comercial? “Economia românească este formată, în marea ei majoritate, din IMM-uri fără capitaluri fixe solide, fără garanţii reale pozive, cele pe care băncile le cer atunci când solicită o finanţare. În plus, finanţarea bancară prezintă costuri pe care multe dintre firme nu şi le permit, astfel că alternativa o reprezintă creditul comercial”, spun specialiştii.

Creditul furnizor pare, la prima vedere, o soluţie optimă, însă şi acest instrument nu este scutit de riscuri şi provocări. Dacă o firmă înregistrează dificultăţi financiare şi intră în insolvenţă, există riscul să atragă după sine şi firmele cu care are relaţii pe bază de credit comercial.

Potrivit datelor Registrului Comerţului, numărul firmelor care intră în insolvenţă se menţine constant, în ciuda evoluţiei pozitive a economiei. Peste 5300 de firme au intrat în insolvenţă în primele şapte luni din 2017, faţă de 5058 în 2016. Comerţul, construcţiile, industria extractivă, HORECA şi transporturile au generat cele mai multe cazuri de insolvenţă.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.