De ce munca în această companie începe fix la 9.06 AM
Pivotal este un startup de tehnologie iar la ultima evaluare a fost decis că valorează 2.8 miliarde de dolari, dar nu asta este important, ci modul în care a rezolvat o problemă. Programatorii Pivotal, de obicei, nu sunt persoane care se trezesc foarte de dimineaţă şi ajungeau la serviciu la 10-11 dimineaţa, deşi programul începea la 9. Apoi trimiteau câteva mail-uri, mai trecea o oră şi făceau pauză pentru prânz
“Dimineaţa era prea scurtă. Nu era productivă”, a spus Rob Mee, CEO-ul Pivotal, pentru Business Insider.
Acesta a decis că trebuie să facă ceva şi astfel a implementat o şedinţă obligatorie la 9 AM. Însă asta nu este tot. La acea şedinţă se oferea un mic dejun cosistent, drept premiu de consolare. Cu toate acestea, angajaţii Pivotal erau îngrijoraţi că întârzie, şosele aglomerate, aşa că Mee a decis să stabilească şedinţa la 9 şi 5 minute. Însă nici aşa nu a mers. Programatorii spuneau că sunt prea puţine cele 5 minute. Aşa că Mee a mai adăugat un minut. Se pare că acest prag psihologic a funcţionat: programatorii vin la timp şi se bucură de un mic dejun consistent.
De asemenea, lucrul se termină la 6 PM. "Programatorii nu lucrează foarte bine dacă sunt prea obosiţi de aceea nu vrem ca aceştia să muncească peste această oră", a mai spus Mee.
Printre clienţii companiei se numără companii mari precum BMW, NBC, Bloomberg, Orange sau eBay.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro