Vinuri cu o istorie de peste 100 de ani, cluburi unde femeile au voie doar dacă sunt invitate de un gentleman, plaje pustii cu dune ce-mi amintesc de Sahara, o piscină infinită de unde se poate admira întreaga vale Douro şi nu în ultimul rând ceva muzică fado pe fundal. Aşa aş rezuma prima mea întâlnire cu Portugalia. Şi trebuie să recunosc, a fost memorabilă.

Mi-am dorit să ajung în Portugalia de multă vreme, însă întotdeauna am găsit alte destinaţii care au avut întâietate dintr-un motiv sau altul. Odată ce am păşit în ţara de la marginea vestică a Europei mi-am dat seama că am amânat întâlnirea prea mult timp, aşa că va trebui să recuperez în perioada viitoare timpul pierdut şi să mă întorc.

Până atunci însă, îmi va ţine „de cald“ imaginea râului Douro flancat de dealurile îmbrăcate ordonat în viţă-de-vie. La crama Quinta do Crasto şi în valea Douro am ajuns în ultima zi după două ore de mers cu maşina din Porto. Ultimii 25 de kilometri i-am parcurs pe un drum cu la fel de multe curbe ca Transalpina, dar cu un peisaj diferit, deluros, cu diferite nuanţe de pământiu şi verde şi cu butuci de viţă de vie cât vezi cu ochii. De altfel, pe durata celor 25 de kilometri am văzut un singur sat cu vreo 20-30 de case şi multe crame în depărtare, pe diverse culmi de deal, însă nici ţipenie de om. Viţa-de-vie era însă pretutindeni.

După ce drumul s-a plictisit parcă să cotească atât de mult la stânga şi la dreapta, fix în faţă a apărut Quinta de Crasto, cocoţată pe un vârf de deal, impunătoare ca un conac „furat“ din filmele care mi-au marcat copilăria. Făcusem rezervare cu o zi înainte pentru prânz aşa că ştiam că ne aşteaptă o porţie zdravănă de caracatiţă proaspătă, vreo patru-cinci feluri de vin şi ceva desert tradiţional. Mai multe aşteptări nu aveam, dar şi dacă am fi avut tot ar fi fost depăşite, fără îndoială.

Citiţi mai multe pe www.da.zf.ro