Centrul FIV SANADOR, o şansă pentru visul frumos al oricărei familii

Postat la 09 octombrie 2023 1979 afişări

SANADOR a inaugurat recent, în nordul Capitalei, un centru de FIV cu servicii complete pentru reproducere umană asistată medical, la cele mai înalte standarde de excelenţă

Tumultul vieţii moderne face ca tot mai mulţi dintre noi să ne concentrăm pe carieră şi să amânăm planurile de a întemeia o familie. Cercetările sociologice* au arătat că principalele motive pentru care femeile amână momentul la care să rămână însărcinate sunt studiile avansate, cariera şi accesul facil la metodele moderne de contracepţie. În plus, s-a observat că femeile cu statut socioeconomic ridicat şi care locuiesc în mediul urban devin mame la vârste mai avansate, chiar după 35 de ani. De altfel, vârsta medie a femeilor la naştere a crescut continuu în România în ultimele trei decenii, de la 23 de ani în perioada 1990–1994 la 25,2 ani în perioada 2000–2005, ajungând la 27,5 ani în 2020.

Odată cu avansarea în vârstă, concepţia devine din ce în ce mai dificilă, infertilitatea cuplului fiind tot mai frecventă. Din fericire, un astfel de diagnostic nu mai reprezintă în prezent o piedică insurmontabilă pentru împlinirea visului de a avea un copil. Definită drept incapacitatea de a obţine o sarcină după minimum un an de contacte sexuale neprotejate (6 luni dacă partenera are peste 35 de ani), infertilitatea poate fi tratată în centre specializate. Fertilizarea in vitro este metoda cea mai complexă de tratament al infertilităţii, dar un centru modern de FIV oferă servicii extinse de diagnostic şi tratament al infertilităţii, pentru femei, bărbaţi şi cupluri.

Centrul FIV SANADOR

„Din pasiune pentru excelenţă, am creat Centrul FIV SANADOR, care asigură servicii de reproducere umană asistată la standardele de excelenţă SANADOR. Am dorit astfel să completăm serviciile medicale de înaltă performanţă de care beneficiază deja mama şi copilul în cadrul Maternităţii SANADOR, unde funcţionează şi cea mai dezvoltată secţie de terapie intensivă neonatală din sistemul medical privat din România. ”,

Dr. Doris Andronescu, directorul general SANADOR.


SANADOR a inaugurat recent Centrul de fertilizare in vitro SANADOR, care furnizează servicii medicale de reproducere umană asistată la cele mai înalte standarde de excelenţă. Centrul FIV SANADOR funcţionează în Calea Floreasca 165, la etajul al doilea, într-o clădire modernă din zona de nord a Capitalei.

Centrul de fertilizare in vitro SANADOR este rezultatul unei investiţii de 5 milioane de euro şi este dotat cu cele mai moderne echipamente disponibile în prezent, în lume, pentru reproducerea umană asistată.

Empatie şi profesionalism

Coordonarea activităţii Centrului FIV SANADOR este realizată de Conf. Dr. Nicolae Poiană, medic cu o experienţă vastă, de peste 40 de ani, în specialitatea obstetrică-ginecologie, care poate sărbători peste 10.000 de naşteri de succes şi sute de reuşite în fertilizarea in vitro pe parcursul celor peste 15 ani de activitate dedicată.

„Prin Centrul de fertilizare in vitro, SANADOR se aliniază, cu empatie şi profesionalism, eforturilor pe care medicina şi statul român le fac pentru visul frumos al oricărei familii, un bebeluş”, a declarat Conf. Dr. Nicolae Poiană, coordonatorul Centrului FIV SANADOR.

Centrul de fertilizare in vitro SANADOR este echipat cu cele mai moderne dispozitive disponibile la ora actuală în lume pentru reproducerea umană asistată. Activitatea se desfăşoară în conformitate cu cele mai recente protocoale şi proceduri, cu o echipă medicală empatică şi foarte bine instruită. Centrul FIV SANADOR funcţionează în regim ambulatoriu şi de spitalizare de zi.

Proceduri avansate la Centrul FIV SANADOR

Cu rate de succes comparabile celor ale sarcinilor obţinute în mod natural, procedurile de reproducere umană asistată asigură certitudinea că infertilitatea poate fi tratată. Este însă nevoie de implicarea totală a ambilor parteneri, a cuplului.

Fiecare protocol terapeutic este personalizat. Medicul supraspecializat în reproducerea umană asistată medical ia în considerare toate detaliile din istoricul medical al cuplului, după efectuarea unui set complet de analize în vederea alegerii procedurii de fertilizare. Există mai multe astfel de proceduri FIV aplicabile când o sarcină pe cale naturală este imposibil sau foarte greu de obţinut.

FIV cu stimulare ovariană şi pe ciclu natural

În fertilizarea in vitro cu stimulare ovariană, pacienta primeşte tratament hormonal pentru stimulare ovariană, dar şi pentru împiedicarea ovulaţiei spontane. Fertilizarea in vitro pe ciclu natural este o tehnică în care nu se administrează medicamente. Există şi o procedură intermediară, numită şi stimulare minimă sau „mini-FIV”.

Procedura FIV cu embrioni criogenaţi

Procedura FIV cu transfer de embrioni crioconservaţi poate fi aplicată doar pacientelor care au trecut deja printr-un ciclu FIV care a generat embrioni viabili. Procedura se poate face la câteva luni ori ani distanţă. Embriotransferul după criogenare se poate face pe endometru monitorizat în ciclul său natural sau sub tratament de pregătire complex al endometrului.

FIV cu transfer electiv de embrion unic

Gândită anume pentru a reduce riscul unei sarcini multiple, în această procedură, numită transfer electiv de embrion unic (eSET), deşi pacienta are mai mulţi embrioni utilizabili creaţi prin FIV, este selectat şi apoi transferat în uter un singur embrion.

Procedura FIV cu ovule donate

Atunci când ovarele pacientei nu produc suficiente ovule pentru un procedeu FIV tradiţional, pentru că pacientei i s-au îndepărtat ovarele chirurgical, când are o rezervă ovariană scăzută sau se află într-o menopauză precoce, medicul specialist poate recomanda o procedură FIV cu ovocite donate.

FIV cu spermatozoizi donaţi

Sperma de la donor poate fi utilizată pentru inseminarea artificială sau pentru fertilizarea ovulelor în laboratorul de embriologie. Singura diferenţă dintre procedura FIV cu spermatozoizi donaţi şi cea tradiţională este provenienţa spermatozoizilor şi faptul că sperma donată este criogenată, deci trebuie pregătită special înainte de fertilizare.

Procedura FIV cu injecţie intracitoplasmatică

Injecţia intracitoplasmatică (ICSI) este o tehnică medicală avansată, folosită în fertilizarea in vitro pentru injectarea directă a unui singur spermatozoid în ovocit. Procedura implică selectarea spermatozoidului sub ghidaj microscopic, după o prelucrare anterioară a spermei. Ovulul este temporar deschis, iar spermatozoidul ales este introdus direct în citoplasma acestuia. Procedura este recomandată mai ales în cazurile de infertilitate masculină şi are o rată foarte mare de succes.

Laboratorul de embriologie

Laboratorul de embriologie este esenţial pentru reuşita procedurilor de fertilizare in vitro, fiind implicat în:

• Cultivarea şi selecţia embrionilor;

• Evaluarea ovocitelor colectate;

• Prepararea gameţilor pentru fertilizare prin inseminare sau injecţie intracitoplasmatică;

• Evaluarea fertilizării şi cultura embrionilor până în ziua 6 de dezvoltare;

• Crioprezervarea ovocitelor şi a embrionilor sau blastocitelor.

Laboratorul de andrologie

Laboratorul de andrologie este responsabil de analiza spermei şi procesarea acesteia în vederea inseminării:

• Teste pentru evaluarea infertilităţii masculine;

• Testarea şi selecţia spermatozoizilor pentru inseminare intrauterină sau injecţie intracitoplasmatică;

• Efectuarea testelor morfologice pentru evaluarea spermatozoizilor.

Centrul FIV SANADOR dispune de cele mai avansate echipamente FIV disponibile la ora actuală pe piaţa medicală.


Servicii integrate pentru maternitate şi naştere, la SANADOR

Sarcina rezultată din fertilizarea in vitro nu diferă de cea obţinută în mod natural, dar necesită o atenţie deosebită din partea personalului medical. Principalele riscuri asociate cu fertilizarea in vitro sunt avortul spontan şi naşterea prematură, mai frecvente la femeile cu vârsta peste 35 de ani. Este recomandat ca supravegherea sarcinii şi naşterea să aibă loc într-o maternitate modernă, parte a unui spital multidisciplinar. Aici, viitoarea mamă poate beneficia de cele mai bune îngrijiri medicale, inclusiv în caz de urgenţă.

1. Pregătirea sarcinii

SANADOR este alături de viitoarele mămici încă dinainte de concepţie, prin asigurarea gamei complete de analize şi investigaţii medicale. Pentru pacientele care îşi doresc să devină mame, SANADOR asigură consultaţii oferite de medici empatici, cu experienţă îndelungată, şi acces la toate analizele şi investigaţiile necesare pentru o evaluare completă a stării de sănătate înainte de concepţie.

2. Fertilizarea in vitro

Centrul FIV SANADOR asigură servicii complete de reproducere umană asistată medical. La Centrul FIV SANADOR, cuplurile au acces la o evaluare medicală completă şi la soluţii personalizate de diagnostic şi tratament, datorită unei abordări integrate, multidisciplinare a problemelor de fertilitate.

3. Monitorizarea sarcinii

Pacientele care aleg Maternitatea SANADOR, parte a celui mai mare spital privat multidisciplinar din ţară, au acces la toate analizele şi investigaţiile necesare pentru monitorizarea sarcinii. Spitalul Clinic SANADOR asigură viitoarelor mămici servicii medicale de urgenţă, în cazul în care apar complicaţii în timpul sarcinii, care necesită diagnostic şi tratament rapid. Compartimentul de Primiri Urgenţe SANADOR funcţionează nonstop cu 22 de linii de gardă, investigaţii imagistice avansate şi analize medicale, inclusiv la patul bolnavului prin laboratorul de tip point-of-care.

4. Naşterea în siguranţă

La Maternitatea SANADOR, pacientele se bucură de atenţia unei echipe medicale experimentate şi profesioniste, bine pregătită inclusiv pentru situaţii neprevăzute. Spitalul Clinic SANADOR dispune de un bloc de naşteri modern, echipat cu aparatură medicală de ultimă generaţie şi de o secţie de terapie intensivă performantă, dotări esenţiale în cazul în care sunt necesare intervenţii în urgenţă sau dacă are loc o naştere prematură.

5. Îngrijiri performante pentru nou-născuţi

Nou-născuţii prematuri sau cei diagnosticaţi cu diferite afecţiuni trebuie să fie monitorizaţi constant şi să beneficieze de cele mai bune

îngrijiri, astfel încât evoluţia lor să fie una favorabilă. Spitalul Clinic SANADOR dispune de cea mai performantă secţie de terapie intensivă neonatală din sistemul medical privat, dotată cu echipamente de ultimă generaţie – sisteme de ventilaţie artificială, defibrilatoare, aparate speciale pentru administrarea oxigenului şi sisteme de alimentaţie parenterală.   

La Maternitatea SANADOR nou-născuţii pot beneficia, la nevoie, de îngrijirile avansate oferite de cea mai modernă secţie de neonatologie din sistemul medical privat.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.