Şefa diviziei de new business a MedLife a fost numită director comercial, după ce a crescut businessul corporate cu 10%
Mirela Dogaru, executivul care a condus divizia de new business a operatorului privat de servicii medicale MedLife, a fost numită director comercial al companiei, preluând noua funcţie începând cu luna noiembrie a anului trecut.
Dogaru a fost desemnată şi membru în comitetul director al MedLife.
Mirela Dogaru a coordonat în ultimii patru ani divizia de new corporate business a companiei, fiind responsabilă de dezvoltarea strategiei de business a companiei în zona clienţilor corporate. Dogaru este absoventa unui EMBA Asebuss, şi sub directa sa coordonare businessul corporate a crescut cu peste 10% anual, în condiţiile în care piaţa a cunoscut mai mulţi ani de stagnare. Ea a definit şi implementat strategia companiei în zona clienţilor corporate şi a creat şi dezvoltat ofertele adresate acestui segment de piaţă. A condus o echipă de 30 de vânzători, fiecare membru al echipei fiind direct implicat în îndeplinirea obiectivelor de business ale companiei, respectiv cele de creştere a cifrei de afaceri.
"Cea mai grea decizie din carieră se leagă tot de MedLife şi este momentul în care am decis să las o companie multinaţională şi un salariu mai mult decât decent pentru a mă alătura unei companii aflate la început de drum, dar cu un potenţial foarte mare de creştere", spunea anterior Mirela Dogaru, referindu-se atât la industria aflată la început de drum, cât şi la noul management care a schimbat în totalitate direcţia businessului, respectiv implicarea din 2004 a lui Mihai Marcu, fiul fondatoarei MedLife.
Mirela Dogaru a făcut parte în 2014 din proiectul 100 tineri manageri de top, un demers anual al Business Magazin de promovare a managerilor cu vârsta sub 40 de ani cu performanţe profesionale recunoscute.
MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale private din România, vrea să ajungă în 2015 la afaceri de peste 100 milioane euro, în creştere cu 25% faţă de nivelul estimat pentru 2014, şi vizează investiţii de peste 10 milioane euro, cu achiziţii de acţiuni la jucătorii din top 10, informează ZF.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro