Hai sa-ti arat Pamantul

Postat la 08 iulie 2008 26 afişări

Exploratorii au lasat la Polul Nord imaginea de figuri solitare si s-au transformat in vedete media, care atrag bugete de milioane de euro pentru a raspandi in lumea intreaga mesajul protejarii planetei.

In cursa pentru salvarea mediului s-au inscris recent personaje care par desprinse din cartile lui Jules Verne ori reincarnari moderne ale lui Magellan sau Columb - exploratorii. S-au dus insa vremurile in care exploratorii se imbarcau pe vapoare si cautau ani intregi noi pamanturi sau resurse: fostii aventurieri se transforma acum in purtatorii unui mesaj ecologist, transmis prin intermediul unor proiecte de expeditie imaginate astfel incat sa aiba o amploare cat mai mare posibil si o expunere media cat se poate de consistenta.

De fapt, modul cum se prezinta astfel de expeditii face diferenta intre un simplu pasionat de calatorii si un explorator de talie mondiala. Exploratorul incepe prin a concepe un produs unic: anunta ca va merge pe jos de-a lungul Ecuatorului sau ca pleaca in balon la Polul Nord, dupa care angajeaza o echipa speciala pentru promovarea expeditiei si atrage parteneri si sponsori, ceea ce ii da puterea financiara pentru o actiune de anvergura.

Mike Horn, unul dintre cei mai cunoscuti exploratori din lume, a lansat recent un proiect de talie globala, prin care si-a propus sa atraga atentia asupra starii in care se afla planeta. Expeditia Pangaea a fost lansata cu scopul de a creste respectul pentru mediu si de a-i determina pe tineri sa protejeze resursele pentru generatiile viitoare. Pangaea este numele supercontinentului care a existat cu 250 de milioane de ani in urma, dar si un acronim adaptat la scopul expeditiei (Pan Global Adventure for Environmental Action). Barca ce urmeaza sa il poarte pe Horn peste mari si tari a fost botezata la Monaco de printul Albert - evident, tot cu numele de Pangaea. Aventura va insemna 100.000 de kilometri in jurul lumii timp de patru ani, iar bugetul se ridica la 1,25 milioane de euro pe an.

Dincolo de mesajul ecologic pe care il poarta, expeditia poate servi ca studiu de caz al modului cum arata lumea exploratorilor moderni. Nascut in 1966 in Africa de Sud, Mike Horn si-a construit cariera de-a lungul a peste 20 de ani, iar imaginea de explorator de talie mondiala a inceput sa se contureze cu adevarat din 1999, cand a calatorit timp de 16 luni de-a lungul Ecuatorului fara niciun echipament motorizat. In 2002 a calatorit 40.000 de kilometri in 27 de luni in jurul Cercului Polar, fara masini sau caini, in 2006 a realizat o expeditie la Polul Nord pe timpul noptii polare, plecand din Rusia, iar in 2007 a plecat cu familia (sotia si doua fete de 12 si 13 ani) timp de trei zile tot la Polul Nord.

“Primele expeditii le-am facut fara parteneri si fara sponsori, ceea ce a creat interes; oamenii si-au dorit sa vada ce va urma. Partenerii au fost cei care au venit apoi la mine si m-au intrebat ce vreau sa fac mai departe. Dupa ce ai creat o astfel de relatie, trebuie sa o si intretii; am o echipa care ma ajuta si care mentine legatura cu partenerii”, a declarat Mike Horn in exclusivitate pentru BUSINESS Magazin. Horn are o echipa de opt oameni, iar pentru promovarea evenimentelor in jurul lumii este ajutat de resursele partenerilor. In prezent, Horn este sponsorizat de companii precum Officine Panerai sau Mercedes-Benz.

Odata creata aceasta notorietate, exploratorii au timp pentru proiectele la care au visat in lungile nopti polare sau in timp ce navigau pe Amazon. “Nu mai pot urca pe munti, nu ma mai pot duce la Polul Nord, asa ca m-am gandit cum as putea impartasi experienta acumulata”, explica Horn ideea proiectului Pangaea. “M-am gandit cum pot reuni din nou lumea, asa incat cea mai buna solutie pe care mi-am imaginat-o a fost sa luam oameni de pe tot globul, sa ii strangem pe o singura barca si sa le aratam minunile Pamantului.” In 2009, tineri cu varste cuprinse intre 13 si 20 de ani, din fiecare continent, vor participa la aventura alaturi de Mike Horn. Fiecare grupa de 12 copii va explora lumea timp de 10-12 zile. Concursul pentru selectarea participantilor a inceput deja, iar cei ce doresc sa participe la calatorii se inscriu pe site-ul personal al exploratorului (www.mikehorn.com) sau pe site-urile partenerilor.

Vehiculul expeditiei in jurul lumii este vasul Pangaea, lung de 35 de metri, care a fost construit cu tehnologii de ultima generatie care permit economisirea energiei. “Vasul a fost construit in Brazilia, din aluminiu, pentru ca este un material care pastreaza energia si poate fi usor reciclat. Am mers in Brazilia pentru ca este unul dintre cei mai mari producatori de aluminiu, dar mi s-a spus ca am nevoie de 60 de tone de metal, care costa 2 milioane de euro”, detaliaza sud-africanul, adaugand ca daca ar fi construit vasul in Europa, costurile s-ar fi ridicat la 11 milioane de euro. “Pentru ca nu aveam niciun ban, l-am convins pe un om de afaceri sa incheiem un targ: voi incepe constructia fara sa platesc nimic si daca pana la final nu reusesc sa o achit, e liber sa o ia inapoi. Am gasit si un specialist in sudarea rezervoarelor de racire de la centralele nucleare, care a venit impreuna cu echipa, pentru 25 de dolari pe saptamana. Barca a fost construita in totalitate in favelas (cartierele sarace, n.red.) din São Paulo.” Barca a fost construita in 13 luni cu ajutorul a 200 de familii de brazilieni si a fost dusa pe apa cu un trailer cu 180 de roti.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/lifestyle/hai-sa-ti-arat-pamantul-2765476
2765476
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.