Corporatistul subţire cu cheltuială se ţine
Preocuparea omului modern pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată, dar şi presiunea permanentă pe felul în care arătăm şi suntem percepuţi a creat oportunităţi uriaşe pentru oamenii de afaceri. Mai mult decât atât, cu cât au mizat mai mult pe nota şi pe serviciile exclusiviste, cu atât mai mult au avut de câştigat.
În fiecare an, 16.000 de români ajung într-una dintre cele opt săli de sport pe care reţeaua World Class le-a deschis în România. Cei mai mulţi sunt corporatişti, au între 30 şi 44 de ani şi plătesc circa 1.000 de euro pe an pentru mersul "la sală". "România este o piaţă foarte bună pentru dezvoltarea unei afaceri în acest domeniu şi asta se observă în rezultatele noastre - în 2011 am crescut cu 20% în cifra de afaceri", spune Mikael Fredholm, CEO al World Class International.
Fredholm are cel puţin două argumente atunci când vorbeşte despre potenţialul pieţei din România: în primul rând, doar 0,5% dintre români au abonament la o sală de fitness, ceea ce înseamnă că există un număr foarte mare de posibili clienţi. În al doilea rând, cei care merg deja la sală fac mai mult sport decât alţi europeni, acesta fiind un indiciu al faptului că, în principiu, vor rămâne clienţi fideli şi vor avea un comportament de consum constant. "În Suedia, timpul petrecut de o persoană la sală este de circa 27 de minute. În România, cei care vin să facă sport stau aproximativ două ore la sală", spune şeful World Class International.
Este drept că românii sunt recunoscuţi pentru cochetărie, dar până nu demult aceasta se limita doar la haine scumpe, doamne care nu ies pe stradă nemachiate sau necoafate sau domni care sunt întotdeauna la patru ace. De ceva vreme, aceştia vor cu orice preţ să fie şi în formă, aşa că proprietarii sălilor de sport sau ai centrelor de înfrumuseţare şi întreţinere corporală traversează o perioadă prielnică, în care afacerile cresc mai mult şi mai repede decât salariile clienţilor.
Planurile celor de la World Class pentru perioada următoare confirmă: după ce în luna decembrie au deschis încă un nou centru în Bucureşti, în urma unei investiţii de 2,6 milioane de euro, pentru anul acesta sunt plănuite încă două deschideri. Una dintre săli va fi amplasată în clădirea de birouri America House, adresându-se în special celor care lucrează în incintă, iar pentru cealaltă a fost negociat un spaţiu în galeria comercială a Auchan Titan. Ambele implică investiţii de 3,5 milioane de euro, o bună parte din bani fiind necesari pentru achiziţia de echipamente. Cu cât sala oferă mai multe servicii şi tipuri de antrenamente, cu atât echipamentele sunt mai scumpe. Spre exemplu, din cele 2,6 milioane de euro investite în deschiderea celei mai noi unităţi, 800.000 au fost alocaţi doar în direcţia achiziţiei de echipamente.
Investiţiile în România nu sunt întâmplătoare şi nici nu sunt motivate doar de tendinţele care se conturează în piaţă şi de potenţialul teoretic. Potrivit lui Mikael Fredholm, România este un pion foarte important în structura reţelei, în condiţiile în care 30% din cifra de afaceri anuală a grupului este generată de afacerea din România. În plus, rata de creştere anuală de circa 20% este cea mai mare din grup. Cei 16.000 de membri au generat companiei afaceri de opt milioane de euro în 2011 şi un profit net de 1,4 milioane de euro, rezultate cel puţin interesante pentru un business care de obicei nu se dezvoltă foarte mult şi nici nu este foarte longeviv.
Deocamdată, Capitala a fost punctul central de atenţie, însă mai există două centre în Cluj şi Timişoara, iar Constanţa, Braşovul şi Sibiul sunt prospectate în vederea deschiderii unor noi săli de antrenamente. Fredholm nu spune "nu" nici ideii de a franciza sistemul în România, doar că până acum nu a găsit partenerii potriviţi, aşa că a pus planul pe lista secundă de priorităţi.
Tot anul acesta vor fi demarate lucrările pentru deschiderea unui centru etalon, exclusivist, în zona Floreasca, gândit pe un sistem de circuit închis, limitat la cel mult 1.000 de membri. Clubul de fitness va avea parcare cu valet, restaurant şi toate celelalte facilităţi care se regăsesc într-un amplasament destinat clienţilor din categoria VIP. Investiţia se va ridica şi în acest caz la câteva milioane de euro. Planurile suedezilor sunt cel puţin atipice într-o economie care nu a văzut foarte multe investiţii în ultimii ani, cu excepţia extinderilor din zona de retail. Aici vorbim însă despre companii gigant, cu afaceri de zeci de ori mai mari decât ale World Class.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro