Rivalitate italiana cu sticla si rame

Postat la 10 iulie 2006 701 afişări

Deschiderea unor piete uriase precum China sau India a intensificat si mai mult concurenta dintre manufacturile traditionale.

AGORDO, Italia. Oraselul cu o populatie de 4.500 de oameni nu se deosebeste cu mult de alte catunuri alpine din nord-estul Italiei. Doar ca Agordo este renumit mai degraba pentru producatorii de ochelari decat pentru partiile de schi sau de snowboard.Agordo se afla in inima regiunii care gazduieste atat Luxottica Group, cat si Safilo Group, cei mai mari producatori de rame de ochelari din lume. Cele doua companii se afla aici dintr-un motiv intemeiat: vaile adanci ale acestor munti au fost secole de-a randul leaganul mestesugarilor care faureau lentile. Intr-adevar, se spune ca ochelarii ar fi fost inventati spre sfarsitul Evului Mediu, in atelierele de pe langa lagunele venetiene, aflate, de altfel, nu departe de Agordo. Zona este celebra si azi datorita insulei Murano, faimoasa pentru produsele sale elegante din sticla. In ultimii ani, multe dintre manufacturile italiene traditionale au pierdut din cota de piata in favoarea rivalilor din tari precum China sau Singapore, care nu se sfiesc sa taie preturile. Dar nu Luxottica si Safilo. Inspirandu-se parca dintr-un \"user\'s guide\" al Gucci sau Dior, aceste firme au transformat ochelarii dintr-un produs medical intr-un accesoriu vestimentar scump si exclusivist. Spre exemplu, in urma cu cativa ani, o pereche de ochelari acoperiti cu blana dintr-o editie limitata creata de Safilo pentru Armani se vindea cu 600 de euro. Luxottica si Safilo au intrat in peste 120 de piete si, odata inghitite de valtoarea retail-ului, au urcat vertiginos catre pozitia de lider printre producatorii de ochelari. In ultimii 10 ani, de pe liniile lor de productie ies si ochelari de soare, precum si ochelari de protectie pentru schi, surf si motociclism. In plus, Luxottica a achizitionat in SUA laboratoare optice si programe de ingrijire a ochilor ale unor mari grupuri. Odata cu deschiderea unor piete imposibil de neglijat, precum India si China, cele doua companii s-au vazut obligate sa faca desfasurari de forte si pe alte continente, in afara de Europa si SUA. Luxottica a adaugat doua fabrici in China celor sase pe care le detine in Italia, iar Safilo, pe langa cele patru fabrici din zona Padova, a mai deschis una in Slovenia, prin achizitia producatorului austriac de ochelari sport si de protectie Carrera. Pentru majoritatea produselor lor, companiile recunosc insa ca inscriptia \"Made in Italy\" este indispensabila.Fiecare dintre ele are un portofoliu de cel putin 20 de branduri de ochelari de lux care poarta nume ca Versace, Prada si Donna Karan in cazul Luxottica, respectiv Armani, Dior si Gucci la Safilo.\"Treptat, cele doua companii au adus ochelarii in lumea modei, asumandu-si raspunderea si pentru sarcinile ce decurg de aici - numele designerilor, colectiile de sezon sau cercetarile stilistice pe scara larga\", spune Stefania Saviolo, directorul programului de Master in moda la Scoala de Business a Universitatii Bocconi din Milano. Andrea Guerra, CEO Luxottica, spune ca firma pe care o conduce a fost, cu siguranta, cea care a initiat transformarea. Totul a inceput cu atragerea, in 1988, a brandului Armani, trecut ulterior in portofoliul Safilo.El spune ca ochelarii au caracteristici speciale care-i fac atragatori ca accesoriu de moda. \"Sunt vizibili pe tot parcursul zilei, nu ca un parfum sau ca un portofel; de aici si marea frumusete a acestei industrii\", explica Guerra. Pentru ca brandurile disponibile pe piata de profil se imputineaza, numele sonore din industria modei se bat pe produsele celor doi producatori italieni. In ianuarie, Ralph Lauren a renuntat la Safilo pentru Luxottica; anterior, Armani facuse miscarea inversa, spre Safilo. De asemenea, in octombrie, Hugo Boss a decis sa mearga pe mana Safilo.Batalia pe branduri dezvaluie multe despre cei doi rivali. In vreme ce conducerea Safilo se afla la Padova, nu departe de fabricile companiei, top managementul de la Luxottica este la Milano, capitala financiara a Italiei. Cu venituri de 4,4 miliarde de euro anul trecut, Luxottica este de patru ori mai mare decat Safilo. Ambele companii sunt listate la bursa, insa fondatorul Luxottica, Leonardo Del Vecchio, si-a pastrat un pachet de 67% din actiuni, spre deosebire de Vittorio Tabacchi, al carui bunic a infiintat Safilo si care mai detine doar 37% din companie.Luxottica a ademenit Ralph Lauren, acceptand conditia de a plati in avans redevente (pentru folosirea brandului - n.r.) in valoare de 200 mil. dolari, pe o perioada de 10 ani. In ianuarie, compania a garantat redevente de 72 mil. dolari pentru Dolce & Gabbana, tot in avans, insa pentru o perioada de 5 ani. Pierderea contractului cu Ralph Lauren a fost o lovitura serioasa pentru Safilo (care opereaza un lant de 55 de magazine Solstice Sunglass in SUA), care a pierdut astfel 10% din incasarile anuale. CEO-ul Safilo, Roberto Vedovotto, spune ca firma sa refuza sa intre in jocul platilor in avans lansat de Luxottica. \"Nu cred ca Safilo are nevoie sa faca asa ceva. N-am facut-o in trecut, n-o vom face nici de-acum inainte\", a declarat el.In varsta de 40 de ani, Vedovotto, fost bancher de investitii la Morgan Stanley, va recupera o parte din pierderea cauzata de Lauren prin contractul sau cu Hugo Boss. \"Ceea ce face Safilo sa fie cu adevarat unica este faptul ca suntem numarul 1 in design si dezvoltare de produse noi. Safilo creeaza 2.500 de modele de design pe an, in timp ce Luxottica - doar 1.000. Acesta este motivul pentru care Armani a venit la noi\", a explicat Vedovotto.Luxottica a fost infiintata in 1961 de catre Del Vecchio, care acum are 70 de ani si este unul dintre cei mai bogati oameni din Italia. (Revista Forbes ii estimeaza averea la 10 miliarde de dolari.) Momentul de glorie in dezvoltarea companiei a avut loc in 1995, cand Del Vecchio a cumparat lantul nord-american de optica Lens-Crafters. Ulterior, a achizitionat magazinele Sunglass Hut (prezent si in Romania - n.r.) si Pearle Vision. Extinderea in retail a incurcat planurile multor clienti de-ai sai din acest sector, care si-au vazut furnizorul devenind un competitor redutabil.\"Luxottica a facut un pariu mare. A trebuit sa-i convinga pe ceilalti jucatori de pe piata ca nu-i vor concura la pret, ci prin brand\", explica Enrico Cavatorta, CFO la Luxottica. Rezultatul a fost ca 68% din veniturile firmei provin de pe piata americana.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Rivalitate,
italiana,
cu,
sticla,
si,
rame
/arta-si-societate/lifestyle/rivalitate-italiana-cu-sticla-si-rame-4073198
4073198
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.