Gadgetul lunii februarie: iPhone 4
Se vorbeste de el inca de la inceputul anului trecut. In ziua lansarii au fost vandute peste 500.000 de bucati, iar luna trecuta, iPhone 4 a castigat titlul de cel mai bun telefon al anului la World Mobile Congres. Fara comentarii.
iPhone 4 este "telefonul anului": titulatura a aparut in cadrul targului de telefoane mobile World Mobile Congres, care a avut loc intre 14 si 17 februarie la Barcelona. Motivatia: "Ecranul foarte bun, materialele folosite si ecosistemul fenomenal pe care l-a pus la dispozitia dezvoltatorilor de aplicatii mobile", potrivit GSM Association, una dintre cele mai importante asociatii ale producatorilor de telefoane mobile din lume.
Prezentat de Steve Jobs in vara anului trecut, iPhone 4 a fost cu mult imbunatatit tehnic fata de predecesorul sau - iPhone 3GS. In primul rand, dispozitivul are un nou sistem de operare, numit iOS4, care se remarca prin faptul ca aplicatiile pot fi sortate in fisiere si posibilitatea de a rula mai multe aplicatii in acelasi timp.
Noua rezolutie a ecranului, Retina Display, permite afisarea la o claritate maxima chiar si a celui mai marunt scris. "Odata ce ai folosit Retina Display, nu mai exista comparatie cu altele", spunea Steve Jobs in momentul lansarii gadgetului. "Acesta este cel mai de succes produs al nostru", a spus seful Apple.
O alta imbunatatire adusa iPhone 4 este camera video si foto de cinci megapixeli. Pozele facute cu aceasta ies mult mai bine fata de cele facute cu iPhone 3G. In plus, realizeaza si filmulete HD, iar, cu ajutorul aplicatiei iMovie, utilizatorii pot edita foarte usor filmuletele.Telefonul se poate conecta prin intermediul Bluetooth 2.1 si Wi-Fi si are functie de busola si GPS. In ce priveste autonomia bateriei, telefonul poate sta in stand-by 12,5 zile, iar in convorbiri cu 3G activat in jur de 7 ore.
Insa ceea ce atrage cel mai mult sunt cele peste 400.000 de aplicatii si jocuri disponibile in magazinul App Store. Printre cele mai apreciate jocuri se numara Angry Birds, GeoDefense, Tetris-meets-Sudoku si Drop7, potrivit forumului Apple.La inceput, telefonul a dezamagit din cauza problemelor de receptie a antenei. "Cu toate defectele insa, e un telefon bun", conchidea un tanar pe forumul Apple, povestind ca a stat 17 ore la coada pentru a-l cumpara. Si nu e singurul care a facut asta: iPhone 4 a devenit cel mai profitabil model din istoria companiei, dupa ce vanzarile gadgetului au depasit 1,7 milioane de unitati in primele trei zile de la lansare, scrie Reuters.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro