Pariul 4G - un joc cu mize multiple şi cu semne de întrebare

Autor: Dorin Oancea Postat la 12 decembrie 2013 450 afişări

Cu doar câteva luni în urmă, GSAM, organizaţia care reprezintă interesele operatorilor de comunicaţii mobile din lume, trăgea un semnal de alarmă: Europa, la un moment dat lider în industria comunicaţiilor mobile, şi-a pierdut suflul. În primul trimestru al anului veniturile industriei scădeau cu 8,8% faţă de perioada similară a anului precedent, iar în ultimii trei ani cifrele de afaceri ale companiilor au înregistrat scăderi în fiecare trimestru. Va reuşi tehnologia 4g să schimbe ceva?

Pariul 4G - un joc cu mize multiple şi cu semne de întrebare

S-AR PUTEA, PENTRU CĂ ÎN STATELE UNITE 4G ŞI VITEZELE SPORITE DE TRANSFER AL DATELOR SE CUANTIFICĂ ÎN VENITURI PE ABONAT DE CIRCA 70 DE DOLARI PE LUNĂ, cu peste 30 de dolari mai mult decât izbutesc să obţină companiile din Europa. Reversul medaliei este că americanii au cheltuit sume cu 74% mai mari în 2012 pentru investiţii faţă de 2007, în timp ce investiţiile europenilor s-au diminuat cu trei procente în aceeaşi perioadă. Iar evoluţia investiţiilor  se regăseşte în vitezele de transfer, mai mari în SUA, în medie, cu 75% decât în Europa, motiv pentru care americanii consumă de două ori mai multe date decât europenii.

PE DE ALTĂ PARTE, TREBUIE SPUS CĂ VIITORUL VA FI, fără tăgadă, al vitezei, al datelor şi al telefoanelor inteligente. Aceeaşi GSMA estima la finele lunii noiembrie că până în 2017 numărul conexiunilor 4G active va depăşi un miliard, de la cele 176 de milioane în prezent. Conexiunile 4G sunt disponibile în prezent pentru 90% dintre americani, pentru 47% dintre europeni şi pentru 10% dintre asiatici, iar până în 2017 în jur de 500 de operatori din 128 de ţări vor oferi servicii 4G.

Creşterea numărului de clienţi va fi posibilă atât prin apariţia de dispozitive cu capabilităţi 4G la preţuri accesibile, cât şi prin introducerea de tarife adaptate, crede Hyunmi Yang, chief strategy officer la GSMA. Iar cantitatea de date consumată de clienţi va creşte; un raport al GSMA arată că userii 4G deja ajung la circa 1,5 GB lunar, aproape dublu faţă de restul.

IN PREZENT EUROPA SE AFLĂ ÎN PLIN PROCES DE ACORDARE A LICENŢELOR 4G, sume considerabile fiind licitate; în Austria autorităţile au încasat 2,01 miliarde de euro la sfârşitul lunii octombrie, în Olanda licitaţiile au însemnat 3,8 miliarde de euro, în Germania 4,4 miliarde de euro, în Franţa 3,6 miliarde de euro, iar în Marea Britanie 2,8 miliarde de euro.

NUMELE MARI PUSE ÎN JOC, alături de cele deloc considerabile necesare investiţiilor în tehnologie, fac din 4G un soi de joc cu mize multiple şi cu ceva semne de întrebare. Recent şeful celei mai mari reţele de telefonie mobilă din Coreea de Sud îi punea în gardă pe omologii săi europeni asupra faptului că 4G ar putea fi ceva mai puţin decât Eldorado-ul sperat. „Colegii europeni se plâng că explozia traficului de date nu s-a întâmplat în cazul lor.

Pe de altă parte, la noi cererea şi consumul de date sunt fără precedent, dar problema este că oamenii nu sunt dispuşi să plătească suficient. Aşa că avem o problemă fundamentală: vom putea câştiga bani din asta?„, spune Suk-Chae Lee, şeful KT Corp. „LTE este o binecuvântare pentru oameni, dar se poate dovedi un blestem pentru operatori!„

Nu este singura problemă legată de extinderea serviciilor 4G. Organizaţia Wireless Intelligence estima recent că în 2015 vor exista circa 200 de reţele LTE în peste 70 de ţări ale lumii, ceea ce, apreciază analiştii, s-ar putea transforma într-un coşmar pentru fabricanţii de telefoane şi de dispozitive mobile. Aceştia ar putea întâmpina dificultăţi tehnice în acoperirea tuturor frecvenţelor 4G locale, iar apariţia unui dispozitiv „mondial„, compatibil cu toate frecveţele şi standardele folosite, este, în opinia analistului Joss Gillet, puţin probabilă.

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/telecom/pariul-4g-un-joc-cu-mize-multiple-si-cu-semne-de-intrebare-11761273
11761273
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.