Marcel Bărbuţ, Adeplast: Continuăm procesul de industrializare în 2014 prin investiţii noi
Marcel Bărbuţ, fondatorul ADEPLAST, are următoarele priorităţi în 2014:
Marcel Bărbuţ: Per ansamblu, economia are sanse să înregistreze creşteri, dar depinde de inteligenţa şi de seriozitatea cu care vom aborda provocările, şi asta este valabil pentru orice cetăţean, fie el conducător sau om de rând.
Dacă vorbim strict de domeniul în care activăm noi, putem spune că în 2014 nu aşteptăm evoluţii spectaculoase faţă de 2013. Poate există un uşor trend pozitiv în condiţiile în care va creşte consumul. Acest lucru nu este exclus având în vedere că ne aşteaptă un an electoral şi, în mod tradiţional, în anii cu alegeri sunt mai mulţi bani în piaţă. Pe de altă parte, deblocarea proiectelor de infrastructură poate contribui masiv la redresarea pieţei construcţiilor. La aceasta s-ar putea adăuga şi o nouă abordare în ceea ce priveşte procesul de termoizolare a clădirilor vechi, având în vedere că de peste 30 de ani
nu s-au mai făcut îmbunătăţiri la clădiri, iar consumul de energie al construcţiilor vechi este uriaş. Or, 2014 ar trebui să fie anul în care să ne uităm serios şi la acest aspect, pentru că resursele energetice sunt din ce în ce mai puţine şi mai costisitoare; în plus există şi presiunea organismelor europene în acest sens.
În ceea ce priveşte Adeplast şi nişa pe care activăm, privim la 2014 cu mult optimism, dar înarmaţi şi cu multă energie, deoarece continuăm procesul de industrializare prin investiţii noi. Suntem optimişti pentru că, indiferent de contextul economic, noi am găsit de fiecare dată resurse să creştem consistent an de an, anul trecut marcând un plus de 35 de procente la cifra de afaceri.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro