Inferno este cea mai recentă adaptare după cărţile semnate de Dan Brown, fiind continuarea poveştilor din Codul lui Da Vinci şi Îngeri şi demoni, iar asta e evident încă de la început: acţiunea se desfăşoară cu rapiditate, fără a da spectatorului timp să se întrebe dacă filmul are sau nu vreo logică.

Îl regăsim pe Tom Hanks în rolul profesorului Langdon, care de această dată se află într-o situaţie cel puţin bizară: este amnezic. Cum a ajuns într-un spital din Florenţa rămâne un mister până spre finalul filmului; dar chiar şi aşa, el are de înfruntat un personaj malefic care vrea să distrugă lumea. Ştiu, vă gândiţi deja la ce alt film să vă luaţi bilet – mai rezistaţi puţin, pentru că povestea devine chiar distractivă. După cum ziceam, Langdon trebuie să îl oprească pe Zobrist, un geniu care a făcut miliarde în lumea tehnologiei. Zobrist este un fel de Zuckerberg al lumii reale: principala diferenţă e că miliardarul din film nu a investit bani în şcoli sau proiecte caritabile, ci a dezvoltat un virus care ar trebui să decimeze o mare parte a populaţiei. Întrebarea firească e: „Bine, dar de ce?“ Răspunsul e la fel de stupid ca şi restul scenariului: Zobrist se teme se o situaţie de tipul Soylent Green, în care lumea ar fi afectată de suprapopulare şi epuizarea resurselor naturale, iar în ultimă instanţă am ajunge să ne mâncăm unii pe alţii.

Revenim la Langdon, care o ia alături de el în aventură pe Sienna Brooks, interpretată decent de Felicity Jones. Cei doi încep să descifeze tot felul de ghicitori şi puzzle-uri, descoperă organizaţii secrete şi au diverse activităţi întâlnite şi în celelalte două filme – Codul lui Da Vinci şi Îngeri şi demoni. Ceea ce filmul nu reuşeşte să explice în mod credibil, şi cred că ar fi fost destul de important, este de ce un istoric ca Robert Langdon ajunge să intre într-o cursă de-a şoarecele şi pisica cu un miliardar care se bazează pe tehnologie. E cam aceeaşi poveste ca în Kingsman: The Secret Service, dar măcar cei de acolo şi-au respectat originile din benzile desenate şi au tratat filmul ca atare.

Există, sigur, şi părţi bune: Tom Hanks şi interpretarea lui Tom Hanks.

Inferno este regizat de Ron Howard, care în mod surprinzător a semnat filme excelente precum Frost/Nixon, A Beautiful Mind sau chiar Rush. În distribuţie îi mai regăsim pe Ben Foster, Irrfan Khan şi Omar Sy; o surpriză plăcută e prezenţa actriţei Ana Ularu, care pare să-şi croiască drum în lumea agitată a Hollywood‑ului. Primele două filme ale seriei au generat încasări de peste 1,2 miliarde de dolari în condiţiile în care recenziile nu au fost deloc bune; mă aştept ca şi Inferno să mai aducă câteva sute de milioane, aşa că profesorul Langdon va mai ajunge de câteva ori pe marele ecran. În concluzie, Inferno e un film de urmărit doar dacă vă număraţi printre cititorii lui Dan Brown sau dacă v-au plăcut primele două părţi; şi pentru că v-am oprit atunci când voiaţi să alegeţi alt film, dau mai departe recomandarea pe care am primit-o de a vedea Kubo and The Two Strings.

Nota: 5/10