Cel mai agresiv avocat din lume

Autor: Iuliana Roibu Postat la 06 noiembrie 2013 6343 afişări

Sir Nigel Knowles este un fel de star rock în lumea avocaturii, după ce a transformat un birou regional în cea mai mare companie de avocatură din lume.

"Este o clădire dezvoltată de un client de-al nostru şi ne-am mutat aici de mai bine de trei ani", îi povesteşte Marian Dinu lui Sir Nigel Knowles, curios să afle mai multe despre clădirea cu aspect istoric în care se află sediul DLA Piper Dinu. Metropolis Center, dezvoltată de austriecii de la Soravia în zona Dorobanţi, a fost construită pe structura tipografiei Casa Românească, deschisă în Bucureşti în 1919 şi construită din cărămidă roşie, care există încă pe faţada clădirii, ducând cu gândul la arhitectura britanică.

Marian Dinu şi Sir Nigel Knowles dau primul interviu împreună la aniversarea a cinci ani de prezenţă a DLA Piper în România. Marian Dinu, fondatorul DLA Piper Dinu, a lucrat mai mult de şase ani în cadrul biroului deschis în România de firma britanică Linklaters, iar între anii 2005 şi 2007 a fost coordonatorul departamentului juridic al OMV Petrom. După plecarea din Petrom, Dinu şi-a deschis propriul birou şi la scurt timp s-a afiliat la reţeaua DLA Piper. Prima discuţie a lui Marian Dinu la DLA a fost cu unul dintre directorii operaţionali, care i-a spus lui Sir Nigel Knowles că a găsit „a great guy" pentru prezenţa companiei în Bucureşti. „Nu este suficient să vrem să ne extindem într-o ţară dacă nu găsim persoana potrivită pentru parteneriat", explică Sir Knowles, care povesteşte că în 2004 DLA a vrut să se extindă în Germania şi le-a luat mult timp să găsească un avocat alături de care să deschidă biroul.

Intrarea DLA în Germania în 2004 a fost doar începutul dezvoltării agresive a casei de avocatură britanice. În 2005, DLA a fuzionat cu Piper Rudnick şi Gray Cary (ambele companii de avocatură americane) şi a dat startul unei strategii de acoperire teritorială în CIS, Germania, Spania, Asia, Orientul Mijlociu şi Statele Unite. În 2013, DLA Piper a devenit cea mai mare casă de avocatură din lume în funcţie de venituri, reuşind să îl întreacă pe rivalul său Baker & McKenzie. DLA Piper a avut în ultimul an venituri în creştere cu 9%, ajungând până la 2,4 miliarde de dolari (profitul mediu per partener, un instrument utilizat în lumea avocaturii pentru a stabili sănătatea financiară a firmei, a crescut cu 6%, ajungând la 1,3 milioane de dolari).

Sir Nigel Knowles spune că, într-un fel, se bucură că a fost o criză economică, deoarece „DLA Piper a ieşit foarte bine din criză şi acum am ajuns la noul normal, în care suntem bine poziţionaţi„: „Când intri într-o perioadă de turbulenţe, are loc o reorganizare a pieţei. Când criza a lovit, cele mai expuse au fost firmele din Magic Circle. Noi am încercat atunci să dezvoltăm cât mai multe arii de practică şi să fim prezenţi în cât mai multe pieţe. Am văzut imediat un impact pozitiv la multinaţionale, care au văzut DLA ca un agregator de soluţii pentru a le rezolva toate problemele. Criza a avut şi efectul acesta, concentrarea serviciilor de suport. Vrem şi încercăm să fim şi consultanţii de business ai clienţilor noştri, nu numai avocaţi". 

Singura variantă de creştere a fost să luăm cotă de piaţă de la concurenţă, spune clar şi ridicând din umeri Sir Nigel Knowles, deoarece „în Europa de Vest, creşterea PIB în ultimul an a fost zero". „Nu am avut încotro", explică fondatorul DLA Piper, deoarece compania s-a extins foarte agresiv înainte de criză, iar o scădere a businessului ar fi afectat afacerile globale. 

Birourile locale ale DLA nu comunică separat date financiare, dar pot vorbi despre evoluţia businessului. DLA Piper Dinu SCA a înregistrat o creştere de 18% a cifrei de afaceri în primele nouă luni ale anului şi este în grafic pentru realizarea unui avans de 20% pentru întregul an, conform cu bugetul estimat la începutul lui 2013, potrivit datelor lui Marian Dinu, cel care a înfiinţat biroul local în urmă cu cinci ani. În 2012, piaţa a fost în stagnare, la o valoare de sub 200 milioane de euro, iar Marian Dinu crede că tot câştigarea de cotă de piaţă a fost şansa companiei: „Este un mediu dificil, în sensul că nu există o creştere perceptibilă a pieţei în ansamblul său şi atunci, în momentul când creşti, e probabil că alţii nu cresc sau chiar regresează".

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
agresiv,
avocat,
avocatura,
crestere,
birou,
companie,
dinu,
rock
/analize/resurse-umane/cel-mai-agresiv-avocat-din-lume-11631744
11631744
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.