Dragoş Damian, CEO al producătorului de medicamente Terapia Cluj, este extrem de furios pe companiile care „fură” angajaţi gata pregătiţi de la firmele concurente, destabilizându-i astfel pe cei care au investit timp, cunoştinţe şi bani în pregătirea lor. Comentariul lui a venit ca o reacţie la anunţul Consiliului Concurenţei, care a declanşat prima investigaţie de pe piaţa muncii: un grup de şapte companii din industria automotive, în frunte cu Renault Technologie, sunt suspectate că s-au înţeles între ele pentru a nu-şi lua angajaţii şi a controla ofertele salariale, astfel încât costurile să nu scape de sub control.

Este dezgustător să afli că există înţelegeri de tip „no-poach”, însă este la fel de dezgustător ca, după ce unele companii investesc milioane de lei în educarea şi calificarea forţei de muncă – învăţământ dual, burse pentru studenţi, practica de vară şi programe de calificare pentru studenţi, înfiinţarea de laboratoare în şcoli şi facultăţi – să vină alte companii, care nu dau un leu pentru dezvoltarea tinerei generaţii şi să se servească ca la „bufet suedez” din personalul bine pregătit. Acest lucru se cheamă „over-poach”, spune Dragoş Damian, poate cel mai vocal susţinător al industriei, al capacităţilor de producţie din România.

Foarte multe companii sunt furioase pe concurenţa directă şi indirectă care le fură angajaţii pe care ei i-au pregătit, pe care i-au luat de la zero şi i-au adus la un anumit nivel de experienţă şi de muncă. De asemenea, firmele sunt nervoase şi pe angajaţi, care nu recunosc această pregătire, nu dau doi bani pe ea şi pleacă la prima ofertă mai bună, cu toate că nu este cu mult mai bună decât cea anterioară.

Noua generaţie are o mobilitate mult mai ridicată, se plictiseşte repede într-un loc, caută continuu oferte şi porneşte de la prezumţia că ceea ce face o companie pentru a-i pregăti li se cuvine de la sine şi trebuie să fie un dat al muncii dacă cineva vrea să-i angajeze. Companiile ar vrea să introducă clauze în contractele de muncă conform cărora, dacă un angajat pleacă mai repede din companie după ce firma a investit bani şi cunoştinţe în a-l pregăti, să plătească el sau noua companie toate aceste lucruri. Ca o sumă de transfer în fotbal. Angajaţii se opun acestor prevederi, sindicatele sar în sus, dar cei care pierd sunt companiile care investesc primele în angajaţi şi nu pot beneficia în întregime de acest lucru. Firmele care câştigă sunt cele care iau angajaţi gata pregătiţi şi care le oferă cel mai mare salariu din piaţă, care nu poate fi întrecut de o altă ofertă.

În România multinaţionalele sunt la capătul lanţului pentru că au capacitatea de a plăti cel mai mare salariu posibil. De obicei, companiile româneşti mici şi mijlocii sunt cele care pierd, pentru că au bani numai pentru salariul de început al unui angajat. Este adevărat că în special multinaţionalele investesc în şcolile duale, în cursurile de pregătire cele mai complexe, dar puterea lor financiară este mult mai mare decât a companiilor mici şi mijlocii. Piaţa muncii din România, ca de altfel din toată lumea occidentală, este extrem de tensionată, pentru că bazinul de resursă umană seacă din ce în ce mai mult şi nu vine nimeni din spate. Oamenii sunt înlocuiţi cu echipamente, dar acest proces nu se poate face peste noapte şi de multe ori este mult mai costisitor decât a avea angajaţi. Cel mai bine se vede în sectorul de digitalizare, acolo unde ai nevoie de alte competenţe, chiar mai ridicate decât cele pe care le înlocuieşti, şi la salarii mult mai mari.

Dragoş Damian are toate motivele să fie furios pe cei care îi fură angajaţii gata pregătiţi, dar nu ştiu dacă această practică poate fi penalizată prin legislaţia muncii sau de către Consiliul Concurenţei. Ceea ce se poate face ţine de modul cum va fi privit un angajat şi un job în viitor şi cum vor putea companiile care au investit în cineva să-şi recupereze banii. Contractele de management pentru directorii executivi se fac pe un termen limitat, iar dacă cineva pleacă înainte de final, s-ar putea să fie nevoit să plătească penalizări, la fel cum o companie poate fi obligată să-i plătească toţi banii până la finalul contractului, dacă vrea să scape de el mai repede.

Pentru a reduce fluctuaţiile din ce în ce mai mari de pe piaţa muncii, aceste contracte de angajare pe un termen limitat, cu clauze de penalizare, s-ar putea să fie introduse pentru toată lumea. Un contract de muncă pe perioadă nedeterminată s-ar putea să devină istorie. Cei care au beneficiat de cursuri de pregătire dar pleacă mai devreme, s-ar putea să fie nevoiţi să le plătească. Dar să vedem ce zic şi angajaţii.

(cristian.hostiuc@zf.ro)