Profet digital, magician în vânzări, ofiţer de primă impresie sau director responsabil cu fericirea – acestea sunt doar câteva dintre denumirile inedite de posturi care „îmbracă“, cel puţin pe cărţile de vizită, posturi terne precum analist, reprezentant de vânzări, recepţionist sau director general. Suntem martorii unei schimbări de paradigmă în politicile din companii, în care angajaţii şi angajatorii păşesc din era tradiţională a resurselor umane într-una a recunoaşterii şi a valorificării talentelor.

Andrei Dunuţă, 26 de ani, se recomandă drept „sales magician“, iar titulatura postului care inevitabil atrage atenţia nu a fost aleasă la întâmplare. Cu o experienţă anterioară de şase ani în sistemul bancar, Andrei este acum unul dintre fondatorii Self Trust Academy, o firmă de training specializată în programe de instruire în domeniul vânzărilor. Pe cartea sa de vizită, pe lângă titulatura neobişnuită a jobului, iese în evidenţă şi o schiţă-portret, în care Andrei – trainer şi speaker motivaţional în viaţa de dincolo de „magie“ –  ţine un microfon în mână.

„O carte de vizită «cu poveste» te poate ridica în ochii celui din faţa ta, te face interesant şi memorabil şi stârneşte curiozitatea interlocutorului tău. Iar aceasta este fix reacţia pe care ţi-o doreşti la un eveniment de networking“, explică Andrei, care adaugă că acest concept de carte de vizită face parte dintr-un proiect mai amplu de identitate vizuală realizat anul trecut împreună cu specialişti în branding.

Lucrurile sunt ceva mai complicate, spun experţii. Dacă pentru unii atragerea atenţiei printr-o carte de vizită deosebită are ca scop facilitarea unui proces de vânzare, pentru alţii oferirea unor astfel de „roluri“ poate avea mai multe efecte pozitive pentru business.

Astfel, în organigramele din companii mai apar denumiri noi şi uneori extravagante de joburi pentru că această „modă“ reprezintă un instrument de a semnifica şi resemnifica o poziţie sau o persoană.

„Versiunea tradiţională era axată pe structura ierarhică şi pe relaţiile de putere, plasând oamenii pe o axă verticală imaginară de jos în sus, începând cu nivelul de junior şi trecând prin experienced, senior, supervisor, manager, senior manager, director etc. Fiecare ştia astfel care îi este locul şi cui raportează, însă în timp s-a constatat că această poziţionare are efecte adverse deoarece oamenii tind să îşi perceapă jobul prin prisma titulaturii acestuia, prin substituţie. Astfel un job title precum «contabil junior» poate crea la unii percepţia unui rol mai puţin important, nesemnificativ, secundar de unde şi comportamente de indiferenţă, neimplicare sau depresie“, spune Sorin Faur, HR Coordinator pe regiunea Balcani în cadrul firmei de audit şi consultanţă fiscală BDO. El vorbeşte de apariţia unei noi paradigme, care îşi propune să recunoască talentul oriunde s-ar afla şi indiferent de nivelul de experienţă sau expertiză profesională. Şi pentru că fiecare poziţie şi fiecare om devin tot mai importante, există tendinţa de a renunţa la denumirile de tip comandă- control bazate pe exprimarea nivelului ierarhic.

„Oamenii nu mai sunt definiţi din perspectiva nivelului ierarhic, devenind contributori egali ca importanţă, diferiţi desigur ca specializare. Noile denumiri îi ajută astfel pe oameni să gândească pozitiv, să depăşească complexele generate de ierarhie, să îşi valorizeze mai bine rolul şi să fie mai fericiţi!“, mai spune Sorin Faur.

Dacă specialiştii spun că noile roluri fac angajaţii mai fericiţi, cineva a inventat totuşi şi un „şef“ pe fericire. Cristina Săvuică, managerul care conduce compania de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară Lugera & Makler, se recomandă de doi ani încoace ca fiind Chief Happiness Officer al companiei. De ce?

„Decizia a venit în momentul rebrandingului de acum doi ani, când am trecut şi în titulatura firmei sintagma «The people republic». Şi, până la urmă, am ajuns la concluzia că rolul meu este să îi fac pe clienţi, pe angajaţi şi pe candidaţi fericiţi. În plus, este un instrument foarte bun de vânzare şi de diferenţiere, mi s-a întâmplat chiar să mi se ceară o carte de vizită doar pentru că persoana respectivă văzuse cartea mea de vizită la o colegă şi i-a plăcut“, spune Cristina Săvuică. Cartea sa de vizită are formatul unui paşaport pe care vizele prezintă de fapt serviciile pe care compania le oferă.