În 2009 tehnologia a fost adoptată şi utilizată, se spune, de către Satoshi Nakamoto pentru a crea prima criptomonedă din lume, bitcoin; cu toate acestea, identitatea creatorului bitcoin nu este 100% sigură, numele fiind de fapt un pseudonim.

În esenţă, blockchainul este un registru descentralizat (adică nu este ţinut într-un singur loc, ci numeroşi actori deţin o copie) care stochează anumite informaţii ce nu mai pot fi modificate ulterior. E un fel de registru digital în care orice informaţie introdusă e criptată în formule matematice şi fiecare formulă matematică autentifică şi validează o altă formulă matematică ce conţine alte date criptate la rândul lor. Această bază descentralizată de date conţine toate informaţiile tuturor tranzacţiilor ce implică valoare şi care sunt criptate pe blockchain, cu permisiunea de a le verifica autenticitatea în orice moment.

Blockchainul este format dintr-o reţea de aşa-numite „noduri” de calcul. Nodul (computer conectat la reţeaua blockchain şi care foloseşte un client de internet ce rezolvă sarcinile de validare şi retransmitere a tranzacţiilor) primeşte o copie a blockchainului, care se actualizează în mod automat în momentul în care se face logarea la reţea.

Se spune că nodurile minează bitcoin, dar, de fapt, nodurile se întrec în a rezolva probleme de calcul pentru a câştiga bitcoini. Bitcoinul a fost motivul pentru care a fost iniţial creat blockchainul. Însă, în prezent, este recunoscut doar ca prima din multiplele aplicaţii pe care le poate avea această tehnologie.

Fiecare block conţine informaţii (date), hash şi hash-ul blockului anterior. Ce fel de informaţii conţine un bloc depinde de ce fel de blockchain este. În cazul bitcoinului, datele respective se referă la tranzacţii (expeditor, destinatar şi numărul de bitcoini). Hash-ul este ca un fel de amprentă (fiecare este unică) şi are rolul de a identifica un bloc şi conţinutul acestuia. Odată ce un bloc apare în lanţ, hash-ul acestuia este calculat. Cum are loc prima tranzacţie în interiorul blocului, se schimbă şi hash-ul.

Al treilea element pe care un bloc îl conţine este hash-ul blocului anterior; astfel se creează un lanţ de blocuri. Dacă am avea trei blocuri, atunci blocul numărul trei ar conţine informaţia despre blocul doi, care ar cuprinde informaţia despre blocul unu, care nu conţine informaţie despre blocul anterior pentru că este primul de acest fel.

Şi, în final, o altă metodă de securizare este distribuirea datelor într-o reţea. Astfel, fiecare utilizator are parte de o copie a lanţului de blocuri. Aşadar, atunci când un nou bloc se creează, fiecare dintre participanţii la reţea primeşte blocul, care este verificat şi, dacă totul este bine, este apoi introdus în lanţ.

Sistemul se bazează pe consens. Pentru ca un bloc să fie adăugat în lanţ trebuie ca toţi validatorii să fie de acord că acela este un bloc bun.

Blockchainul nu este destinat exclusiv tranzacţiilor şi criptomonedelor, ci poate fi folosit pentru a stoca date medicale, pentru a colecta taxe şi chiar ar putea fi soluţia pentru votul online.

Citeşte mai multe despre bitcoin şi blockchain aici