Cu trei ani în urmă, cel mai mare grup de utilităţi din Germania, E.ON a investit 400 de milioane de euro pentru a construi o centrală pe gaze nou-nouţă. La finalul acestei luni, centrala s-ar putea închide pentru că pierde foarte mulţi bani. De ce? Economia europeană slabă ţine jos cererea de energie electrică, cărbunele ieftin şi obligaţia de a cumpăra energia verde sapă la temelia centralelor pe gaze, potrivit Bloomberg.

"Până înainte de începerea crizei toată lumea credea că va creşte consumul de gaze datorită investiţiilor în producţia de energie. Situaţia s-a schimbat destul de drastic, iar acum suntem în momentul în care multe companii de utilităţi închid centrale pe gaze nu pentru că sunt vechi, ci pentru că nu generează destui bani. La acestea se adaugă şi eforturile pe care oricine le face pentru eficienţa energetică", explică Eric Stab, preşedintele director general al GDF SUEZ Energy România.

Pentru România situaţia este cu atât mai periculoasă pentru că sistemul are nevoie de investiţii de circa 40 de miliarde de euro pentru a înlocui vechile termocentrale cu unităţi noi. Problema este că nimeni nu mai vrea să investească, timp în care ponderea energiei regenerabile creşte şi deci nevoia de echilibrare a sistemului este tot mai acută.

DOAR VERDELE SE POARTĂ

"În afară de sectorul energiilor regenerabile, nu încep alte proiecte. Este o situaţie la nivel european şi o problemă de securitate energetică", atrage atenţia Luca D'Agnese, CEO-ul Enel România. În ultimii trei ani de zile România a atras investiţii în proiecte eoliene de peste 3 miliarde de euro, prin care s-au pus în funcţiune 800 de turbine eoliene de aproape 2.000 de MW. Circa 80% din toate investiţiile străine realizate în România în primele nouă luni ale anului trecut au venit din astfel de proiecte, boom-ul având în spate una dintre cele mai generoase scheme de sprijin din Europa. Numai anul acesta ar trebui să intre în conturile producătorilor de energie verde circa 550 de milioane de euro sub forma subvenţiilor. Deja efectele se văd prin două tendinţe diametral opuse. Pe de o parte, schema de sprijin duce la creşterea facturilor suportate de consumatori, dar pe de altă parte de anul acesta preţul de tranzacţionare al energiei s-a redus vizibil. "Preţul mediu de tranzacţionare pentru perioada 1 ianuarie-14 martie 2012 era de 60,9 euro pe MWh. Pentru aceeaşi perioadă de anul acesta preţul era de 37,94 euro pe MWh", arată datele furnizate de reprezentanţii bursei de energie OPCOM. Totodată, datele furnizate de Transelectrica arată că în ianuarie consumul de energie a scăzut cu 0,5%, dar în februarie picajul a fost de peste 11%, nivel care aminteşte de scăderile din 2009 cauzate de criza economică. În ianuarie-februarie, ponderea energiei eoliene ajunsese la 8% din total, energie care trebuie preluată cu prioritate, indiferent de situaţia consumului.

JOCUL CU APA ŞI CĂRBUNII

La acest context mai trebuie adăugate câteva informaţii. Cu excepţia centralei pe gaze de la Brazi, controlată de Petrom, echilibrarea sistemului este făcută acum de termocentrale şi de hidrocentrale. Ce înseamnă acest lucru? Costuri enorme pentru unităţile care merg pe cărbuni care trebuie să pornească şi să se oprească după cum bate vântul, iar pentru Hidroelectrica înseamnă deversarea apelor din baraje pentru a face loc producţiei de energie regenerabilă. În mod normal, ar fi trebuit să existe unităţi mici şi flexibile de reglaj, dar nu mai are cine să investească în ele dacă preţul energiei scade şi consumul este şi el în picaj. Exemplul nemţilor de la E.ON de la începutul textului este elocvent. Aparent însă, nici joaca cu termocentralele sau hidrocentralele nu mai este suficientă. "În luna ianuarie a acestui an au fost 13 zile în care, în timpul orelor de gol de noapte, s-a dispus limitarea producţiei în centralele eoliene dispecerizabile (de dimensiuni mari care intră sub controlul dispecerului energetic - n. red.), fără a se reduce însă sub valorile notificate (contractate). Şi în februarie ne-am confruntat cu astfel de situaţii, în 16 zile fiind necesare limitări ale producţiei în centralele eoliene dispecerizabile. Dintre acestea doar în 2 zile (timp de 2 ore) a fost nevoie de reduceri sub valorile notificate (contractate)", au explicat reprezentanţii Transelectrica.

CÂTEVA SOLUŢII

Astfel, războiul între sectorul convenţional de producere a energiei, care acum duce în spate echilibrarea sistemului cu costuri mari, şi producţia de energie verde, care este preluată cu prioritate în sistem, este pe faţă. Ce este de făcut? Carmencita Constantin, directorul departamentului de strategii energetice şi de mediu din cadrul Institutului pentru Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), a spus recent că o parte din sprijinul pus la dispoziţie de către statul român pentru investitorii în energia verde ar trebui să fie redirecţionată către investiţii în reţele de transport şi în unităţi flexibile, capabile să echilibreze sistemul rapid, dacă tot se discută acum despre reducerea acestei "subvenţii" pentru energia regenerabilă. Şi nu este singura. La rândul său, Frank Hajdinjak, CEO-ul E.ON România, spune că este necesară introducerea unei scheme de sprijin şi pentru energia convenţională. "Sistemul energetic naţional va avea nevoie de investiţii majore atât în ceea ce priveşte capacitatea de transport, cât şi în privinţa construcţiei de capacităţi de generare de electricitate cu rol de echilibrare a sistemului (termocentrale de înaltă eficienţă pe gaz sau cărbune ori hidrocentrale de acumulare prin pompare). Aceste investiţii nu vor putea fi susţinute exclusiv de către companiile de stat. Cel puţin nu în condiţiile financiare şi de performanţă actuale ale companiilor energetice de stat. Prin urmare, este necesară adoptarea unui cadru legislativ şi fiscal atractiv pentru investitori, care să ofere stabilitatea necesară recuperării investiţiilor", declară Vasile Iuga, country managing partner al PwC România. O altă idee ar fi realizarea unei pieţe de capacităţi. Acest lucru înseamnă realizarea unor proiecte, mai ales pe gaze, care să intre rapid în funcţiune atunci când sistemul o cere şi la fel să iasă din funcţiune la cerinţ ele dispecerului energetic. Practic să lucreze numai când sistemul o cere, dar să fie recompensate pentru timpul în care nu funcţionează, altfel nimeni nu va investi în ele.