De Ioana Mihai-Andrei, redactor-şef Business Magazin

Fie ele grupuri de WhatsApp, TikTok sau pop-up-uri de cine ştie ce soi, sunteţi precis expuşi glumiţelor de tot felul. Mărturisesc că unele mă irită, cu altele rezonez, unele mă amuză, în cazul unora îmi scapă ideea comică, mi se par mai degrabă penibile sau veritabile motive de îngrijorare sau depresie. Mai sunt şi cele pe care le încadrez la rubrica... „Aşa. Şi?”. Ei bine, zilele acestea am primit un soi de astfel de... zicere: „Dacă fac o treabă în 30 de minute, reuşesc că o fac pentru că am petrecut zece ani să mă perfecţionez. Merit bani pentru timpul investit în perfecţionare, nu pentru cel alocat sarcinii”. Primul gând a fost din rubrica „Aşa. Şi?”. Ulterior, mi-am dat seama că paleta de competenţe care se încadrează în acest segment al perfecţionării trece dincolo de abilitatea de a tasta, de a identifica o speţă legală sau de a face calcule complexe. Sunt corelări, conexiuni, abordări şi faţete în diverse tipuri de activităţi care se pot dobândi doar prin experienţă. Sigur, unii dintre noi au (sau nu) zestrea naturală de a asimila mai uşor, de a mirosi un context, de a simţi un tipar uman, dar pentru cei care nu au pur şi simplu abilitatea înnăscută de relaţionare, de pildă, şansa de a se perfecţiona rezidă în exerciţiu continuu, conştient sau nu. Pentru copii, colectivităţile sunt veritabile rampe de lansare pentru că au nu doar prilejul să înveţe prin imitaţie, ci să-şi însuşească tehnici de socializare, de a percepe, pricepe şi stabili limite, de a dezvolta abilităţi stimulaţi de mediu, context, situaţie. În esenţă, inteligenţa emoţională a copiilor este de regulă mai ridicată decât a adulţilor, pentru că ulterior în majoritatea formelor de învăţământ este stimulată mai mult inteligenţa raţională. Chiar şi inteligenţa locomotorie – atât cât are fiecare – pierde masiv teren pentru că (prea mulţi) copii nu au timp, energie, interes pentru mişcare; sau pur şi simplu nu au această şansă.

AI face lucrurile mai iute, mai bine, nu oboseşte, nu se plânge, nu se supără. Doar că deocamdată este la nivel de copil de şcoală şi evoluţia cea mai mare abia urmează. E drept, orice domeniu visează să integreze într-o formă sau alta această unealtă în activitate, pentru a avea mai mult vânt în vele. „Tehnologia vine să ajute, să simplifice, să automatizeze, de aceea sunt de părere că rolul tehnologiei este unul pozitiv, în direcţia optimizării şi creşterii productivităţii muncii, în orice activitate. Iar în ultimii ani asistăm la o accelerare a acestui impact în toate domeniile. Cel mai mare impact asupra meseriilor viitorului cred că îl va avea inteligenţa artificială. Nu cred că putem anticipa cu foarte mare acurateţe cât de mult şi în ce ritm ne va schimba AI meseriile, întrucât suntem într-o etapă în care AI învaţă de la noi şi noi învăţăm să lucrăm cu ea”, spunea Aurelia Mihai, head of talent (recruitment, learning and development) în cadrul Auchan, în cadrul conferinţei ZF HR Trends 2024.

Dar, cel puţin în viitorul apropiat, AI - şi roboţii pe care ar putea să îi coordoneze la un moment dat - nu va putea să pună faianţă, să potrivească vopseaua de păr în nuanţa preferată de clientă sau să gestioneze conflictele copiilor de diverse vârste. Sau să ia decizii în funcţie de starea colaboratorilor umani, care vor avea de jonglat, în continuare, cu nenumărate variabile cu care se confruntă în prezent în viaţa profesională şi personală. Astfel, performanţa, productivitatea oamenilor sunt influenţate în mod dramatic de aceste variabile (starea de sănătate proprie sau a celor apropiaţi, calitatea somnului, conflicte de diverse soiuri sau poate grija pentru locul de parcare, rate şamd) pe care cred că AI nu va avea cum să le înţeleagă şi gestioneze în următoarele zeci de ani.

Cât priveşte subiectul banilor în relaţie cu experienţa, cred că tipul de organizaţie este cel care poate spune dacă ecuaţia este de gradul 1, 2 sau tip integrală. În corporaţii remuneraţia se face de regulă în funcţie de „banda” în care se încadrează angaja­tul – ca grad, nivel, ani petrecuţi în organizaţie; există un prag minin şi altul maxim pentru salarizare în funcţie de încadrare. Iar competenţele, de regulă, sunt evaluate. În tărâmul bugetarilor lucrurile sunt mult mai fluide şi adeseori am aflat (noi toţi) de situaţii în care oameni cu experienţă sau competenţă zero sau îndoielnică au preluat funcţii care cer mult mai mult de la CV. În sfera antreprenorială, angajaţii sunt plătiţi după cât de mult contează munca lor şi de ce sunt dispuşi să facă – fie ca efort, fie ca presiune (de ex. „Plec dacă nu primesc bonus, maşină, doi oameni în echipă etc.”).

„Somnul nu ţi-l dă nimeni înapoi, iar experienţa nu ţi-o ia nimeni”, spunea nu de mult o colaboratoare. Experienţa sub toate formele – profesională, emoţională, etc. – este suma tuturor întâmplărilor prin care trece fiecare dintre noi. În cazurile fericite, peste experienţă sau înaintea ei stau IQ-ul ridicat, ceea ce dublează şansele de reuşită. Asta mă duce cu gândul la fimul „Miss Sloane”, al cărei personaj principal, chiar cea care a dat titlul peliculei, este de o perspicacitate ieşită din comun. „Lobby înseamnă să anticipezi mişcările adversarilor şi să iei măsuri pentru combaterea acţiunilor lor. Câştigătorul este mereu cu un pas înaintea adversarilor săi.”      ■