Stiti raspunsul la intrebarea "ce diferenta este intre un dolar si un leu"? Pana la 1 iulie 2005, raspunsul corect la aceasta ghicitoare este "un dolar".

Faptul ca recent peste 50 de economii emergente si-au re-denominat moneda, taind intre doua si sase zerouri, este un argument pro-denominare. Faptul ca Rusia a trecut, fara sincope, de la rubla "leninista" la rubla grea, taind trei zerouri la 1 ianuarie 1998, si Turcia va taia sase zerouri, transformand lira turceasca intr-o lira grea la 1 ianuarie 2005 ar trebui sa ofere certitudini autoritatilor monetare romanesti ca denominarea reduce complexitatea tranzactiilor financiare, ofera o noua identitate economico-financiara si este un proces necesar. Rezista aceste argumente rationale si probabil masurabile intrebarii mioritice "Ei, si la ce le-a folosit?". Altfel spus, este costul denominarii inferior potentialelor beneficii? 

In absenta unei analize cost-beneficiu per se, fara de care e greu de raspuns pertinent intrebarii de mai sus, succesul denominarii sta in managementul logisticii de implementare a procesului si in modul in care costurile procesului vor fi alocate intre stat, agentii economici si contribuabil. Un prim pas ar fi ca autoritatile monetare sa argumenteze cazul pro-denominare, cuantificand monetar beneficiile trecerii la leul greu; ulterior, ar trebui sa se estimeze, la fel, costurile. 

Legat de costurile denominarii, ENI, marele grup petrolier italian, a estimat la 80 de milioane de euro costul conversiei de la lira italiana la euro dupa 6 luni de la adoptarea monedei unice.

Oare statul si agentii economici romani au introdus costul denominarii in bugetele 2005? Daca da, cum vor finanta ei acest cost? Din cresterea de venit datorata denominarii? Din reducerea marginilor operationale? Isi vor finanta agentii economici cheltuielile incrementale de training, informare, modificare a bancomatelor, asigurare si securitate a transporturilor de bani din propriile margini operationale? Ca platitori de taxe, ar fi legitim sa va intrebati cum se vor finanta aceste cheltuieli si cum se vor distribui aceste costuri intre actionari (via reducerea marginilor operationale si dividendului), stat (via reducerea veniturilor impozabile) si contribuabil (prin pret).

Dincolo de analiza cost-beneficiu a denominarii si regretand faptul ca miliardarii romani in lei vor deveni peste noapte doar modesti milionari in lei grei, denominarea va ridica probleme care este de asteptat sa ramana permanent in atentia autoritatilor monetare romanesti.

Prima problema - inflatia. Ea poate aparea datorita tentatiei de rotunjire a preturilor in lei grei si datorita lichiditatilor in lei tezaurizate "la ciorap", care vor trebui sa fie introduse in circulatie. Tentatia, in general, este ca rotunjirea sa fie prin adaos.

Lichiditatile de la "ciorap" vor cumpara case, active, antichitati etc. Aceste lichiditati vor intra simultan in economia formala si in cea informala, nefiscalizata. Cata inflatie va fi generata, daca se va limita numai la trimestrele 2 si 3 ale anului 2005 si la ce cost va fi sterilizata inflatia de autoritatile romanesti ramane de vazut.     

A doua problema este existenta unei cantitati suficiente de lichiditati de valori mici, de "small change". Daca azi vanzatorul care uita sa dea restul va pagubeste de cativa eurocenti, dupa 1 iulie 2005, el va fi de zece mii de ori mai stimulat sa pastreze restul. Toate tranzactiile curente pe sume nominale modeste pot fi afectate de eventuala lipsa in cantitati suficiente de monede mici, adica de modul in care va fi solutionata problema "small change". Daca cererea si oferta de "small change"  in economia reala nu se va echilibra, fiecare vizita la magazin va produce cetateanului un exces de adrenalina si implicit frustrare. Solutia ar fi sa folosim toti carduri bancare si plati electronice. 

Problema "small change" s-ar putea solutiona daca autoritatile monetare ar rezolva problema lui Bachet. Bachet, un iezuit care a trait intre 1581 si 1638 in Franta si Italia, a incercat sa afle numarul minim de greutati de plumb care i-ar permite sa cantareasca orice cantitate de produse reale, finite si numarabile, pe care le vinde in piata. Mutatis mutandis, un emitent de bancnote si monezi isi propune sa gaseasca numarul minim de bancnote si monezi care sa permita cumpararea unui activ oarecare. Este de presupus ca autoritatile romanesti stiu deja ce combinatie de 1 (un) leu greu, 2 (doi) lei grei, 4 (patru) lei grei, 5 (cinci) lei grei etc. le permite sa cumpere, respectiv sa dea restul la cumpararea unui activ oarecare. 

Va fi leul greu denominat in bancnote de valori compatibile cu cele din Euroland? Durata de viata a viitoarei denominari este probabil de patru-opt ani, depinzand de data la care Romania va adopta euro. Daca s-ar sti ca beneficiile trecerii la leul greu pe parcursul intregii perioade in care va fi in circulatie depasesc costurile - din care o mare parte trebuie finantate ab initio -, daca alocarea acestor costuri s-ar face echilibrat si trasparent, daca presiunea inflationista in trimestrele 2 si 3 din 2005 ar ramane controlabila (modesta) si daca problema "small change" s-ar rezolva, cetateanul s-ar putea bucura in liniste ca dupa 1 iulie 2005 diferenta dintre un dolar si un leu greu nu va mai fi de un dolar.