Cum poate reuşi fiul unui lăutar pe Coasta de Azur – GALERIE FOTO

Autor: Dorin Oancea Postat la 17 iulie 2012 431 afişări

Istoria hotelului Negresco, despre care puteţi citi în impresiile de călătorie ale Roxanei Bălcescu, co-proprietar al agenţiei de turism şi evenimente CMB Travel, este istoria succesului unui român, fiu de lăutar ţigan, pe Coasta de Azur. Hotelul de află pe Promenade des Anglais în Nisa, a fost construit în 1912 şi inaugurat în 1913.

Henri Negresco a părăsit Bucureştiul la 15 ani, îndreptându-se spre Paris. De acolo ajunge pe Riviera Franceză, unde începe să lucreze la un restaurant. Urcă în ierarhii şi devine directorul restaurantului Helder, apoi directorul Casino Municipal de Nice şi al restaurantului Casino d'Enghien-les-Bains.

La Casino Municipal îl va întâlni pe arhitectul Edouard Niermans, care va construi hotelul şi pe Alexandre Darracq, care va finanţa proiectul. Niermans va colabora cu Gustave Eiffel, creatorul celebrului turn parizian, care va construi scheletul metalic pentru pavilionul de sticlă al Salonului Regal.

La deschidere, hotelul a atras o clientelă cât se poate de selectă: industriaşii americani Vanderbilt şi Singer, regina Amelie a Portugaliei sau membri ai familiei Romanov.

În timpul primului război mondial hotelul a devenit spital, iar Henry Negresco devine cavaler al Legiunii de Onoare. Dar la finele războiului Henry Negresco îşi pierde averea şi moare la Paris în 1920.

O firmă belgiană cumpără hotelul, care cade încet-încet în uitare. Este preluat de Jean-Baptiste Mesnage, iar fiica acestuia, Jeanne Augier, soţia avocatului şi omului politic Paul Augier se va ocupa de repunerea hotelului pe linia de plutire: tablouri, statui şi multe alte opere de artă fac din Negresco un hotel - muzeu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Coasta de Azur,
hotel,
lăutar,
Negresco
/analize/turism/cum-poate-reusi-fiul-unui-lautar-pe-coasta-de-azur-galerie-foto-9853004
9853004
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.