Oraşul unde femeile au dat afară toţi poliţiştii, politicienii şi gangsterii

Postat la 26 iunie 2017 160 afişări

În Mexic, crima organizată ajunge peste tot, chiar şi în cele mai mici aşezări - cu excepţia oraşului Cheran. Conduşi de femeile din oraş, locuitorii s-au decis să îşi protejeze pădurile în faţa celor care le tăiau ilegal; în acelaşi timp, au dat afară poliţia şi toţi politicienii.

Oraşul unde femeile au dat afară toţi poliţiştii, politicienii şi gangsterii

Femeile s-au întâlnit în secret pentru a plănui atacul, săturate de crimele şi răpirile care deveniseră rutină. Timp de trei ani au privit neputincioase cum camioane încărcate cu buşteni treceau prin faţa caselor lor.

Cartelurile din Mexic au fost multă vreme cunoscute pentru traficul de droguri, dar în ultimii ani au început să îşi diversifice activităţile şi acum domină majoritatea industriilor - inclusiv obţinerea şi prelucrarea lemnului.

"Eram îngrijorate", povesteşte Margarita Elvira Romero, una din femeile implicate. "Dacă tai copacii, se va reduce şi cantitatea de apă. Bărbaţii noştri au animale - unde se vor adăpta dacă apele dispar?"

În primă fază, un grup de femei a mers în pădure pentru a negocia cu tăietorii de lemne; au fost abuzate verbal şi alungate. Aşa că planul lor a evoluat: în dimineaţa unei zile de aprilie, revolta lor a început. Au blocat drumul principal şi au luat ostatici câţiva tăietori de lemne. "Toată lumea alerga pe străzi cu macete", spune Melissa Fabian, care avea 13 ani la acel moment. "Femeile îşi acoperiseră feţele şi fugeau dintr-o parte în alta."

Poliţia municipală a venit împreună cu primarul, în vreme ce restul pădurarilor încercau să îşi elibereze colegii. A urmat confruntarea, care s-a soldat cu doi tăietori de lemne împuşcaţi. Din acel moment, Cheran îşi începea drumul către autoguvernare.

Poliţia şi oamenii politici din zonă au fost alungaţi, pentru că locuitorii suspectau că aceştia colaborează cu reţelele criminale. Partidele politice au fost interzise - şi încă sunt -, iar oamenii din Cheran şi-au ales proprii conducători. Puncte de control armate au fost instalate la fiecare intrare în oraş.

Au trecut cinci ani de atunci, iar punctele de control încă există. Ele sunt coordonate de Ronda Comunitaria , o forţă locală constituită de bărbaţii şi femeile din Cheran. "Mă simt în siguranţă pentru că pot să merg noaptea pe străzi fără să mă tem că ceva s-ar putea întâmpla", povesteşte Melissa Fabian, acum studentă la o facultate în apropiere de Cheran.

Sursa: BBC

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.