In vizita la gigantul si discretul RCS&RDS
Pentru un jurnalist de telecom, o vizita la sediul unei astfel de companii faimoase pentru discretie e in sine o victorie personala. Contextul de criza si perspectiva de a iesi pe piata de capital, dupa ce RCS&RDS si-a amanat luna trecuta emisiunea de obligatiuni din cauza situatiei din Grecia, au deschis insa calea pentru dialogul cu media.
Intr-un colt al salii de consiliu, un televizor Sony de generatie mai veche - cu tub catodic. Pe aceeasi etajera din coltul spatioasei incaperi se afla si un decodor Digi TV, iar in stanga un panou urias, alb, pe care probabil sunt schitate planurile companiei. O masa lunga de consiliu - solida, facuta gospodreste din lemn, nu din rumegus aglomerat, in jurul careia pot sta confortabil zece oameni pe scaunele tapitate cu piele neagra, arata urme ale trecerii timpului. Te gandesti ca poate aici s-au luat decizii care au marcat pietele telecom din Romania si din regiune, precum lansarea televiziunii prin satelit in 2004 sau strategia agresiva prin care RCS&RDS a luat in 2006 licenta 3G din buzunarul Cosmote.
Una peste alta, sediul elegant, aflat la doi pasi de Ministerul Apararii din Bucuresti, nu are nimic din excesele la care te-ai astepta din partea unei companii a carei viata depinde pana la urma si de pofta de distractie a catorva milioane de locuitori din regiunea Europei Centrale si de Est, unde RCS&RDS ofera servicii de televiziune, voce si internet. Exceptand, poate, uzul parca exagerat al cartelelor de acces pentru a deschide orice usa de la etajul destinat managerilor, cartierul general al firmei e la fel de atent amenajat ca al oricarei multinationale.
Fondatorul, Zoltan Teszari, a reusit sa stea constant departe de lumina reflectoarelor, intrand in elita celor mai discreti milionari din Romania. Oricat ai intreba in stanga si in dreapta, afli putine despre seful RCS&RDS: interlocutorii fie nu stiu nimic, fie nu vor sa spuna. Tipic pentru cercul de apropiati al RCS&RDS - chiar si in cazul putinilor manageri care au "dezertat" la rivali ca Romtelecom si UPC. Dupa patru ani, sute de apeluri, e-mailuri si mesaje pe telefon (majoritatea fara raspuns) directionate catre reprezentantii RCS&RDS, dintre care o buna parte pentru a solicita un interviu, orice detaliu devine important atunci cand cererile primesc in sfarsit un raspuns, si nu de la oricine, ci de la Alexandru Oprea, cel care conduce de peste 13 ani operatorul telecom. Refuzul companiei de a purta un dialog cu media este deja proverbial si a trecut demult granitele Romaniei. "Daca lucrezi ca jurnalist pe domeniul telecom, iti tai si o mana ca sa-i prinzi pe oficialii RCS&RDS la un interviu", sintetiza situatia, acum cateva zile, pe blogul personal, un fost jurnalist IT&C, care acum lucreaza in comunicare.
O discutie on si off-the-record de mai bine de o ora cu Alexandru Oprea scoate la iveala - nicio surpriza aici - un manager care isi cunoaste bine pietele, compania si rivalii. Operatorul a ajuns la un total de 8 milioane de abonati in regiune, cea mai mare parte in Romania si Ungaria, tragand linie in 2009 cu venituri de 710 de milioane de dolari (522,5 milioane de euro) si un profit operational de 274 de milioane de dolari (201,6 milioane de euro).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro