Vant din pupa pentru iahting

Postat la 06 octombrie 2008 111 afişări

Incepe cu o senzatie de leganare atunci cand stai pe scaun si o inexplicabila pofta de bors de peste. Apoi sunetul valurilor in timpul unei sedinte importante. Glasurile pescarusilor in trafic. Acestea sunt doar primele simptome. Daca ajungi sa prinzi microbul marii, nu mai ai nicio scapare. Incepi sa te gandesti tot mai serios la propria ambarcatiune. Dar, stai! Ti-a spus cineva pana acum ca nu e de ajuns sa bagi cheile in contact si sa pornesti la drum?

Ziua Z e gata sa inceapa. E prima data cand iesi in larg cu ambarcatiunea lucioasa si noua la care ai visat atata vreme. Dupa ani de munca si inca trei luni in care ti-ai luat permisul de navigatie, te incumeti la prima plimbare pe Dunare. Apele sunt linistite, vantul iti zburleste parul si iti umfla orgoliul de guvernator al propriei barci. Gata, esti printre cei alesi! Faci parte din grupul restrans al proprietarilor de ambarcatiuni din Romania. Nici nu apuci sa te bucuri cum trebuie de acest gand si motorul se opreste brusc, elicea incepe sa scoata un zgomot infiorator, iar barca se opreste din mers. In jur, doar apa si salcii. Nici macar telefonul mobil nu da semne de viata. Ce faci? Poti sa identifici cauza defectiunii, sa o remediezi si sa iti continui drumul catre o zona sigura, daca ai fost prevazator si ai venit pregatit pentru asa ceva. Sau... poti sa te bucuri de peisajul virgin, ascuns multor priviri omenesti, pana... Industria de ambarcatiuni din Romania are continuarea la aceasta propozitie.

Networking cu aroma de peste In 1921, zorii iahtingului in Romania, lua nastere Yacht Clubul Roman, menit sa ajute la crearea si dezvoltarea sporturilor nautice in Romania. Devenit Yacht Club Regal Roman (YCRR) in 1924, cand regele Ferdinand I a fost numit Comodorul Clubului, reprezenta oficial Romania in competitiile nautice internationale si era organismul de legatura cu organizatiile similare din strainatate. Al Doilea Razboi Mondial a dus la suspendarea activitatilor organizatiei, care au fost reluate abia in 1999. Acum, impatimitii timonelor din Romania au o intreaga industrie de pus pe picioare: iahtingul de agrement si sportiv. Asa a aparut prima editie a Yacht Party, un eveniment prin care sa se dea un impuls si o strigare tuturor posesorilor de ambarcatiuni de agrement, dealeri de barci si simpli indragostiti de spuma valurilor strabatute de prova. E o lume mica, cea a pasionatilor de barci. Se cunosc intre ei, isi impartasesc povesti marinaresti, isi recunosc barcile de la distanta si isi dau unul altuia o mana de ajutor atunci cand se impotmolesc pe drum. Ce ocazie mai buna pentru networking daca nu un weekend la sfarsit de august in Delta Dunarii? Ideea acestei adunari i-a apartinut, conform participantilor, lui Bogdan Andriescu, membru in Consiliul Director al YCRR in calitate de sef al comisiei de administrare si responsabil cu activitatea de motor iaht.

"In calitate de posesor de barca cu motor am considerat ca trebuie facut ceva pentru posesorii de barci in general, si motor si vele, diferit de regate, astfel incat sa se cunoasca mai bine, sa schimbe impresii, planuri de calatorie si asa mai departe. Acest tip de eveniment este practicat in toate tarile cu traditie in ambarcatiuni de agrement, precum Marea Britanie sau SUA. Am vrut sa aducem in acelasi loc ambarcatiuni din toate porturile maritime si dunarene intr-un loc la aproximativ juma-tatea distantei. Am facut demersuri pentru instalarea unei benzinarii la Sfantu Gheorghe si am avut noroc ca acest lucru sa se intample inainte de inceperea evenimentului." Organizatorii au vazut in acest eveniment o posibilitate de a crea un nucleu al impatimitilor acestui sport, iar participantii - o ocazie nemaipomenita de a-si impartasi ofurile legate de lipsa unor marine.

Necesitatea unei aliante Nu mai putin de 70 de ambarcatiuni, cu lungimi cuprinse intre 5 si 16 metri, veliere sau barci cu motor au confirmat prezenta la acest eveniment, insa numai o a cincea parte dintre ele au ajuns sa acosteze pe pontoanele de la Sfantu Gheorghe. Printre cauzele numarului mare de absenti s-au numarat vremea nefavorabila in largul Marii Negre si numeroasele incidente de pe drum. "Tot ce pot sa va spun este ca un foarte mare procent din numarul de barci sosite aici au ramas pe drum din diverse motive", a spus la decernarea premiiilor acestei prime editii a Yacht Party Viorel Balanescu, seful Comisiei de Instruire al YCRR si cel care pe toata durata acestui eveniment a facut nu mai putin de 3 excursii de recuperare a cate unei ambarcatiuni de pe traseu.

Cu toate dificultatile, dealerii au fost prezenti la apel: reprezentanti ai Unicomp, Linssen, Volvo Penta sau Nautic Experts au luat parte la eveniment pentru a-si prezenta produsele si pentru networkingul aferent. Cele 4 ambarcatiuni ale Willon Harbour, cel mai nou dealer intrat pe piata la inceputul acestui an, au facut insa - la propriu - valuri, asta si pentru ca motor iahturile din gama Pedro, Regal si Ocqueteau au ocupat un intreg ponton din cele doua rezervate evenimentului. Excesul de zel al lui Willon sta sub semnul lui Gabriel Hanganu, cunoscut in lumea de business pentru Ecomed si cariera sa anterioara de la Pfizer, care si-a dorit foarte mult sa intre in aceasta afacere atunci cand, nemultumit de ambarcatiunea pe care si-o cumparase, a inceput sa se documenteze, apropiindu-se foarte mult de acest domeniu. "Nu am putut sa nu observ ca nu exista pe piata un dealer care sa fie suficient de activ si de pregatit incat sa ofere cumparatorului consultanta necesara unei asemenea achizitii. Aceasta piata este inca tanara si in dezvoltare, asa ca ideea unei asociatii a dealerilor ar putea rezolva multe probleme, ca de exemplu construirea unor marine atat de necesare pentru cresterea pietei in Romania", explica Hanganu cu cateva ore inainte ca temeliile inca nenumitei asociatii sa fie asezate sub coordonarea sa. Asa se face ca, in ciuda numarului relativ mic de participanti, bilantul evenimentului a iesit pe plus.

"Sunt foarte multumit de aceasta prima editie", spune Andriescu. "Ne-am atins scopul, acela de a aduce la un loc atat posesori de ambarcatiuni cu motor si vele, cat si dealeri de ambarcatiuni sau reprezentanti ai producatorilor de motoare. Asta chiar daca nu au lipsit incidentele de genul esuari, ramas fara combustibil sau defectiuni tehnice care au piperat actiunea, dar au fost solutionate cu ajutorul Politiei de frontiera si a reprezentantilor clubului."

Barca la apa!! Ceea ce ne readuce la proaspatul proprietar de ambarcatiune, ramas cu "barca-n drum", printre salcii si egrete. Unde asta poate insemna aproape orice, de la a ramane captiv intr-o plasa de pescuit, agatat cu elicea de un cablu atasat de un bac abandonat pe mijlocul canalului (pe care scrie mare: Primaria Sfantu Gheorghe) pana la un furtun de transmisie sarit si fara ulei de schimb la bord. In iahting (sau boating mai degraba in Romania), daca nu ai prieteni nu ai parte... de o acostare reusita.

Altfel spus - pe multe voci la petrecerea din Delta - serviciile post-vanzare sunt problema principala a proprietarilor de iahturi. Serviciile de asistenta in cazul defectiunilor pe apa sunt sublime, dar lipsesc aproape cu desavarsire. Si atunci e bine sa ai in agenda telefonului numarul unui salvator care se pricepe la motoare de barci, altfel intreaga vacanta este compromisa. De aceea lui Rares Badrea, managing partner al Egis Nautica, telefonul ii suna aproape in permanenta. Dupa cinci ani petrecuti in Australia in care s-a specializat in service-ul tuturor tipurilor de barci cu motor si ski jet s-a intors in Romania la insistentele fostului sau angajator, pentru a-si deschide propria firma. Acum Egis Nautica a incheiat un parteneriat cu Willon Harbour, pentru ambarcatiunile carora le asigura service si va asigura si managementul pentru showroom-ul Willon din Tulcea. Cat despre piata, Bardea spune ca este intr-o evolutie foarte puternica.

"Piata este inca mica, desi potentialul este foarte mare - foarte multi oameni isi permit sa aiba o barca si si-ar cumpara-o si maine, si astazi, daca ar avea unde sa o tina si ar sti ca au cine sa le-o repare. Statistic vorbind, dintre cei care au mers pentru prima oara cu barca 80% se indragostesc de acest sport. Dintre acestia, doar vreo 60% si-ar cumpara-o. Dintre acestia insa, numai 5% cred eu ca sunt suficient de nebuni si de pasionati ca sa nu ii intereseze inconvenientele din Romania pentru acest sport."

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Vant,
din,
pupa,
pentru,
iahting
/arta-si-societate/lifestyle/vant-din-pupa-pentru-iahting-4074402
4074402
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.