În plus, pentru perioada următoare, Ministerul Finanţelor pregăteşte noi oferte de titluri de stat pentru persoanele fizice. Practic, Trezoreria Statului a făcut paşi pentru o nouă emisiune de titluri prin programul Fidelis, urmând ca din iunie sau iulie populaţia să poată să subscrie. Iar din toamnă, Ministerul Finanţelor vrea să revină cu un instrument tradiţional al statului – certificatele de trezorerie pentru populaţie; aceste titluri urmează să fie vândute însă direct persoanelor fizice prin reţeaua teritorială de unităţi ale Trezoreriei Statului, după cum a declarat Ştefan Nanu, directorul general al instituţiei.

Una dintre diferenţele dintre cele două tipuri de emisiuni de titluri de stat pentru populaţie este cea a vânzării. Dacă în cadrul programului Fidelis distribuirea se face prin sindicatul de intermediere, prin băncile care fac parte din acest sindicat, dar şi prin companiile de brokeraj autorizate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), pentru celălalt instrument va fi utilizată reţeaua trezoreriilor. Instrumentul prin bursă are un avantaj din perspectiva transparenţei preţului şi a posibilităţii de vânzare, însă acest atu nu este valabil şi în cazul celuilalt instrument, potrivit explicaţiilor şefului Trezoreriei Statului. Titlurile de stat sunt instrumente financiare emise de Ministerul Finanţelor prin care statul român se împrumută de pe pieţele financiare pentru diverse scadenţe. Pentru fiecare titlu emis, statul plăteşte o dobândă anual, semestrial sau trimestrial. Dobânda este mai mare sau mai mică, în funcţie de perioada până la maturitate.

Titlurile de stat pentru populaţie sunt instrumente alternative de economisire care permit românilor să-şi administreze în mod activ banii. Astfel, angajaţi, studenţi sau pensionari au posibilitatea să facă investiţii şi, în acelaşi timp, să-şi economisească banii pe care îi au făcând plasamente în astfel de titluri.

În prezent, în România cei mai mari investitori în titluri de stat şi jucători pe această piaţă sunt băncile comerciale. Deschiderea pieţei titlurilor de stat către populaţie antrenează reducerea gradului de dependenţă faţă de bănci şi asigurarea unei cereri mai stabile, inclusiv în perioadele cu turbulenţe pe pieţele financiare. Acestea sunt şi argumente forte pe care se bazează inclusiv state occidentale care au promovat vânzarea de instrumente de datorie către populaţie.

Piaţa de retail pentru titlurile de stat există în ţări precum Canada, Germania, Marea Britanie, Austria, SUA, Suedia, Belgia, Irlanda, Italia, Ungaria, Polonia, Bulgaria sau Cehia.

Odată cu reluarea emisiunilor de titluri de stat pentru populaţie în România, Ministerul Finanţelor concurează într-o oarecare măsură cu băncile pentru atragerea disponibilităţilor populaţiei, într-o conjunctură în care instituţiile de credit au nevoie să mobilizeze resursele financiare interne în condiţiile reducerii expunerilor băncilor-mamă.

Dar când a început în România epopeea titlurilor de stat pentru populaţie? Ministerul Finanţelor iniţiase în 1999 emiterea titlurilor de stat destinate persoanelor fizice. Românii puteau cumpăra atunci, prin sediile trezoreriilor locale ale statului, titluri în formă materializată, cu valori cuprinse între 100 şi 10.000 de lei. Iar maturităţile la care populaţia putea investi erau cuprinse între 3 şi 12 luni.

La începutul anilor 2000, populaţia începuse să prindă gustul investiţiilor în titluri de stat. Dacă înainte de facilitarea accesului populaţiei la aceste instrumente Ministerul Finanţelor se găsea într-o poziţie de captivitate pe o piaţă a titlurilor de stat unde nu jucau decât băncile, extinderea accesului investitorilor nebancari direct la licitaţii nu a întârziat să-şi arate efectele: ponderea titlurilor de stat deţinute de bănci a fost într-o scădere continuă, coborând în 2004, de exemplu, sub 30% din valoarea titlurilor emise. În prezent, expunerea băncilor pe titluri de stat oscilează în jurul a 50% din emisiuni.

Cel mai mare furnizor de bani pentru finanţarea deficitului bugetar şi rambursarea datoriei publice scadente au ajuns să fie investitorii nebancari în titluri de stat, începând cu societăţile de asigurări, alături de diverse companii, dar şi de persoane fizice. Datele statistice indicau o preponderenţă zdrobitoare a sectorului nebancar în achiziţiile de titluri de stat. Şi o categorie importantă de investitori au rămas persoanele fizice, în condiţiile în care perioadele de subscriere pentru certificatele de trezorerie destinate populaţiei au fost deschise în permanenţă, emisiunile fiind reînnoite.

Persoanele fizice şi-au menţinut înclinaţia către titlurile de stat în lei, la începutul anilor 2000, în detrimentul depozitelor bancare, în condiţiile în care dobânda la titluri a fost net superioară celor oferite la depozitele bancare.

Însă emisiunile de titluri pentru populaţie au fost suspendate în 2005, deţinătorii acestora având opţiunea să le răscumpere sau să le transforme în depozite la termen.

Măsura a fost determinată de necesitatea extinderii maturităţilor titlurilor de stat şi de intenţia de a dezvolta o piaţă a titlurilor de stat lichidă. În condiţiile în care titlurile de stat sunt un instrument foarte sigur, a fost preferat cu precădere de pensionari care au investit, dar nu s-au mai dus la răscumparare.

Problema invocată atunci de Finanţe a fost că titlurile speciale pentru populaţie s-au distribuit prin trezoreriile regionale şi nu exista un control asupra sumelor emise. Practic au fost privite ca un instrument de economisire, neaducând o lărgire a bazei investiţionale cu impact asupra pieţei secundare aferentă titlurilor de stat, după cum susţineau în trecut oficialii Trezoreriei Statului.

După ce emisiunile dedicate populaţiei au fost suspendate în 2005, persoanele fizice au rămas teoretic cu posibilitatea de a cumpăra titluri de stat prin intermediul băncilor sau de pe bursă, însă aceasta constituia o formă de investiţie mai ales pentru persoanele fizice cu lichidităţi peste medie. Titlurile vândute de Trezorerie pe piaţa interbancară sunt greu accesibile populaţiei de rând, în condiţiile în care valoarea nominală ajungea la 5.000 de lei şi 10.000 de lei.