Misterul cifrei 7
Bill Gates a dezvaluit recent primele detalii despre urmatorul sistem de operare pe care-l pregateste Microsoft. La prima vedere, Windows 7, cum a fost numit, nu e altceva decat o rezolvare a problemelor intalnite la Vista, chiar daca sub o interfata mult mai atragatoare. De fapt, Gates nu a sustinut nicio clipa contrariul.
La finalul lunii mai, Bill Gates impreuna cu Steve Ballmer, directorul executiv al Microsoft, au discutat deschis despre trecutul si despre planurile companiei pe care o conduc, in fata unui public format din jurnalisti si oameni de IT&C, cu ocazia conferintei anuale “D: All Things Digital”, organizata de The Wall Street Journal la Carlsbad, California. Amandoi au evitat subiectul Yahoo!, refuzand sa dea detalii despre esecul recent al tranzactiei si despre posibilele scenarii, insa au introdus in discutie informatii despre urmatorul sistem de operare Windows 7, pe care Microsoft il va lansa cel mai devreme la finalul anului viitor, si o scurta prezentare a noului sistem. Un moment deloc ales la intamplare, prin care Gates a urmarit de fapt sa creeze o atmosfera de mister, cu o luna inainte sa se retraga de la conducerea Microsoft, pastrand doar functia de presedinte al consiliului de administratie si dreptul de a se ocupa in continuare de anumite proiecte.
Dincolo de faptul ca a recunoscut de la bun inceput ca Windows 7 poate fi privit ca o rezolvare a neajunsurilor Vista, mai ales in conditiile in care spune ca nu a fost niciodata 100% multumit de vreun produs Microsoft, Gates mizeaza acum pe o strategie inspirata parca din cea pe care Steve Jobs, seful Apple, a aplicat-o pentru telefonul mobil iPhone. Sistemul de operare le va permite utilizatorilor sa controleze computerul prin intermediul tehnologiei multi-touch, aplicata telefonului mobil al Apple. Adica accesul la aplicatii sau fisiere din computer va fi posibil prin atingerea ecranului, caz in care nu ar mai fi necesare mouse-ul si nici macar tastatura, desi scrierea textelor ar fi o activitate destul de dificila numai prin atingerea monitorului.
In demonstratia Windows 7 realizata de Julie Larson-Green, vicepresedinte in cadrul diviziei de sisteme de operare a Microsoft, a fost prezentata si aplicatia Touchable Paint, versiunea imbunatatita a programului Paint, prin intermediul caruia utilizatorii pot desena cu ajutorul mouse-ului pe computer, aplicatie compatibila cu tehnologia tactila. Totodata, Green a rotit harta globului pamantesc, a marit si a micsorat imaginea, doar plimband degetele pe ecran. “Daca acum interactiunea cu computerul se face in cea mai mare parte prin intermediul mouse-ului si al tastaturii, in urmatorii ani vor deveni din ce in ce mai importante elemente precum comenzile vocale sau tactile, schimband radical experienta utilizarii computerului”, si-a repetat Bill Gates o convingere pe care a mai exprimat-o si cu alte ocazii.
Primul semnal care ar fi trebuit sa dea de banuit ca Microsoft pregateste o aplicatie software multi-touch a fost lansarea de anul trecut a computerului Surface, in forma de masuta de cafea, prevazut cu ecran tactil integrat. Totodata, compania de software a prezentat un concept de laptop format doar din doua ecrane tactile, care avea la baza aplicatii Microsoft, iar ceva mai recent a prezentat TouchWall, un fel de panou tactil ce poate fi folosit in mediul de business, cel mai adesea in cadrul intalnirilor si al conferintelor, pentru diverse notatii sau scheme. “Ecranele tactile incep sa fie folosite din ce in ce mai mult, mai ales pentru telefoane mobile, echipamente de pozitionare prin satelit sau laptop-uri”, justifica Chris Flores, un oficial al Microsoft, interesul companiei pentru aceasta tehnologie.
Totusi, o serie de specialisti in IT pun la indoiala aceasta viziune, aducand in discutie argumentul compatibilitatii sistemului cu computerele folosite in prezent. Daca din punctul de vedere al sistemului in sine, Microsoft sustine ca nu vor aparea probleme in ce priveste conectarea altor echipamente precum imprimantele sau scannerele la calculator, cel putin monitorul trebuie sa fie neaparat compatibil, astfel incat tehnologia multi-touch sa poata fi folosita. Pe de alta parte, aceiasi specialisti ridica semne de intrebare si in ce priveste resursele de care va avea nevoie viitorul sistem de operare pentru a functiona in conditii normale. Ar fi intr-un fel o reeditare a cazului sistemului Vista, care prin functionalitatile noi comparativ cu XP, are nevoie de o putere de procesare si de memorie mai mare, chiar daca utilizatorii nu folosesc sistemul la intreaga capacitate. “Daca vor fi necesare resurse suplimentare, incorporarea tehnologiei tactile in sistemul de operare Windows 7 ar trebui sa fie un lucru practic din perspectiva de business. Or, in acest moment nu pare a fi asa”, este de parere Brian Williams, presedintele furnizorului de solutii hardware Advantech NW.
Deocamdata insa, asemenea detalii nu par sa fi afectat interesul publicului pentru noul produs pe care il pregateste Microsoft, mai ales ca in ce priveste viitorul sistem, compania a ales o abordare diferita de mediatizare. Cu un an si jumatate inainte de lansarea Windows Vista, informatii concrete despre functiile sistemului erau deja publice, iar anumiti privilegiati avusesera deja ocazia chiar sa testeze sistemul. Despre Windows 7, Microsoft de-abia a dezvaluit cateva informatii, in conditiile in care perioada pana la lansare este aproximativ tot de un an si jumatate. “Lipsa informatiilor despre noul sistem de operare este intentionata, intrucat vrem sa evitam anuntarea unor planuri care ar putea fi modificate”, spune Chris Flores.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro