Aveti nevoie de o locuinta? Sau de un birou?
Eu, unul, nu am; nu am nevoie nici de o masina si nici de electrocasnice noi – si nu pentru ca le-as avea pe toate. Dar oricum, nu cred ca eu sunt la fel de important ca cei 20 de milioane de romani. In acestia din urma isi pun sperantele dezvoltatorii imobiliari.
"Este socant cat de multe SUV-uri si masini scumpe aveti." O remarca facuta de un amic german, in vizita prin Bucuresti vara trecuta, si un fapt pe care l-au remarcat toti cei care au fost in statele vestice. Romanii au sarit aproape instantaneu la LCD-uri si plasme de la televizoarele aproape banale si la masini scumpe, adesea de teren, de la Dacii sau uneori chiar din stadiul de pietoni. Acelasi lucru s-ar fi putut intampla si cu locuintele noi, insa o clasa medie deja indatorata si venirea crizei au facut ca mii de apartamente noi sa ramana nevandute.
Totul parea roz in urma cu trei ani: vanzarile de masini sau bunuri de larg consum aratau ca exista o piata potentiala si pentru dezvoltarea de locuinte si, poate cel mai important, toate studiile aratau ca exista o "nevoie" uriasa de spatii, fie ca era vorba de spatii rezidentiale, comerciale sau de birouri. Si imobiliarele au devenit, alaturi de politica si sport, un subiect la care toata lumea se pricepea.
Poate mai important este faptul ca in timp ce unii antreprenori se zvarcoleau noaptea pentru a gasi o solutie sa castige bani din productie, din imobiliare se scoteau bani "fara prea mari batai de cap", dupa cum se exprima, la inceputul lui 2008, Lorand Szarvadi, fondator si CEO al Domo.
Acest fapt i-a indemnat pe multi sa investeasca in real estate, inclusiv pe Szarvadi; exit-ul din afacere era aproape asigurat - fie ca era vorba de terenuri, apartamente sau mall-uri, profitul era frumos si poate cel mai important, totul (parea sa fie) era corect: nevoia exista. Nevoia de mall-uri in orice oras cu peste 100.000 de locuitori, indiferent de puterea de cumparare din acel oras, nevoia de cladiri de birouri in zone cu acces aproape imposibil pentru cele cateva mii de persoane care ar fi lucrat in ele si mai ales nevoia de apartamente; mari, cat mai spatioase si cu finisaje specifice celor de lux. Si totul a mers bine. Banii s-au facut, s-au dezvoltat numeroase proiecte potrivite pietei precum si proiecte care nu erau deloc potrivite; dar si acestea din urma au mers. Si a venit criza. Si o oarecare desteptare. Dintr-o data, spre exemplu, toata lumea a realizat ca 100 de metri patrati reprezinta o suprafata prea mare pentru un apartament cu doua camere.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro