Foamea de bani nu numai împinge românii peste hotare, ci atrage şi străini, din ţări mai puţin dezvoltate. Asiaticii şi nu doar ei sunt tot mai vizibili. Livrează mâncarea, lucrează în horeca, construcţii, în fabrici, agricultură sau retail, în tot felul de domenii în care penuria de personal pe plan local este acoperită de străinii determinaţi să-şi facă un rost, aşa cum valuri de români au fost atraşi, în ultimele decenii, de mirajul Vestului. România a intrat în elita ţărilor cu nivel de trai şi salarii ridicate, dar acest lucru vine la pachet cu o natalitate în scădere şi un apetit tot mai scăzut pentru muncă. Reţeta pe care o aplică acum imită strategiile din pieţele vestice: miza pe import de personal.

Însă în bătălia pentru forţă de muncă ieftină şi harnică România intră în ring cu ţările din regiune, care au fost la fel de „stoarse” de lucrători de ţările vestice, dar şi cu Israelul, care oferă salarii mai mari, sau cu ţările din Orientul Mijlociu, care mizează pe perioade scurte de derulare a formalităţilor prin comparaţie cu ţările europene.

R. M. Mihini Sisara Manik Ranathunga are  ochi negri strălucitori, părul ca abanosul prins în creştetul capului, este mereu calmă, zâmbitoare şi pare cumva smerită. Se prezintă Pati (cu i lung), pentru că e mai uşor de pronunţat. Are 25 de ani, lucrează la grădiniţa Pluşica Trend şi înainte de a veni în România a lucrat într-o bancă, în Sri Lanka. „Îmi plac mult copiii”, spune când o întreb cum i se pare jobul din grădiniţă faţă de cel din bancă. A venit în România anul trecut, urmându-şi soţul, venit înaintea ei cu un an, şi ţelul lor este să obţină cetăţenia pentru a putea călători pe continent, spune ea. Trimite puţini bani acasă, părinţilor şi socrilor, iar împreună cu soţul său pune lună de lună bani în bancă, visând ca anul viitor să poată începe în Sri Lanka o afacere, de care se vor ocupa însă părinţii. Pati şi soţul ei, plănuiesc să rămână aici, cel puţin pentru moment. „E bine, sunt OK oamenii în România”, adaugă Pati, fără a da detalii, poate şi din pricina barierei lingvistice.

Pati spune doar una dintre poveştile străinilor veniţi la muncă în România. Nevoia de forţă de muncă a tot fost în creştere în ultimii ani şi tendinţa va continua, conform lui Romulus Badea, tax partner în cadrul firmei de recrutare Soter & Partners şi vicepreşedinte al Patronatului Importatorilor de Forţă de Muncă din România. „Pe de o parte vorbim despre o creştere cantitativă şi pe de altă parte calitativă, în ultimii ani. Sunt căutaţi din ce în ce mai des muncitori cu anumite specializări. Ne îndreptăm dinspre muncitori necalificaţi, în general, către cei cu anumite abilităţi.” De pildă, în urmă cu câţiva ani erau solicitaţi muncitori necalificaţi în construcţii, cei care fac munci repetitive. „Acum avem cerere pentru electricieni din ce în ce mai specializaţi - de panouri electrice, de înaltă tensiune, lucru la înălţime; apoi operatori CNC (operatori maşini unelte cu comandă numerică – n.red.) care sunt peste lucrătorii de linie de de producţie”, detaliază Romulus Badea.

În România, există acum aproape 150.000 de angajaţi străini care au permise active de muncă, cu aproximativ 11.000 mai mult decât în 2023 şi cu 100.000 mai mulţi decât în 2020, la începutul pandemiei, conform Melaniei Pop, business development manager în cadrul firmei de recrutare International Work Finder. Dintre aceştia, compania pe care o reprezintă a adus, până în prezent, peste 10%, adică în jur de 15.000 de angajaţi străini. „Pentru 2024, Ministerul Muncii a fixat un contingent de 100.000 de angajaţi non-UE, însă nevoia reală este estimată a fi dublă. Noi ne propunem să încheiem anul cu 10.000 de muncitori aduşi în ţară, menţinându-ne, astfel, cota de piaţă de 10%. Depindem, însă, de birocraţie.” International Work Finder aduce personal din zece ţări, principalele fiind Nepal, Sri Lanka, India, Indonezia, Filipine, Egipt, acestea fiind surse importante de forţă de muncă calificată şi necalificată, care răspund cerinţelor diverse ale pieţei din România, susţine Melania Pop. Compania pe care o reprezintă a încheiat 2023 cu o cifră de afaceri la nivel de grup de 12,3 milioane de euro, de 5,5 ori mai mare decât în anul precedent. Creşterea se datorează noilor linii de business adăugate, în special outsourcingului şi leasingului de personal. International Work Finder are acum 200 de angajaţi români, în funcţii administrative şi de execuţie şi vânzări, şi peste 1.700 de angajaţi non-UE, pe care îi pune la dispoziţia clienţilor, prin serviciile de outsourcing şi leasing. „Suntem unii dintre cei mai mari angajatori de forţă de muncă străină, din România.”

Importul de personal este însă o soluţie mult mai complicată decât recrutarea pe plan intern şi angajatorii apelează la ea când nu au altă soluţie. „Angajatorii care recurg la importul de forţă de muncă extracomunitară fac acest pas după ce au epuizat numeroase încercări de a recruta local, confruntându-se fie cu o lipsă reală de candidaţi, fie cu o nepotrivire între salariile pe care le pot oferi şi aşteptările candidaţilor. Deşi importul de muncitori presupune costuri financiare suplimentare şi o perioadă mai lungă de integrare, acesta devine o soluţie esenţială, bazată pe necesitate şi pragmatism.” Ana Vişian, marketing manager, bestjobs. Tot ea mai spune că, pe de altă parte, angajaţii români percep acest fenomen într-o lumină pozitivă, recunoscând nevoia de a aduce muncitori străini în contextul unui deficit pe piaţa locală a muncii.

De ce aleg străinii România

În rândul mecanismelor, psihologul Radu Leca indică nivelul financiar al ţării, banii pe care ei câştigă şi reputaţia şi prestanţa pe care o au la noi, în special pentru India, Malaysia, Taiwan, net superioară ţărilor lor, aici sunt şi apreciaţi, îşi pot găsi un job unde nu sunt umiliţi şi au bani să trimită acasă.

Nivelul la care au ajuns salariile în România este principalul cârlig pentru atragerea forţei de muncă de peste hotare, în opinia lui Romulus Oprică, sociolog, managing partner al firmei de cercetare BrandBerry. În 1990, PIB per capita în România era de 1.642 dolari, iar după un deceniu, în se plasa la 1.668 dolari. Germania avea, în 2000, acest indicator de aproape 14 ori mai mare ca al României, de 23.925 dolari, deci „nu-i de mirare că românii îşi doreau să muncească în alte ţări vestice precum Germania. Dar lucrurile s-au schimbat dramatic de pozitiv pentru România odată cu decizia politică de a «merge spre vest»”. În 2007, când România a aderat la UE, PIB per capita ajunsese la 8.274 dolari (de cinci ori mai mic al Germaniei), iar în prezent indicatorul este de aproape de 18.000 dolari (de 2,8 mai mic decât al Germaniei), iar estimările indică faptul că în 2029 va fi cu puţin sub jumătate din cel al Germaniei.

„Toată această evoluţie face România extrem de atractivă pentru orice lucrător, chiar dacă el este de pe alt continent. Deşi salariile din România sunt mai mici decât cele din vest, ele sunt semnificativ mai mari decât cele din ţările de origine ale muncitorilor străini, mai ales ale celor necalificaţi din Asia sau Africa. Această atractivitate a României este dublată de o nevoie acută de resursă umană care, din păcate, nu poate fi asigurată din sursă locală (deşi are şi România un număr semnificativ de adulţi neangajaţi)”, declară Romulus Oprică. Străinii sunt angajaţi mai ales pe poziţii de bază (blue collars) şi chiar dacă salariile nu sunt atractive pentru potenţialii angajaţi români, ele sunt competitive pentru angajaţii din Asia sau Africa, iar când aceste salarii se combină cu condiţiile de muncă (mult mai sigure şi mai bune decât în ţările de origine), România devine o alegere evidentă, argumentează reprezentantul BrandBerry.

Totuşi concurenţa pentru atragerea forţei de muncă de peste hotare se înăspreşte, atenţionează Romulus Badea. „Nu suntem singurii care se uită la forţa de muncă din ţările de unde se recrutează în mod tradiţional. Orientul Mijlociu e construit de aceşti muncitori, dar oferă salarii mai mici şi condiţiile de trai în general mai grele. Dar procesul de imigrare durează o lună, o lună şi jumătate de când sunt selectaţi muncitorii. În timp ce acum procedurile pentru importul de personal în România durează între 8 şi 12 luni. Pentru un om care trebuie să plătească facturi, să-şi întreţină familia, cât de mare trebuie să fie salariul în România ca să justifice să aştepte 11 luni?”

Pe de altă parte recrutorii pentru piaţa locală intră în competiţie directă cu cei care răspund cererilor din Ungaria, Serbia, Slovacia, Polonia. În momentul în care a fost decretată legea marţială în Ucraina, explică Romulus Badea, Polonia s-a confruntat cu un deficit de de forţă de muncă în şantierele navale, în construcţii, unde munceau ucrainenii, şi s-a orientat spre zonele de unde sunt aduşi lucrători şi în România. Astfel, punctează Romulus Badea, „acum concurăm cu polonezii care oferă salariul cu vreo 20% mai mari decât românii şi unde procesul de drept de imigrare durează aproximativ la fel. Şi iată că ne pierdem competitivitatea normală faţă de ţările din Orientul Mijlociu. Concurăm şi cu alte ţări, de pildă Israel, unde salariile în construcţii pleacă de la 1.500-1.800 euro pentru un număr mare de ore, e adevărat, în jur de 200 de ore de lucru pe lună. Spre comparaţie, angajatorii români oferă salarii de 800-1.000 de euro pe lună pentru persoane specializate, calificate, ca faianţari, chiar dacă numărul de ore e mai mic. Dar migranţii pleacă hotărâţi să câştige cât mai mult.” Astfel că, spune vicepreşedintele Patronatului Importatorilor de forţă de Muncă din România, la unele recrutări pentru angajatori români s-au prezentat foarte puţini candidaţi faţă de cererea anunţată.

Pe de altă parte, completează Romulus Badea, din păcate, procedurile durează din ce în ce mai mult - de imigrare, obţinerea vizei de muncă, a permisului de şedere şamd. Ceea ce a făcut plafonul anual de 100.000 de avize să nu fie atins niciodată. El estimează că anul acesta se va ajunge la 50.000-60.000 de avize. Una dintre cauze este că, în ultima perioadă, „gradul de respingere a vizelor a crescut până la 40%, adică 40 de aplicanţi din 100 sunt respinşi”. De obicei oferta contractuală este pe 2 ani, iar la finalul acestui interval, dacă ambele părţi doresc să prelungească contractul, trebuie urmate doar procedurile normale de prelungire a permisului de şedere, nefiind necesari alţi paşi speciali.

Principalele surse sunt ţările din Asia de Sud-Est, Romulus Badea referindu-se cu precădere la Nepal, Sri Lanka, India, dar au început să fie aduşi muncitori şi din Africa, Etiopia şi sunt situaţii în care este luată în considerare America de Sud. „Diferenţa este că în ţările din Asia de Sud-Est, principalele surse de recrutare, există o tradiţie în acest domeniu, infrastructură deja dezvoltată, este mult mai uşor de rectutat de acolo, existând proceduri stabilite, legislaţie specifică. Astfel, evident că e mai facil şi pentru angajator şi pentru companiile de recrutare.”

În ciuda faptului că plafonul anual de import de personal este de 100.000, numărul angajaţilor străini nu depăşeşte, conform estimărilor lui Romulus Badea, 1% din populaţia ţării, în condiţiile în care în ţară sunt înregistraţi în jur de 125.000 de rezidenţi originari din afara acestui continent. Cum plafonul de 100.000 de avize se referă la importul anual, estimarea de 125.000 de imigranţi originari din afara Europei se explică prin faptul că de-a lungul anilor, mare parte dintre ei au plecat ilegal, în Vest. Alţii, la un moment dat, au devenit ilegali în România din diverse motive şi nu mai figurează pe nicio statistică.

CITITI AICI MATERILUL INTEGRAL