Eliberarea fostului lider al minerilor, cu zece ani inainte de termen, in chiar ziua comemorarii a 15 ani de la cea mai sangeroasa mineriada, a schimbat dintr-o data temele de pe prima pagina a ziarelor. Putini au aratat ca eliberarea lui Cozma a fost facuta, in realitate, de Ion Iliescu si al sau ultim decret de presedinte si ca, acum, justitia nu a putut decat sa constate nelegalitatea anularii gratierii (autor, acelasi Iliescu). Nici macar Cozma nu pare sa realizeze ca ii datoreaza libertatea de acum lui Ion Iliescu; el a ramas doar cu supararea celor sase-sapte luni de puscarie de dupa.

Personaj paradoxal, deopotriva usor de folosit dar si imprevizibil, cu o personalitate saltareata, Miron Cozma a iesit atacandu-si dur vechiul tovaras de jocuri dubioase si propunand schimbarea unei denumiri: mineriadelor trebuie sa li se spuna iliesciade. Declaratiile, spumegate timp de aproape o ora la poarta penitenciarului de maxima siguranta, parca ar fi fost convenite in lungile luni de detentie. Rostite in contextul in care procurorul Dan Voinea tocmai il pusese sub invinuire pentru mineriada din 13-15 iunie 1990 pe Ion Iliescu, noile declaratii ale lui Miron Cozma au avut, deja, mai multe efecte notabile.

Primul efect: vazandu-se atacat din doua parti convergente (dosarul 13-15 iunie si declaratiile lui Cozma), Ion Iliescu a privit in jur si a decis ca e mai intelept sa nu ramana chiar singur. Cu basca in mana, s-a reintors de unde nici nu apucase sa plece: in hulitul PSD. Uitand, fireste, ca "PSD a promovat, de-a lungul anilor, o politica clientelara", ca in PSD se afla "lideri care ii dispretuiesc pe simplii membri si ii privesc de la inaltimea averilor facute pe cai obscure". A uitat si ca a criticat, cu doua saptamani inainte, felul in care se impart functiile in partid, "prin tot felul de targuieli fara demnitate si moralitate (...) tranzactii (ce) reprezinta expresia cea mai inalta a mentalitatii corupte, parazitare".

La capatul unei targuieli sau nu (Geoana zice ca nu, iar Iliescu nu a mai facut declaratii ulterioare) , Iliescu a primit sefia unui ONG, e senator si, inca, presedinte de grup parlamentar. Adica mai nimic. Va putea, din aceste pozitii, sa se amageasca tinand discursuri in fata unei audiente tot mai plictisite, sa faca urzeli politice tot mai rupte de realitate, sa aiba tot mai mult timp liber dar sa se stie ceva mai in siguranta. Caci targul nemarturisit asta e. Il vom apara pe Ion Iliescu pana in panzele albe, declarau cocoseste liderii PSD. (Aparatorul oficial, Antonie Iorgovan, a gasit si el, astfel, modalitatea de a nu fi el obiectul "semnelor de autoritate" pe care PSD era gata sa le dea.)

Al doilea efect: initial, pentru PSD, faptul ca Ion Iliescu nu a plecat a fost vazut ca un succes indiscutabil. Liderii de acum ai partidului au rasuflat usurati. Chiar daca multi nu-l mai prea inghit pe fostul sef/mentor/protector, ei stiu ca ar fi avut mult de furca daca acesta ar fi plecat. Nu pentru ca partidul s-ar fi rupt. Ar fi fost doar niste ciocniri la varf. Urmari incalculabile ar fi fost insa la baza, acolo unde destui votanti si simpli membri (aceia care ar fi aflat totusi, pana la viitoarele alegeri, ca Iliescu nu mai e nici sef de stat si nici de PSD) e posibil sa nu mai fi votat trandafirii. Iar pentru ca numarul acestora era greu de estimat, liderii PSD au gasit de cuviinta sa pastreze bustul lui Iliescu in curtea partidului. Bucuria lor PSD n-ar trebui sa fie insa una fara margini. Degeaba isi freaca palmele satisfacuti.

Caci al treilea efect e acela ca gheseftul, bun pe termen scurt, ar putea sa-i coste enorm pe termen lung. Caci acum, ei ar fi avut ocazia sa se distanteze de Ion Iliescu si ceea ce a reprezentat el rau in cei 15 ani postdecembristi. Ar fi putut sa puna in aplicare (la nivel de imagine, nimeni nu se gandeste la mai mult) lozinca reformatoare pe care au trambitat-o la si dupa Congres. Care e reforma pe care o cerea toata lumea, baza? Care erau temerile si nemultumirile rostite cu ocazia mitingurilor dinainte de Congres? Baronii si Iliescu. Reforma la nivel de baroni o face PNA, cum glumea cineva.

Reforma la nivel de Iliescu e, iata, imposibil de facut. Pe cei din PSD ii enerveaza la culme sa li se spuna ca sunt urmasii PCR (sintagma care urmareste acest partid in aproape orice analiza facuta in strainatate). Si-au dat CV-urile la Nufarul si spun ca nu e normal sa privesti in trecut, ca ei privesc in viitor. Si, adauga ei, toate partidele au in ele parti din esalonul al doilea al PCR ori urmasi ai comunistilor sau ai securistilor de frunte de odinioara. "Au fost patru milioane de membri PCR", obisnuia sa se apere Ion Iliescu.

Discutia se poate purta la nesfarsit, dar oricate inflorituri s-ar face, evidenta e clara: PCR n-a disparut, n-avea cum, ci s-a transformat treptat. A apelat la cateva schimbari succesive de nume, ca intr-o suveica politica, s-a adaptat pe parcurs realitatilor istorice, ajungand acum un partid aproape modern. Legatura cea mai vizibila cu PCR, constanta celor 15 ani, a fost Ion Iliescu. Asa-zisii europeni Geoana si Nastase ar fi putut s-o rupa acum, simbolic, cu acel trecut dureros.

Ramanand prizonierii lui Iliescu, ei pot invoca un soi de onoare, de morala politica. Daca nu cumva la mijloc nu se afla o eroare politica si un adevar trist: vigoarea lor politica isi are radacinile tocmai in acea mostenire comunista. Din care vin si Miron Cozma si Omar Hayssam si al lor meci inedit.