CSR 2021: Ţinem România Conectată – Keep Romania Connected

Postat la 02 decembrie 2021 78 afişări

CSR 2021: Ţinem România Conectată – Keep Romania Connected

Telekom Romania Mobile Communications

Motivaţie: Telekom Romania s-a confruntat cu provocările cauzate de noua realitate şi noul context COVID-19. Într-o perioadă de incertitudine, lipsă de încredere şi confuzie, la care s-au adăugat panica şi frica generate de această pandemie, Telekom a acţionat rapid in 2020 pentru a sublinia ideea de unitate naţională, pentru a sprijini românii şi a-i linişti prin încurajarea încrederii în faptul că împreună vom face ca totul să fie bine, spun reprezentanţii companiei. Misiunea Telekom a fost  astfel să Ţină România Conectată, menţinând conectate administraţia publică, sistemul educaţional, sistemul medical, dar şi companiile. În paralel, Telekom a dorit să îi motiveze pe angajaţi, să crească gradul de încredere a acestora, să încurajeze unitatea dintre colegi şi să-i facă pe aceştia să se simtă protejaţi – ca parte a familiei Telekom.

Descrierea proiectului: Reprezentanţii companiei spun că, plecând de la obiectivul pe termen lung – să ofere servicii de conectivitate şi să construiască experienţe frumoase împreună –, au decis să creeze o poziţionare unică. Pentru audienţele externe au dezvoltat conceptul umbrelă „Ţinem România Conectată”, care a avut ca obiective să ţină comunitatea conectată (prin media şi social media) şi să ţină mediul de business informat şi motivat. Pentru publicul intern au adaptat conceptul şi au dezvoltat „Ţinem Compania Conectată”,  principalele obiective fiind: să ţină angajaţii informaţi şi conectaţi, să ofere recunoaştere şi să recompenseze eforturile, creativitatea şi performanţa şi să ajute angajaţii să facă faţă provocărilor de zi cu zi. Publicul ţintă al campaniei a fost format din clienţii existenţi şi potenţiali ai Telekom, fanii de pe platformele de socializare şi angajaţii săi.

Rezultate: „Ţinem România Conectată” şi „Ţinem Compania Conectată” au fost platforme complexe cu o multitudine de activităţi, multe dintre ele fiind premiere în peisajul naţional de comunicare. Au creat 48 de pastile digitale, sub formă de videoclipuri, cu o durată cuprinsă între 3 şi 5 minute, care au fost difuzate pe reţelele de socializare, dar şi intern (reach total peste 9,7 milioane de persoane). Au vrut să îşi asume rolul de furnizor de divertisment pentru a menţine oamenii fericiţi, a le ridica moralul şi a stimula sentimentul de apartenenţă. Au dezvoltat şi un program de recunoaştere – Eroii din prima linie – pentru a aduce un omagiu colegilor lor din  prima linie – în principal angajaţi din tehnic, vânzări şi relaţii cu clienţii – şi a le mulţumi pentru munca şi eforturile lor. Campania a inclus 12 spectacole educaţionale/de divertisment live pe pagina lor de Facebook, a câte 30 de minute fiecare şi care au avut un reach total aproximativ 3 milioane de persoane.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.