Primul clip de promovare a fost realizat în 1912, pentru serialul „The Adventures of Kathlyn“, cunoscut pentru finalurile cliffhanger. La sfârşitul unui episod, un scurt clip le cerea oamenilor să revină să vadă ce se va întâmpla cu eroina. Un an mai târziu, Nils Granlund, advertising manager al unui lanţ de cinematografe, a produs un scurt film promoţional pentru piesa de teatru „The Pleasure Seekers“, cu imagini filmate în timpul repetiţiilor.

La început, aceste filmuleţe de promovare apăreau pe ecranele cinematografelor la finalul filmelor, de aici venind şi denumirea (trailed the movie - urmau filmul). Practica s-a dovedit, în scurt timp, ineficientă, pentru că spectatorii plecau imediat după încheierea filmului. Iar mai-marii cinematografiei au hotărât ca filmuleţele să fie difuzate înaintea peliculei, doar că numele nu s-a mai schimbat.

Clipurile de promovare pentru filmele mute erau constituite din imagini însoţite de câteva descrieri scurte, un slogan şi înşirarea numelor vedetelor, iar exprimarea era hiperbolică: „Senzaţional“, „Nu aţi mai văzut aşa ceva“ etc.

Odată cu introducerea sunetului în cinematografie, şi promovarea a suferit modificări. Considerat primul film sonor, „The Jazz Singer“ a beneficiat de un trailer de 7 minute. Clipul prezenta imagini din film şi invita spectatorii să vină să vadă (audă?) noua tehnologie. Tot în acest prim trailer a apărut şi naratorul ca tehnică de prezentare a acţiunii.

Până în anii ’50 trailerele au fost create în exclusivitate de National Screen Service, companie care controla creaţia şi distribuţia materialelor de advertising cinematografice. Timp în care se dezvoltase o reţetă pe care se mergea de fiecare dată: expresii hiperbolice, o scurtă naraţiune pentru a descrie povestea, muzica era folosită pentru a prezenta intrigile, pericolul sau romantismul şi, nu în ultimul rând, nu lipsea replică memorabilă a unuia dintre personaje.

Următoarea mutaţie a venit odată cu răspândirea televizoarelor. Trailerele au început să imite televiziunea şi practicile de advertising de la televizor. În clipul de promovare a filmului „The Day The Earth Stood Still“ premisa filmului este prezentată ca un eveniment real, ca o ştire. La finalul clipului apare şi recomandarea revistei Look ca fiind „The Best of the Science Fiction Movies“, întărind astfel legătura dintre cinema şi mass-media, în promovare şi recenzare.

În anii ’60, filmele au început să se schimbe, au devenit mai experimentale şi mai îndrăzneţe, atât din punctul de vedere al tehnicii, cât şi al subiectelor abordate. Companiile scăpate de sub tirania National Screen Service erau libere să îşi creeze prezentări diverse, ieşite din şabloane. Stanley Kubrick este cunoscut drept ca un regizor obsedat de control, ocupându‑se de fiecare aspect al filmului, şi care a supervizat inclusiv crearea trailerelor. El a renunţat la montajul clasic în favoarea unuia mai dinamic, s-a folosit foarte mult de muzică şi a renunţat la naraţiunea acţiunii, după cum se poate observa din clipurile de prezentare ale peliculelor „Lolita“, „Dr. Strangelove“, „2001: A Space Odyssey“ sau „The Shining“.

Un moment de cotitură în industra cinematografică, dar şi în cel al promovării a fost apariţia blockbusterului. „Jaws“ (1975) al lui Steven Spielberg este considerat ca fiind primul film de acest fel, care a avut încasări de 7 milioane de dolari în primul weekend. Clipul de promovare pentru „Jaws“ se întindea pe mai bine de 3 minute şi expunea aproape toată povestea, omiţând doar finalul. Universal a cheltuit 1,8 milioane de dolari pe promoţie, dintre care 700.000 doar pe spoturile de publicitate de la televizor, conform BBC. Succesul „Fălcilor“ lui Spielberg a făcut ca şi alte companii să copieze modelul de prezentare şi promovare a peliculelor.

Însă cum regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, alţi regizori au mers în altă direcţie. Un astfel de exemplu este clipul de promovare a filmului lui Ridley Scott „Alien“. Acesta a fost compus din imagini înfricoşătoare însoţite de o muzică stranie, fără naraţiune şi fără nicio linie de dialog. Clipul a reuşit să redea atmosfera terifiantă care a acompaniat pelicula şi care a propulsat „Alien“ în topuri.

17 ani mai târziu, 20th Century Fox a plătit 1,3 milioane de dolari pentru ca un clip de prezentare de 1 minut al peliculei „The Independence Day“ să fie difuzat în pauza meciului Super Bowl din 1996. Astfel, filmul cu Will Smith în rolul principal a fost primul care şi-a făcut reclamă în timpul faimosului meci de fotbal american, dar şi primul care a inaugurat un alt tip de prezentare, teaserul, un clip de promovare şi mai scurt, menit să atragă şi să stârnească curiozitatea spectatorilor.

O altă premieră a avut loc odată cu lansarea primului trailer al noului film „Star Wars: The Phantom Menace“. Acesta a fost programat să fie difuzat la premiera peliculei „Meet Joe Black“, în 18 noiembrie 1998. Presa a scris la vremea respectivă că mai multe persoane plăteau biletul de intrare la film doar pentru a vedea trailerul pentru „Star Wars“. În prima săptămână, proprietarii cinematografelor au anunţat că rata de ieşire de la film era undeva la 75%. Câteva zile mai târziu, cei de la LucasFilm au urcat trailerul online, iar la scurt timp serverele au picat. În total, clipul a fost descărcat de 3,5 milioane de ori, spărgând toate recordurile de la vremea respectivă. Dacă rămânem în galaxia foarte îndepărtată a cavalerilor Jedi, clipul de promovare a celui de-al şaptelea titlu din seria „Star Wars“ a acumulat 30 de milioane de vizualizări în 24 de ore pe YouTube.

Trailerele nu ar fi fost la fel fără artiştii vocali. Unul dintre cei mai cunoscuţi fiind Don LaFontaine. Vocea acestuia poate fi auzit în peste 5.000 de trailere şi alte mii de reclame televizate. El a devenit foarte cunoscut pentru replica devenită celebră „In a world... (într-o lume)“.

Fie că vă plac, fie că nu, cert este că trailerele sunt o parte importantă a industriei cinematografice, o parte a industriei care se schimbă şi se mulează pe schimbările din piaţă.