Şi, totuşi, dacă tot renunţăm la predictibilitatea, atât de necesară, a legislaţiei fiscale, măcar să ştim de ce o facem; parafrazându-l pe Caragiale, am putea spune: "Să se modifice primesc, dar să se schimbe ceva". Altfel spus, ce am obţinut şi ce avem, în urma acestui adevărat război al nervilor?

Ca să fim corecţi şi obiectivi, trebuie să admitem că modificările fiscale ale ultimilor ani au condus la un cadru normativ marcat de progrese evidente (în special, la nivelul procedurii fiscale) pe linia depistării şi sancţionării economiei nefiscalizate. Foarte bine! În plus, avem o legislaţie armonizată, în mare parte, cu directivele europene din domeniu. Corect spus, "în mare parte"... deoarece, parcurgând ultimele modificări legislative, nu pot să nu remarc că acestea nu conţin referiri la transferul "de afacere", grupul de TVA, grupul fiscal sau corelarea amortismentului fiscal cu cel economic. Deşi e adevărat că unele dintre aceste prevederi se regăsesc, oarecum, şi în actualul referenţial normativ, forma mai mult sau mai puţin incipientă în care acestea se prezintă implică evidente riscuri de retratare fiscală, în raport cu eventuala lor operaţionalizare în practică.

Nu pot nega că mă aşteptam la un set consistent şi bine articulat de reglementări care să contribuie la conservarea parametrilor de lichiditate la nivelul grupurilor de firme; pe scurt, la o legislaţie fiscală coerentă specifică holding-urilor. Nu neapărat sub forma unei legi speciale, care ar putea inflama spiritele, ci sub forma unor reglementări presărate "ici şi colo, în părţile esenţiale", în cuprinsul Codului fiscal. Spre exemplu, referitor la transferul de active (sau de afacere, în unele accepţiuni comunitare), rămân în continuare mici semne de întrebare legate de încadrarea unei operaţiuni ca şi transfer global, al unui tot unitar (în loc de livrare individuală de bunuri), deşi acest fapt este esenţial pentru a atrage aplicarea "facilităţii fiscale la nivel de TVA". Cred că se impunea clarificarea explicită a acestui aspect, mai ales în actuala conjunctură economică, în care operaţiunile de reorganizare a afacerilor se presupune că ar trebui să fie "la ordinea zilei".

Mergând pe acest fir logic, aş fi văzut necesară şi "punerea de acord" a amortismentului fiscal cu cel economic, atât raportat la permisivitatea utilizării metodelor de amortizare, cât şi la reducerea duratelor normale de utilizare a mijloacelor fixe (apropo, limita valorică minimă privind încadrarea în categoria mijloacelor fixe nu s-a mai modificat cam de multişor...). De asemenea, o detaliere coerent structurată şi referitoare la regulile fiscale aplicabile în cazul unui grup de interes economic cred că ar fi fost destul de bine primită de mulţi contribuabili.

Ce am primit în schimb? Nimic din toate acestea, ci ceea ce generic denumim "deductibilitatea fiscală de 50%" (sincer, în opinia mea, mai mult o măsură de PR, decât de încurajare reală a mediului de afaceri), posibilitatea renunţării la calitatea de plătitor de TVA oricând pe parcursul anului fiscal (evident, în anumite condiţii), redefinirea bunurilor de capital prin corelarea duratei de utilizare cu cea de amortizare fiscală, corelarea termenului de depunere a declaraţiei informative 394 cu cel al decontului de TVA formular 300, ceva incidenţe fiscale la nivelul contribuţiilor sociale obligatorii, la nivelul operaţiunii de ajustare a TVA şi la nivelul valorii fiscale rămase neamortizată aferentă părţilor înlocuite din componenţa mijloacelor fixe amortizabile şi, în mare, cam atât.

A afirma că, în ultimii ani, nu s-a făcut nimic sau nu s-a încercat măcar modernizarea legislaţiei fiscale mi se pare chiar o ipocrizie. Dar totul depinde la ce ne raportăm. La ceea ce era înainte ? Atunci, e totul ok. Dacă însă ne raportăm la ceea ce se întâmplă acum în alte jurisdicţii fiscale - din punctul de vedere al unei analize fiscale comparative - s-ar putea să nu mai fie totul ok; şi asta deoarece nici cota unică de 16% nu mai e ce a fost pe vremuri (cotă care, între noi fie vorba, nu a fost chiar atât de "unică", încă de la începuturile ei). Lumea se schimbă, conjuncturile evoluează şi se transformă şi s-ar putea să constatăm - fără măcar să ne dăm seama la început - că actualul referenţial normativ din domeniul fiscal tinde să semene, tot mai mult, cu o manea de prost-gust: melodioasă în aparenţă, dar lipsită de consistenţă şi cu dese schimbări de ritm, care conduc (inevitabil) la numeroase dezacorduri. Poate că, în 2005 şi în perioada imediat următoare, ritmurile erau ale unui cafe concert de calitate şi multă lume (a se citi investitorii) se înghesuia să prindă un loc pe ringul de dans, dar, între timp, "notele" s-au schimbat, iar ringul de dans, încet, încet, devine din ce în ce mai gol... Îmi place să cred că avem puterea şi înţelepciunea să schimbăm iarăşi repertoriul - aşa, ca în 2005! - înainte ca sala să rămână goală; pentru că, atunci când investitorii reprezentativi, nerezidenţi sau autohtoni, se vor retrage "din scenă", poate că nu vor mai fi aici "ca să scoată banii din ţară", dar noi nici măcar nu vom mai avea pe cine arunca vina pentru neputinţa noastră. Şi, tot atunci, s-ar putea ca melodia "la modă" să fie nu Simfonia nr. 5 în C Minor a lui Beethoven, ci celebra manea "Cine-o fi de vină, cine-o fi greşit".

Dragoş Pătroi este consultant fiscal, managing partner la DRP Tax Wizards.