Managerul care recuperează creditele celei mai profitabile bănci din România

Autor: Dorin Oancea Postat la 04 octombrie 2014 998 afişări

Dana Dulciu este senior director în cadrul Raiffeisen Bank Romania şi este responsabilă cu coordonarea activităţii de restructurare şi de recuperare a creditelor pentru persoane juridice, începând cu anul 2008.

Managerul care recuperează creditele celei mai profitabile bănci din România

Anterior, a ocupat prima poziţie de analist restructurare credite creată în cadrul băncii, în anul 2005, cu mult înaintea apariţiei primelor semne ale crizei financiare actuale.

Absolventă a Academiei de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune, şi-a început cariera într-o bancă locală care ulterior a cunoscut perioada falimentelor zgomotoase din anii 2000. Experienţa profesională şi cea personală au determinat-o să aprofundeze acest domeniu, continuându-şi cariera ca economist în cadrul unei firme de practicieni în insolvenţă.

Colaborarea cu Raiffeisen Bank a venit firesc în domeniul restructurării creditelor, iar în ultimii nouă ani a fost implicată, din perspectiva creditorului financiar,  în cazuri complexe de restructurare şi de recuperare în afara instanţei sau în proceduri juridice pentru companii activând în diverse industrii din România.

Dana Dulciu este membru în Asociaţia Turnaround Management Association, INSOL Europe, dar şi în UNPIR, CECCAR, ANEVAR.

Principiul de viaţă profesională după care se ghidează s-ar putea descrie ca fiind: “Nimic nu este imposibil dacă te implici cu toată responsabilitatea şi creativitatea pentru identificarea soluţiilor, iar satisfacţia personală vine întotdeauna din experienţa colaborării cu oamenii”. Activitatea de restructurare şi recuperare credite într-o instituţie financiară în perioada actuală presupune un efort constant de adaptare la provocările mediului economic, motiv pentru care Dana se mândreşte că a devenit unul dintre cei mai vechi specialişti în “loan workout” din piaţa bancară locală.


Dana Dulciu face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

Cantitate: buc.
 


Urmărește Business Magazin

/lideri/managerul-care-recupereaza-creditele-celei-mai-profitabile-banci-din-romania-13364056
13364056
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.