Coroana britanica
Actionarii companiei farmaceutice A&D Pharma au obtinut 120 de milioane de euro in schimbul a 30% din actiunile grupului ce detine distribuitorul Mediplus si lantul de farmacii Sensiblu. Oferta publica initiala de pe bursa londoneza a surclasat, din punct de vedere al valorii, toate ofertele anterioare ale unor companii din Romania. Fondul de investitii olandez Sograno este actionar majoritar, alti actionari fiind persoanele fizice Robert Ludovic Charles Simon, Walid Abboud, Michel Charles Eid si Roger Fawzi El Akoury.Grupul farmaceutic a trezit un interes nebanuit in intreaga Europa, investitorii institutionali din Londra, Frankfurt, Paris sau Scandinavia ingramadindu-se sa cumpere actiunile. Nu numai conturile companiei au avut de castigat din acest IPO, ci si capitalul de imagine, notorietatea dobandita astfel permitandu-i alinierea la grupul societatilor cu activitati internationale si totodata accesul pe pietele financiare internationale.Daca tentativele de listare la o bursa straina reprezinta un trend printre companiile romanesti, acesta nu este catusi de putin nou. Insa de la intentie la fapta drumul este destul de accidentat. In ultimii ani multi manageri optimisti au vehiculat planuri de listare la burse straine, printre care fratii Ioan si Viorel Micula, proprietarii grupului European Drinks, care la inceputul lui 2003 isi propuneau iesirea pe bursa din Frankfurt, managerul Softwin, Florin Talpes, care anul trecut anunta listarea in strainatate ca optiune de viitor sau managerii Rompetrol si Flamingo care s-au aratat interesati in special de bursa londoneza. Multi chemati, putini alesi, cercul companiilor romanesti listate pe piata londoneza fiind foarte restrans: doar Elvila si Societatea R (Romania Libera).