Cronică de film: Spotlight, unul dintre favoriţii la câştigarea Oscarului pentru cel mai bun film

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 23 februarie 2016 370 afişări

Cronică de film: Spotlight, unul dintre favoriţii la câştigarea Oscarului pentru cel mai bun film

Spotlight este, fără îndoială, unul dintre cele mai bune filme ale anului 2015. Nominalizat la 6 premii Oscar (cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol secundar, cea mai bună actriţă în rol secundar, cel mai bun scenariu original, cel mai bun montaj de film), filmul oferă o perspectivă de tip documentar asupra unuia dintre cele mai mari scandaluri din istoria modernă a bisericii catolice.

Jurnalismul reprezintă subiectul unor filme de mare succes la Hollywood, precum All the President’s Men sau Citizen Kane. Spotlight nu are însă partea de acţiune pe care celelalte îl aveau, concentrându-se mai mult pe procesul jurnalistic care a dus la demascarea preoţilor catolici pedofili. Iar jocul actoricesc foarte bun şi cursivitatea poveştii sunt lucrurile care ies imediat în evidenţă.

Filmul prezintă modul în care au decurs ancheta şi investigaţiile în urma cărora ziarul The Boston Globe a publicat, în anul 2002, o serie de articole despre acuzaţiile de molestare de minori aduse unor preoţi catolici. Odată ajunse în ziar, materialele au încurajat şi alte victime să iasă în faţă, rezultând noi procese şi cazuri penale.

Scandalul abuzurilor a mai fost redat în alte trei producţii: Deliver Us From Evil, din 2006, care l-a avut ca subiect central pe preotul catolic Oliver O’Grady; Our Fathers, un film de televiziune din 2005 care a prezentat comportamentul cardinalului Bernard Law; şi Sex Crimes and the Vatican, un documentar din 2006 filmat de Colm O’Gorman, victimă a unui preot catolic din Irlanda. Scandalul s-a răspândit în întreaga lume, cauzând una dintre cele mai profunde crize de imagine din istoria Bisericii Catolice.

Regizorul Tom McCarthy a mai fost nominalizat la premiile Oscar, în urmă cu 6 ani, pentru scenariul animaţiei Up. Dubla nominalizare din acest an, pentru regie şi scenariu, îl aduce însă pe o listă mult mai selectă. El este cunoscut publicului şi pentru filme precum 2012, Meet the Parents sau Michael Clayton.

Distribuţia este una excepţională, ca dovadă şi cele două nominalizări pentru rolurile secundare, în care îi regăsim pe John Slattery (Flags of Our Fathers, Mad Men, Desperate Measures), Michael Keaton (Birdman, Batman Returns, Desperate Measures), Mark Ruffalo (Shutter Island, Now You See Me, Eternal Sunshine of the Spotless Mind), Rachel McAdams (Sherlock Holmes, Midnight in Paris, About Time), Liev Schreiber (The Reluctant Fundamentalist, Ray Donovan, X-Men Origins: Wolverine) şi Stanley Tucci (The Devil Wears Prada, The Terminal, America’s Sweethearts). La scenariu a contribuit şi Josh Singer, cel care a cunoscut faima în urma serialului The West Wing.

Spotlight este un film care merită atenţia ce i se acordă; este un film bine scris şi bine jucat. Acest gen a început să apară tot mai rar pe marile ecrane, dar este îmbucurător faptul că nu a trecut neobservat. Este genul de poveste care, chiar dacă nu are neapărat un punct culminant, atrage prin importanţa ideilor pe care le exprimă.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/film/cronica-de-film-spotlight-unul-dintre-favoritii-la-castigarea-oscarului-pentru-cel-mai-bun-film-15083620
15083620
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.