Dupa ce presedintele Basescu l-a acuzat pe primul-ministru ca nu a demisionat, fiind influentat de "un important om de afaceri, de un foarte important ziarist care are si el afaceri legate de omul de afaceri si de un foarte important reprezentant al unui trust de tigari", toate luarile de pozitie ulterioare ale lui Tariceanu, ale PNL sau ale PD au fost analizate din perspectiva conflictului politic si chiar personal dintre cei doi oameni de stat. In mod evident, declaratia lui Basescu nu trimite cu adevarat  la cauzele conflictului cu Tariceanu. Ca urmare, nu imi propun sa vorbesc despre interesele economice sau "grupurile de influenta" ce ar putea sta in spatele celor doi. Ceea ce intereseaza aici sunt efectele politice si de imagine ale conflictului dintre palatele Victoria si Cotroceni. Aceste efecte sunt in cele din urma si explicatia pentru incercarile tot mai agresive ale PSD de a se (re)afirma pe scena publica.

Indiferent de subiectele care au fost luate in discutie si care au reprezentat oricum momente ale aceleiasi relatii tensionate, "razboiul palatelor" a devenit tema dominanta a scenei publice. Acest fapt a produs in cele din urma polarizarea scenei politice si chiar publice pe o axa PD/Basescu vs. PNL/Tariceanu. O axa care, intr-adevar, s-a dezechilibrat constant la unul dintre capete. Cele doua tabere au devenit si putere, si opozitie, schimbându-si periodic rolurile in functie de evolutia conflictului. Majoritatea actorilor politici au devenit, mai ales pe parcursul anului 2006, fie spectatori ai acestui "razboi", fie jucatori de ordin secundar care au oferit sprijin lui Basescu, dar mai ales lui Tariceanu.

In contrapartida, PSD, principalul partid de opozitie, nu a reusit sa isi revina din convulsiile generate de congresul din martie 2005. La acestea s-a adaugat scandalul politic-juridic in care a fost implicat fostul premier Adrian Nastase si care a grevat asupra imaginii partidului. 2006 a reprezentat o incercare continua a lui Geoana de a se consolida in fruntea partidului si de a bloca incercarile taberei Iliescu de a reveni, proces incheiat in cele din urma in decembrie cu reconfirmarea sa drept presedinte, dar si printr-un compromis cu fostul sef al statului. Totodata, este de amintit ca anul trecut s-a speculat mult asupra posibilitatii unei apropieri a PSD de PD si Traian Basescu (mai ales dupa numirea lui George Maior in fruntea SRI), un parteneriat care, in conditiile de astazi, ar fi fost dominat de seful statului/PD. PSD a fost prezentat astfel in spatiul public mai mult prin prisma conflictelor interne si a inconsistentei pozitionarii pe scena politica. Social-democratii nu au reusit sa utilizeze decât timid forta politica conferita de voturile primite in 2004.

PSD incepea anul 2007 fara a fi reusit sa se impuna ca actor principal pe axa luptei politice si electorale, dominate de PD/Basescu si PNL/Tariceanu. Scandalul "Biletelul" a venit ca o oportunitate nesperata, dar in acelasi timp si ultima pentru PSD in vederea reocuparii locului de principala forta de opozitie pe scena politica. Premierul a reactionat pentru prima data extrem de dur la atacul presedintelui Basescu, ceea ce i-a obligat pe social-democrati la o actiune superioara impotriva sefului statului pentru a putea profita in interes propriu de acest scandal. Declaratiile politice nu erau in masura sa aduca PSD in postura de "a conta". Cu toate riscurile pe care le implica, angajarea in demersul de suspendare din functia de presedinte a lui Traian Basescu reprezinta o solutie politica maximala menita sa (re)aduca PSD in postura de "dusman" de prima mâna al sefului statului. Social-democratii au initiat o actiune care sa determine reactia presedintelui. Pâna acum, PSD nu  a mai reusit acest lucru. Basescu si-a indreptat cu predilectie atentia inspre Tariceanu si PNL. PSD a resimtit din plin efectele maximei "Mai rau decât sa te urasca cineva este sa te ignore". Seful statului a reactionat si, prin reactia sa, a legitimat din nou PSD drept principalul sau adversar politic.

Mutarea PSD a lasat in ofsaid PNL, care, pentru prima oara dupa o lunga perioada de timp, risca sa piarda rolul sau pe axa electorala principala. In mod teoretic, reactia PSD ar fi putut genera o revitalizare a relatiilor din Alianta. PNL si PD s-ar fi aflat din nou in fata "adversarului originar", cel care, pâna la urma, este si motivul politic al parteneriatului dintre liberali si democrati. Natura anti-PSD a Aliantei este insa greu de resuscitat. Relatiile dintre PNL si PD s-au deteriorat dincolo de punctul critic, iar principalul câstigator, pe termen mediu, se anunta a fi partidul condus de Mircea Geoana. Din acest punct de vedere, este iluzorie vehicularea in spatiul public a unei posibile colaborari institutionalizate dintre PNL si PSD inainte de alegeri. Cele doua partide se bat pentru acelasi lucru - rolul de principal opozant al Basescu - si acest fapt se va vedea in scurt timp.