Business Magazin a premiat în cadrul galei Woman in Power cele mai puternice femei de afaceri din România - GALERIE FOTO

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 23 martie 2017 878 afişări

Business Magazin a organizat ieri seară Gala Woman in Power, prilej cu care va fi lansat catalogul dedicat doamnelor care reprezintă elita mediului românesc de afaceri, „aripa” feminină. Proiectul, ajuns la a şasea ediţie, prezintă cele mai puternice antreprenoare şi reprezentante de companii multinaţionale.

Că au făcut performanţă în afaceri este un lucru îndeobşte recunoscut, dar la ediţia din acest an am vrut să descoperim şi alte faţete ale acestor doamne, aşa că le-am provocat să dezvăluie preocupările lor din afara scenei de business: care sunt ţelurile, cele mai frumoase momente din viaţa lor, cum evaluează implicarea mediului de afaceri în societate.

Şi, pentru că e cumva la ordinea zilei să ne exprimăm dorinţele şi ideile în ce priveşte parcursul României, le-am invitat la un exerciţiu de imaginaţie. Aşa cum în poveşti un personaj poate deveni împărat pentru o zi, le-am rugat să enumere cele mai importante decizii pe care le-ar lua dacă ar fi pentru o zi Preşedinte, făcând, desigur, abstracţie de faptul că o zi este prea puţin, că prerogativele primului om în stat sunt limitate, că este nevoie de mai mult decât un singur om pentru a schimba, în bine, o naţie.

În cadrul Galei, Business Magazin a organizat o dezbatere despre viziunea femeii la putere. Putere de business, dar şi putere spirituală. Puterea cifrelor, dar şi a cuvintelor. În panelul de discuţii au participat Christine Schillings, director general Ana Hotels, Mădălina Teodorescu, director general adjunct al Piraeus Bank, şi Silviana Petre Badea, managing director al JLL.

În cadrul evenimentului, Business Magazin a acordat zece premii, pentru:

Nicoleta Eftimiu, CEO, Coca Cola

Alina Bistreanu, director general, al LPP

Anda Jurca, director naţional de vânzari, Bijuteria Teilor

Andreea Mihai, director de marketing, Carrefour

Daniela Becheru, Cofondatoare F64

Emilia Bunea, CEO, Metropolitan Life

Florentina Taudor, director general, Renania

Simona Lăpuşan, COO & founding partner, Zitec

Lucia Costea, cofondator, SECOM

Laura Şerban, director general, Mecanica Ceahlău

Doar unul din trei manageri este femeie, în ţările din Uniunea Europeană. Aproape 7,3 milioane de persoane deţin poziţii manageriale în companii cu cel puţin zece angajaţi, în cadrul UE, arată datele Eurostat, 4,7 milioane dintre ei fiind bărbaţi şi 2,6 milioane fiind femei. Deşi reprezintă aproape jumătate din angajaţii din această zonă, femeile continuă să aibă un grad de reprezentare mai redus decât al bărbaţilor.

Dacă la capitole precum sănătatea sau productivitatea muncii România nu ocupă o poziţie fruntaşă în rândul ţărilor de pe continent, în ce priveşte numărul femeilor implicate în management media ţării noastre este de 41%, peste cea înregistrată la nivel european; în alte şapte ţări reprezentarea doamnelor în managent este mai ridicată.

Catalogul „Cele mai puternice femei de afaceri” poate fi achiziţionat de la departamentul de distribuţie al grupului Mediafax.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.