Un bancher în madagascar, un specialist în servicii de facility management în india, un somelier format într-un restaurant cotat cu trei stele michelin din caraibe sunt doar câţiva din românii care şi-au construit cariere solide în ţări care atrag mai puţini profesionişti decât ţările dezvoltate. în mozambic, madagascar, kenya, malawi, ghana, liberia, sierra leone sau india, viaţa de zi cu zi şi construcţia unei cariere diferă radical de ce se întâmplă în românia şi, într-un cadru mai larg, în europa. care sunt experienţele de până acum, ce i-a determinat să aleagă aceste ţări, care sunt plusurile şi minusurile acestor alegeri povestesc bancherul, somelierul şi specialistul în facility management.

Sunt singurul director de bancă din Madagascar care nu are gardă de corp, colegii mei se distrează spunând că majoritatea gărzilor de corp ar trebui să fie protejate de mine pentru că îmi ajung până la umăr. Ne distrăm pe tema asta, dar am încercat, la fel cum am procedat pe vremuri şi în Afganistan, o variantă de «camuflaj»“, spune Adrian Chindriş, care povesteşte, într-o zi călduroasă de vară, pentru Business Magazin, experienţa sa de bancher în Madagascar. A venit în ţară în concediu, pentru că „în fiecare an am trei-patru săptămâni de concediu, dar pentru asta trebuie să renunţ la multe weekenduri libere din timpul anului“, explică el relaxat, cumva cumpănit, poate o reminiscenţă a originii sale de clujean sau poate apanajul profesiei de bancher.

Chindriş este unul din cele câteva zeci sau poate chiar sute de români care au mandate în ţări în care conaţionalii noştri sunt mai puţin întâlniţi în comparaţie cu destinaţiile ca SUA, Canada sau  Europa. În Madagascar, de pildă, nu numai că nu există o comunitate de români, dar nici nu „există vreunul de care să ştiu eu,“ spune Chindriş. Adaugă că un român a avut, totuşi, un mandat de câteva luni în cadrul Orange în Madagascar. Ţara are rezonanţă la nivel mondial mai degrabă mulţumită seriei de filme „Pinguinii din Madagascar“, dar acolo nu există nici zebre, nici lei şi cu atât mai puţin pinguini. De fapt, singurul personaj real este lemurianul King Julien. „Este o ţară extraordinar de săracă, de coruptă, o fostă colonie franceză. Un loc în care un român se adaptează repede, pentru că dreptul francez este prezent şi acolo, ca şi la noi.

Forma sistemelor economice şi sociale seamănă cu cea de la noi. Au un trecut socialist căruia nu vor să-i spună comunism, dar recunosc clădirile, construcţii ministeriale de tip sovietic“, spune Adrian Chindriş, care de doi ani deţine funcţia de CEO al Accés Banque Madagascar. Spune că s-a gândit cam zece minute înainte de a accepta postul, dar a cântărit faptul că nu era la primul contact cu o ţară exotică.

După ce şi-a încheiat în 2010 mandatul de conducere a instituţiei de microfinaţare CAPA Finance (acum Patria Credit) pe piaţa românească, a urmat o perioadă în care s-a concentrat pe consultanţă în microcreditare, creditare rurală, finanţare IMM, eficientizare de procese şi de management. Iar proiectele pentru care a lucrat l-au purtat în Africa de Est şi de Sud, în Afganistan, Georgia şi Zambia, perioada cuprinsă între 2010 şi 2013 fiind cea în care a avut misiuni de la câteva săptămâni la şase luni. Banca pe care o conduce acum este, conform estimărilor, pentru că nu există date oficiale, a cincea din sistem în funcţie de active, plasate în jurul a 30 de milioane de euro, în creştere cu 27% în 2014 şi cu 21% în 2013, an în care a preluat mandatul. În acelaşi interval şi numărul de clienţi a crescut de la 28.000 la 34.000, cea mai mare pondere (peste 90%) fiind reprezentată de aşa-numiţii clienţi micro, cu activităţi în agricultură sau în zona urbană, în comerţ sau servicii medicale.

Valoarea medie a unui credit se plasează în jurul a 800 de euro, aprobarea se face în două, maxim, trei zile; „Nu folosim documente financiare, ci doar de identificare, dovada vecinătăţii, avem tehnicile noastre de înlocuire a documentelor pe care în România, de exemplu, un mic antreprenor trebuie să le ofere băncii“. De regulă, creditul se rambursează, prin plăţi lunare, între 9 şi 12 luni, iar din acest punct de vedere, arată Chindriş, nu e nimic diferit faţă de România. Dar în rest, diferenţele sunt enorme.