În urmă cu câteva zeci de ani o invenţie a făcut furori în Silicon Valley. Lui Steve Jobs i-a plăcut atât de mult prototipul, încât i-a oferit inventatorului 63 de milioane de dolari pentru 10% din companie. Inventatorul a refuzat. Şi Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a fost impresionat, iar investitorul John Doerr, care pariase pe Google, a băgat 80 de milioane de dolari în afacere, spunând că „va deveni mai importantă decât internetul“.

Este vorba despre Segway, vehicul electric bazat pe deplasarea prin înclinarea corpului, şi despre eşecul său răsunător, care într-un final şi-a găsit un loc în cadrul poliţiei, dar şi în turism, după cum aveam să observ în Praga. Centrul vechi al oraşului era plin de oameni pe Segway-uri care fie se plimbau de capul lor, fie făceau un tur al oraşului condus de un ghid. Eu am zis (la) pas pentru că îmi prefer picioarele ca mijloc de transport în oraşe frumoase cum este capitala Republicii Cehe.

Am ajuns dimineaţa în Praga, iar oraşul abia se trezea, mai târziu decât capitala noastră zbuciumată. O tânără brunetă cu ochii albaştri m-a anunţat că nu era încă gata camera, apoi m-a rugat să aştept în barul hotelului. Am preferat în schimb să dau o tură prin împrejurimi şi am rămas uimit de liniştea urbei, fapt care avea să fie un motiv recurent de-a lungul timpului petrecut în capitala Cehiei. Unele străzi, piaţa centrală şi podul Carol au fost pline ochi de turişti chiar şi în timpul săptămânii, dar la câteva sute de metri depărtare de aceste locuri puteai da de scene pustii.

Odată instalat în camera de hotel, cu avânt de aventurier, am pornit în descoperirea Pragăi şi m-am gândit că cel mai bine ar fi să pornesc urmând râul Vltava, mare şi vânjos, pe care plutesc ambarcaţiuni şi lebede şi care străbate o bună parte din Republica Cehă. Vltava este cel mai lung râu din Republica Cehă şi găzduieşte 17 poduri doar în Praga.

Am urmărit râul şi am căscat ochii şi aparatul de fotografiat la toate clădirile impresionante şi bine întreţinute. Dacă pe malul râului mici comercianţi, cafenele şi baruri plutitoare abia îşi deschideau porţile, cu cât te îndreptai spre centru cu atât agitaţia creştea. Apogeul a fost atins pe podul Carol, unde proverbialul ac nu putea fi aruncat. Pictori şi desenatori se ofereau să-ţi facă portretul, să-ţi vândă tablourile, vreo două grupuri de cântăreţi distrau lumea, iar vânzătorii de magneţi şi alte suveniruri se ascundeau de soare în spatele umbrelelor.

Fotografiind împrejurimile am văzut vârfurile ascuţite ale castelului Pragăi în depărtare. Ansamblul cetăţii este alcătuit din mai multe ziduri de incintă, castele, curţi interioare, toate grupate în jurul Catedralei Sf. Vitus, fosta necropolă regală şi imperială. Cetatea ocupă o suprafaţă de aproape 70.000 mp, cu o lungime de aproximativ 570 de metri şi o lăţime medie de aproximativ 130 de metri, potrivit Guinness Book.

Aproape fără să-mi dau seama m-am îndreptat în direcţia acestuia urcând şi cotind pe străduţe pietruite. Am trecut şi pe lângă ambasada României, care se afla vizavi de un minimarket, unde am avut ocazia să întâlnesc cea mai plictisită creatură din acel moment de pe suprafaţa pământului. Am intrat în magazin, al cărei fundal sonor era susţinut de o muzicăchinezească, să-mi iau o apă plată (ghinion, am nimerit carbogazoasă). Când m-am dus la casă să plătesc, chinezoaica durdulie cred că ar fi preferat să privească cum se usucă vopseaua pe un gard decât să fie acolo şi să se obosească să-mi ia banii.

Am plătit şi mi-am continuat drumul spre castel. Îmi era foame, dar nu găseam un loc potrivit unde să iau masa, aşa că am umblat prin curţile castelului şi împrejurimi alte câteva ore. Turişti de toate felurile şi mărimile se fotografiau şi imortalizau momente de sfârşit de iulie în capitala Cehiei, unde vremea era numai bună pentru plimbare. Într‑un final, m-am oprit la un restaurant din piaţa oraşului vechi, destul de aproape de celebrul ceas astronomic, şi am mâncat un burger uriaş alături de cartofi prăjiţi; am alăturat meniului şi câteva beri. Poate nu e cel mai praghez meniu, dar pofta trebuia satisfăcută.

În piaţă era o forfotă palpabilă, un flux continuu de oameni trecea dintr-o parte în alta, iar printre ei tineri pe pe Segway-uri încercau să convingă oamenii să dea o tură. La un moment dat, un băiat tuns scurt, îmbrăcat cu un maieu alb şi pantaloni scurţi kaki a început să cânte la chitară. Cei mai mulţi îl ignorau, dar au fost câteva care s-au oprit şi i-au aruncat monezi în cutia deschisă. Îi era şi greu să convingă din cauza faptului că la câţiva zeci de metri depărtare zeci de oameni, îmbârligaţi în steagurile naţionale, se învârteau în cerc şi cântau. Între timp, în jurul tânărului cu chitara se învârteau vreo trei-patru băieţi pe Segway-uri.