Romanii ajunsi in pozitii sociale inalte au o pasiune speciala pentru meciuri de culise. Iar atunci cand ipocrizia se intalneste cu fatarnicia si cand toata lumea dar, totodata, nimeni n-are dreptate, se lasa doar cu victime. Paradoxal, insa, de pierdut pierde numai publicul platitor de bilete. Intotdeauna.

Sablonul cu "presa, a patra putere in stat" a fost intotdeauna unul dintre bancurile mele favorite. Rad cu pofta, de fiecare data cand il aud pe la reuniuni si dezbateri sforaitoare despre libertatea presei in Romania (si alte bla-bla-uri). Desi logic ar fi ca aceeasi poanta, auzita de "n" ori, sa te plictiseasca, in ultima vreme gluma pare din ce in ce mai savuroasa...

Pai nu-i de ras? De unde, pana mai ieri, chinuita libertate de exprimare romaneasca era faultata cu daruire numai de reprezentantii celorlalte trei puteri ale statului, loviturile cele mai dureroase se dau, mai nou, din interiorul presei! Avem, iata, un bun exemplu: razboiul declansat de gafa de presa cu betia neprobata a ministrului justitiei, o prostie care a provocat o batalie jenanta in care s-au angrenat Evenimentul zilei, Gandul, Realitatea TV si chiar o parte a membrilor Clubului Roman de Presa.

O dovada clara ca atunci cand ipocrizia se intalneste cu fatarnicia si cand toata lumea dar, totodata, nimeni n-are dreptate, se lasa doar cu victime. Nu si cu invingatori. Dar cum ramane cu publicul? De ce sunt siliti cititorii sau telespectatorii sa ingurgiteze pe nerasuflate rezultatul rivalitatilor din interiorul unei bresle care ar trebui sa-i ofere, calm, informatia, divertismentul si opinia onesta de care are nevoie? De ce dreptul la o informare completa si corecta trebuie alterat de mucegaiuri nerostite, de rivalitati, de meciuri vechi si jalnice reglari de conturi?

Asa-zisa putere, a patra in stat, nu se dovedeste a fi cu nimic mai presus decat celelalte trei: executivul, legislativul si justitia. Cele trei puteri reale, care ar trebui monitorizate si criticate constructiv si constant, dar care, in aceste conditii, isi pot vedea, iata, mult mai linistite de marea lor pasiune: propriile lupte interne.

Romanii ajunsi in pozitii sociale inalte au, se pare, o pasiune speciala pentru mancatorii si batalii de culise. Mereu a fost mai important sa-si inlature "inamicii" launtrici decat sa-i identifice la timp pe cei din exterior; a fost mai interesant sa-i scufunde barca vecinului decat sa traga in aceeasi directie de vaslele galerei. Si, intotdeauna, inevitabil, cel care a avut de pierdut a fost publicul.

Exista insa si o fericita exceptie de la regula: mediul de business. Aici, eliminarea competitorului prin mijloace corecte, dictate de regulile pietei, este una dintre treptele spre mai bine. Iar publicul, consumatorul, nu are decat de castigat. E un simplu principiu de business onest. O lectie simpla, neinteleasa, din pacate, si de "marile puteri" sleite ale statului.