Nu sunt IT-işti? Îi pregătim noi

Autor: Ioana Matei Postat la 10 octombrie 2017 1710 afişări

Florin Scarlat, fondatorul Bit Solutions, s-a hotărât să ia problema deficitului de personal de pe piaţa IT în propriile mâini. Soluţia: o şcoală prin care să preia angajaţi din generaţia millennials, pe care să îi integreze în propria companie.

Nu sunt IT-işti? Îi pregătim noi

CONTEXT:

Lupta pe angajaţii IT din piaţă nu mai este demult un secret: conform previziunilor, numărul lor ar urma să ajungă la circa 98.000 anul acesta, iar în 2020, la peste 110.000.

Interesul pentru candidaţii cu studii superioare este tot mai mare pe piaţa forţei de muncă, pe măsură ce noi companii intră în România şi încearcă să recruteze specialişti de la societăţile care activează deja aici. În acest sens, se preconizează o creştere de 55-60% a cererii forţei de muncă până la finele acestui an.

DECIZIE:

Florin Scarlat, fondator şi CEO al Bit Solutions, a decis să aloce o parte din timpul seniorilor angajaţi din cadrul companiei pentru pregătirea altora.

CONSECINŢE:

După şase luni de pregătire, primii şase angajaţi fără experienţă vastă în domeniu sunt pe punctul de a prelua propriile proiecte în cadrul firmei şi să se alăture celorlalţi 19 specialişti ai companiei.


Intervievez angajaţi, în baza unui sistem propriu de evaluare, bazat mai ales pe atitudine: dacă îmi place persoana respectivă, o introduc în programul de pregătire“, descrie Florin Scarlat un principiu după care se ghidează atunci când caută un posibil viitor angajat al companiei de servicii de outsourcing şi consultanţă IT Bit Solutions. Businessul companiei este segmentat între activităţile de outsourcing (50-60% din venituri, segment pe care au circa 70 de clienţi, închiriere de imprimante mari – circa 25 de clienţi, vânzări de hardware şi software – aproximativ 50-60 de clienţi noi); Bit Solutions lucrează în prezent şi la realizarea a două produse software noi, despre care antreprenorul nu oferă încă detalii. Printre clienţii firmei se numără companii precum NEPI Rockcastle, Eneria (o divizie a Caterpillar), DTZ Echinox.

Compania a înregistrat anul trecut afaceri de 1,3 milioane de euro, iar în cadrul firmei lucrează 19 angajaţi, cărora li se vor adăuga în curând primii şase absolvenţi ai Academiei Bit Solutions. Aceştia au urmat programul de pregătire de şase luni din cadrul companiei lui Scarlat. Antreprenorul a pornit academia în luna noiembrie a anului trecut, iar primii angajaţi au încheiat programul la finalul lunii august a acestui an. ”Am constatat, cel puţin în ultimii doi ani, că personal pregătit în domeniul IT nu prea mai există“, descrie Scarlat raţiunea din spatele lansării programului. El observă că piaţa IT din România s-a schimbat în ultimii doi ani, nu doar prin prisma cererii de forţă de muncă: dacă în urmă cu câţiva ani, în 2011-2013, clienţii aveau percepţia că IT-iştii vin să le rezolve o problemă şi atât, acum îşi doresc ca aceştia să aibă şi o atitudine pozitivă, să le vorbească frumos, să le ofere explicaţii. ”Există criterii foarte clare prin care clientul îmi evaluează mie activitatea şi atunci mi-am dat seama că dacă pregătirea pot să o fac, atitudinea nu am cum să o schimb“, explică el motivele pentru care chiar şi în IT contează nu doar pregătirea tehnică, ci şi abilităţile de relaţionare.

În acest sens, se axează pe selectarea oamenilor din generaţia Millennials, care pot să se adapteze la noile reguli ale jocului: ”Mi-am dat seama că generaţia nouă, având acces la foarte multe resurse, la internet, nu mai ştiu să gândească: dacă avem o problemă, căutăm pe Google şi găsim o soluţie la problema noastră. Dacă îi dai unui tânăr o hartă şi îi spui să ajungă la Gara de Nord fără Waze, fără Google Maps, s-a terminat, el nu ştie să se uite pe hartă. Aceasta este o mare problemă, atunci când te duci la un client, nu ai timp să cauţi pe Google. Eu încerc să îi fac să înveţe să gândească.“

Programul de pregătire de şase luni al Bit Solutions presupune ca în primele trei luni, care reprezintă şi o perioadă de probă, candidaţii să urmeze un program clar de învăţare, dar şi să predea proiecte în anumite deadline-uri; în următoarele trei luni, candidaţii se specializează şi încep să livreze proiecte în colaborare cu angajaţii firmei. ”În prima lună nu interacţionează cu clienţii; există o strategie foarte clară legată de ceeea trebuie să înveţe, de modul în care sunt verificaţi. Abia din a doua-treia lună, sub supravegherea unui senior, încep să interacţioneze cu clienţii, sunt evaluaţi, urmăriţi dacă respectă exact ceea ce au învăţat în prima lună“, descrie Florin Scarlat modul de lucru cu aceşti angajaţi. Prima lună este una de învăţare, din toate punctele de vedere: gândire strategică în IT, customer service, modul de lucru cu proceduri. Din a doua lună sunt evaluaţi şi încep să aplice ceea ce au învăţat în prima lună.

”Rezultatele sunt îmbucurătoare pentru că într-adevăr oamenii sunt foarte motivaţi. În perioada de interviuri au venit oameni care voiau să renunţe la salarii de 2.500 - 3.000 lei, ca să vină la noi să înveţe“, descrie Scarlat profilul celor care îşi doresc să intre într-un astfel de program. Potrivit lui, 50 de candidaţi au venit la interviul de selecţie pentru acesta, în contextul în care, în perioada celor şase luni, angajaţii sunt plătiţi cu salariul minim. ”Investeşte firma în tine, tu eşti plătit fără să ai vreo responsabilitate în cadrul firmei, iar treaba ta este doar să înveţi, să dai nişte livrabile la un moment dat pe parcursul acestor trei luni. După următoarele trei luni trebuie să arăţi că într-adevăr vrei să faci IT“, explică antreprenorul.

Potrivit lui, majoritatea celor care au venit la interviu pentru înscrierea în program erau angajaţi în alte firme; mai puţin absolvenţi sau studenţi. ”Şi-au dat seama că fac acelaşi lucru zi de zi şi voiau să aibă o perspectivă mai amplă asupra IT-ului“, a observat el. Spune că are şi exemple de persoane care nu aveau niciun fel de cunoştinţe de IT, iar acum au proiecte în domeniu. ”În firmele mari învaţă să facă, la fel ca un roboţel, o bucăţică de activitate; în schimb aici au parte de o complexitate mai mare şi, fiind şi firmă antreprenorială, lucrând cu diverse tipuri de clienţi, învaţă să facă extrem de multe lucruri, îi orientează. Poate în viitor vor să facă altceva“, punctează el. După aceste luni de pregătire, angajaţii sunt încurajaţi să îşi ia o certificare în domeniu (ale cărei costuri sunt suportate de firmă); dacă reuşesc să o obţină, ”înseamnă că omul acela este determinat şi îşi doreşte să facă IT“. Spune că, din experienţa anterioară, a observat că obţinerea unor certificări de acest tip reprezintă un indicator al gradului de implicare a persoanei.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.