De anul trecut incoace, poate chiar din vara, n-a mai fost pentru multi o noutate ca vom avea din 2011 un acord nou cu FMI. Bancherii si economistii pledau pentru el in aceiasi termeni in care s-a referit presedintele Traian Basescu, zilele trecute, la intelegerea cu FMI ce va fi oficializata la sfarsitul lui martie: ca va fi nevoie de un nou acord, chiar si fara bani, dar care sa poate sa asigure un "ghidaj contra derapajelor" (Lucian Anghel, economistul-sef al BNR). Iar cand erau intrebati de starea economiei si de perspectiva ei, toti pomeneau de acordul cu FMI ca de un factor de echilibru, care contribuia cam la orice lucru bun ce ni s-a intamplat sau urma sa se intample - stabilitatea cursului de schimb, costuri de finantare acceptabile de pe piata, bunavointa investitorilor straini si a autoritatilor europene, dornice sa vada tarile reducand deficite si punandu-si in ordine finantele publice.

Acum, presedintele Basescu a vorbit si mai direct, spunand ca, in afara de riscul unei noi izbucniri a crizei financiare in zona euro, celelalte motive pentru care se incheie un nou acord sunt nevoia de a "impiedica politicienii sa pacaleasca electoratul cu populisme" si faptul ca statul "are nevoie de asistenta pentru a realiza programul national de convergenta si cel de reforme in acord cu obiectivele UE". Sa le luam pe rand. Din punctul de vedere al riscului de criza in zona euro, un nou acord ramane justificat, chiar daca BNR are acum rezerve record, de 32,7 mld. euro. Romania nu e singura tara cu o astfel de filozofie: Polonia, o tara care a trecut exemplar de criza si asteapta pentru acest an o crestere economica de 4%, a ales in ianuarie nu numai sa-si reinnoiasca linia flexibila de credit cu Fondul, dar si s-o suplimenteze de la 21 la 30 mld. dolari, citand faptul ca riscurile externe pentru economia poloneza sunt "la nivelul cel mai inalt" (ministrul de finante Jan Vincent-Rostowski). Pana acum, Polonia n-a folosit niciun ban din linia de credit.

Al doilea motiv invocat de presedintele Basescu este dorinta de a evita o intrerupere brutala a cursului actual al politicii economice de catre niste politicieni care si-ar impune o viziune diferita, in ajunul alegerilor din 2012. Este vorba in primul rand de o renuntare la disciplina bugetara, de la nivelul salariilor din sectorul public si pana la pastrarea cotei unice (ca principiu si la nivelul la care e acum). Corect este sa observam insa ca nu numai politicienii si-au pus problema tintelor de deficit bugetar, ci si analistii care au vazut cum s-a lungit la noi recesiunea; ultimele declaratii ale presedintelui vorbesc deja de "speranta" ca Romania sa reinceapa cresterea economica in trimestrul al treilea din 2011, ceea ce inseamna inca doua trimestre pe minus.

"Amploarea consolidarii fiscale in 2011 este una dintre cele mai mari in ansamblul noilor membri ai UE, iar ea are loc in contextul unor asteptari de crestere economica moderate", atrag atentia analistii Raiffeisen Bank Romania, referindu-se la faptul ca pentru 2011 este fixata o tinta de deficit de 4,4% din PIB, considerata de ei drept "ambitioasa, dar acceptabila". (Adaugam la aceasta si faptul ca deficitul este prevazut sa ajunga in 2012 la 3% din PIB, adica limita ceruta de statutul de membru al zonei euro.) Daca analistii Raiffeisen iau in calcul riscul ca o eventuala prelungire a recesiunii sa descurajeze actualul guvern de la reforme si sa scoata sindicatele in strada, Consiliul Investitorilor Straini chiar a cerut, in programul sau de reforme propus Guvernului toamna trecuta, ca Romania sa renegocieze cu FMI tinta de deficit bugetar, dar nu din motive sociale, ci pentru ca statul sa poata face investitii mai mari in infrastructura si sa grabeasca astfel iesirea din recesiune.