Unde se opreste cresterea salariilor

Postat la 26 februarie 2008 2 afişări

Un salariu lunar de 30.000 de euro pentru un manager general si un salariu de 4.000- 5.000 de euro pentru un manager de vanzari pot concura oricand cu salariile omologilor lor din Cehia sau Ungaria si nu numai. Chiar daca ritmul de crestere a salariilor va incetini anul acesta, exista posturi de middle si top management care in Romania sunt platite la fel, daca nu mai bine decat cele din tarile central si est-europene.

Exista cazuri in care salariile autohtone pentru anumite functii sunt chiar de doua ori mai mari decat cele din Cehia, Ungaria sau Polonia. Pe ansamblu insa, media la noi se situeaza undeva pe la jumatatea celei din tarile respective, in principal pentru ca salariile de la baza piramidei sunt foarte mici in Romania.

„La noi salariile mari sunt foarte mari, iar salariile mici sunt foarte mici. Diferenta este mult mai mare decat in alte tari, de aceea valoarea medie a salariilor autohtone este cam la jumatatea celei din Cehia, Ungaria sau Polonia. Daca insa luam si comparam post cu post, sunt unele mai bine platite in Romania decat in Cehia si Ungaria“, spune Madalina Popescu, general manager al Pluri Consultants.

Pachetul salarial la nivel de top management dintr-o companie multinationala a devenit comparabil cu cel al omologilor lor din tarile central si vest-europene deja de vreo doi-trei ani, iar in ultimul timp, ca urmare a crizei de personal de pe piata autohtona, salariile au devenit comparabile si la nivel de middle management si de specialisti.

Un top manager de multinationala castiga anual intre 100.000 si 300.000 de euro, iar specialistii in resurse umane spun ca in cazul lor, in acest an salariile nu vor mai inregistra cresteri mai mari de 10-12%, fata de 30-40%, cat s-au inregistrat anul trecut.

Head-hunterul George Butunoiu, care a recrutat anul trecut 50 de manageri, recunoaste ca salariul cel mai mare negociat pana acum a fost de 35.000 de euro, dar ca pe piata exista si salarii mai mari. Anul trecut, cele mai active domenii din punctul de vedere al cresterilor salariale au fost sectorul financiar, al bunurilor de consum, industria si tehnologia.

Panos Manolopoulos, managing partner al companiei de executive search Stanton Chase, spune ca salariile cele mai mari au fost in sectorul bancar, urmate de domeniul bunurilor de consum si domeniul tehnologic. Pentru 2008 insa, Manolopoulos crede ca vor veni puternic din spate constructiile, serviciile si sectorul imobiliar.

„In cazul multinationalelor, salariile pentru posturile de top sunt mai aproape de cele occidentale, pentru ca posturile respective fac parte din organigrama aprobata de companiamama“, spune Manolopoulos. Fiecare post are alocat cate un buget, iar pachetul salarial a inceput sa devina comparabil cu cele occidentale de cand Romania a inceput sa inregistreze crestere economica si nu a mai fost considerata o tara cu risc.

Daniela Necefor, managing partner al Total Business Solutions, spune ca in domeniul bancar, in IT, in domeniul financiar si in vanzari, salariile sunt la fel ca acelea din tarile din vestul Europei, precum Germania, Franta, Italia, indiferent de post.

„Un student care are experienta de un an cere pentru un post de contabil entry-level 600 de euro“, spune Necefor.

In vanzari, situatia este similara. Un director regional de vanzari italian din industria auto (care se ocupa de tarile din Europa) are un salariu de 3.500 de euro (la care se adauga pachetul de beneficii), la fel cat are un director national de vanzari de la noi.

„Anul trecut, angajatorii au fost luati de val si au marit salariile, dar incep sa-si dea seama ca nu pot sustine aceste costuri. Daca vor sa ramana in piata, anul acesta cresterile nu trebuie sa depaseasca 10%. Deja stiu un caz de o companie din IT care vrea sa-si reduca activitatea pe piata romaneasca, pentru ca salariile au devenit mai mari decat in Vest“, afirma Daniela Necefor.

Salariile din IT sunt printre cele mai competitive din mediul privat, ca urmare a valului de investitori care au intrat in ultimii ani pe piata. Un programator senior castiga intre 1.800 si 2.500 de euro, in timp ce salariul unui program manager variaza intre 2.000 si 4.000 de euro.

Alexandru Costin, country manager al Adobe Romania, considera ca salariile oamenilor din IT sunt „cam umflate“, in special datorita cererii foarte mari. „Nu sunt insa excesiv umflate decat daca sunt comparate cu alte industrii. In IT cred ca exista un echilibru intre competente si salarii; nimeni nu plateste foarte mult pe o persoana care nu este foarte capabila.“

Potrivit previziunilor specialistilor de la firma de consultanta in resurse umane Mercer, daca in 2007 un manager general avea un salariu de baza mediu brut de 12.000 de euro pe luna, iar avansul salarial estimat pentru aceasta functie este cuprins intre 9,3% si 12% anual, sefii de organizat ii ar putea castiga, in medie, pana la 13.500 de euro lunar in 2008.

Salariile managerilor din esalonul al doilea vor creste aproximativ in acelasi ritm, astfel incat un sales & marketing manager va castiga, in medie, 6.300 de euro pe luna, iar un director financiar peste 6.000 de euro.

La aceste sume se adauga insa pachetul de compensatii si beneficii, ceea ce face ca veniturile totale sa ajunga sa fie in realitate mult mai mari. In ceea ce priveste pozitiile de top, cel mai bine platiti sunt directorii bancilor, ale caror salarii nete variaza intre 12.500 si 18.300 de euro lunar, suma la care se adauga diverse beneficii precum masina de serviciu, telefon, laptop, asigurare medicala pentru intreaga familie, pensie privata, cheltuieli de calatorie, optiuni pentru studii, procent din profit.

Pe locul al doilea dupa serviciile bancare, aproape la egalitate, se afla managerii din telecom si IT&C si cei din retail, unde un CEO castiga intre 7.500 si 15.000 de euro net pe luna, arata un studiu realizat de Stanton Chase.

„Un project manager pentru un santier mare de constructii, un om care conduce un proiect de 200 pana la 500 de milioane de euro are un salariu intre 6.000 si 9.000 de euro. Sau sunt oameni de vanzari in Romania cu salarii care ajung la 4.000-4.500 de euro pe luna. Acestia sunt bani oriunde in Europa. Ca sa nu mai vorbim in SUA, unde salariile sunt mai mici“, spune Madalina Popescu.

Astfel de salarii atrag in Romania, pe pozitii de middle management, si francezi sau germani - in general proveniti din zonele care se confrunta cu o rata mare de somaj. In Romania, in zonele puternic dezvoltate - Bucuresti, Cluj, Timisoara, Sibiu, Constanta - somajul este negativ, in timp ce si Franta si Germania, de exemplu, au un somaj de aproape 8%.

„Sunt zone intregi din Franta sau Germania puternic industrializate care au someri multi. Si prefera sa vina in Romania, pentru ca la acelasi nivel cu specialistii roma ni, ei au un nivel de competenta mai ridicat. Un salariu de 2.000 de euro pe luna e un salariu bun si in Franta si in Germania. E un venit corect, din care poti sa traiesti“, comenteaza Popescu.

Urmărește Business Magazin

/analize/resurse-umane/unde-se-opreste-cresterea-salariilor-2416298
2416298
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.