Ideea e că, dacă tot schimbăm atât de des "regulile jocului", să nu o facem de dragul formei, ci la nivelul de fond al reglementărilor fiscale. Indiferent că vorbim de dreapta sau de stânga la nivel politic, cred că, la nivelul fiscalităţii directe, ar trebui implementate nişte măsuri simple şi coerente, dar care ar fi de un real ajutor mediului de afaceri. Am să încerc să le expun în continuare, structurate sistematic:

1. schimbarea conceptului de admitere la deductibilitatea fiscală a cheltuielilor unei firme, în sensul permiterii acesteia dacă respectivele cheltuieli sunt efectuate în scopul organizării, funcţionării, dezvoltării şi promovării activităţilor economice ale firmei, şi nu - ca în prezent - exclusiv în scopul obţinerii de venituri impozabile. În practică, pot exista anumite categorii de cheltuieli care nu se cuantifică, direct şi imediat, în obţinerea de venituri suplimentare impozabile, deşi raţiunea care a stat la baza efectuării lor a vizat iniţial acest fapt.

2. practicarea unui regim de impozitare relativ echilibrat a doi factori de producţie esenţiali - munca şi capitalul. Mai pe româneşte, "preţul" plătit (din perspectiva costurilor fiscale) pentru "a scoate banii din firmă" ar trebui să fie oarecum similar, fie că vorbim de dividende sau de salariu, pentru a diminua formele de remunerare salarială "alternativă" şi, implicit, "munca la gri".

3. corelarea amortismentului fiscal cu cel economic şi abordarea amortismentului mijloacelor fixe ca un promotor al creşterii economice, fapt care ar conduce la limitarea disfuncţionalităţilor dintre fiscalitate şi contabilitate şi care ar putea fi realizat, în principal, prin generalizarea posibilităţii de utilizare a regimului de amortizare accelerată, reducerea duratelor normale reglementate de utilizare a mijloacelor fixe şi prin majorarea plafonului valoric actual (respectiv de 1.800 lei, fără TVA) privind încadrarea în categoria mijloacelor fixe.

4. acordarea posibilităţii de constituire a cheltuielilor cu provizioanele, deductibile fiscal în proporţie de 100% din valoarea fără TVA a creanţelor neîncasate deţinute asupra clienţilor, fie la momentul intrării acestora în insolvenţă (şi nu în momentul în care este declarată procedura de deschidere a falimentului - ca în prezent), fie la peste 90 de zile faţă de scadenţă (şi nu la 270 de zile - ca în prezent). Ultimele două măsuri ar avea efecte benefice directe în raport de creşterea posibilităţii de capitalizare a firmelor, obiectiv absolut necesar, mai ales acum, când posibilităţile de finanţare (sub forma creditului comercial şi/sau bancar) au devenit greu accesibile şi costisitoare.

5. plafonarea bazei de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii la fondul de sănătate, după o procedură similară (ca raţionament, nu neapărat şi ca nivel!) celei aplicabile în cazul contribuţiilor la asigurările sociale, cu efecte benefice privind scăderea costurilor pentru angajator şi creşterea veniturilor nete pentru angajat. Regimul fiscal în domeniu ar trebui să fie unul unitar şi coerent, fără excepţii sau derogări de la regula generală şi în acord cu principiul neutralităţii fiscale. Practic, n-ar trebui să ne intereseze cine (beneficiarul) şi cum (sursa de generare, în funcţie de activitatea desfăşurată) obţine venitul, ci cât venit obţine, în vederea includerii sau nu a acestuia în baza de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii.

6. în mod corelativ cu măsura anterioară, ar putea fi luată în calcul şi creşterea plafonului valoric al cheltuielilor admise la deductibilitate fiscală, efectuate în numele unui angajat, privind contribuţiile la schemele de pensii facultative (de la echivalentul în lei a 400 de euro/an la echivalentul în lei a 2.400 euro/an) şi primele de asigurare voluntară de sănătate (de la echivalentul în lei a 250 de euro/an la cel puţin echivalentul în lei a 1.200 euro/an).

7. relaxarea regimului fiscal de impozitare al dividendelor, în special în cazurile în care beneficiarul acestora este o persoană fizică. Decât să limităm permanent procedurile şi condiţiile unui persoane fizice de a se califica, din punct de vedere fiscal, ca nerezident în România (indiferent că vorbim de un cetăţean român sau străin), este de preferat să implementăm o relaxare a regimului fiscal de impozitare a dividendelor distribuite persoanelor fizice, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost pusă în practică de numeroase state situate mai la vestul Europei şi cu experienţă mai mare decât noi în "ale democraţiei şi economiei de piaţă" - situaţie ce a condus la semnarea unor noi Convenţii de evitare a dublei impuneri între România şi ţările respective.

Iată numai câteva măsuri, cred eu, reclamate de actualele realităţi din mediul de afaceri şi fără un impact major la nivelul amputării veniturilor bugetare, cu menţiunea că aceste costuri bugetare prezente ar putea fi "compensate" ulterior printr-o creştere economică moderată, dar sustenabilă.

Dragoş Pătroi este managing partner al firmei de consultanţă fiscală DRP TAX WIZARDS şi cadru universitar al ASE Bucureşti.