Nemo: Aţi invocat de multe ori, în discuţii, aici la Ştiu, democraţia americană, pe care românii ar trebui să o ia drept model. Dar democraţia asta americană e complicată. La noi, românii nu prea ies la vot, vrem să comasăm alegeri. Americanii au început deja alegerile şi nu sunt alea generale.

Adrian Sârbu: În primul rând, democraţia americană e democraţie pentru că acolo se desfăşoară alegeri tot timpul şi pentru orice funcţie importantă. Ţi-am spus tot, da? A concura pentru un job public este o acţiune permanentă, şi cele mai importante joburi, nu numai preşedintele şi primarul de la noi, sunt alese. Direct sau indirect. Ăsta e primul lucru.

Nemo: Şi nu obosesc americanii.

Hofi: Exact, nu obosesc pentru că au nişte conducători şi ideologi foarte proşti, înţelegeţi ironia, care nu spun: „uite avem patru rânduri de alegeri anul ăsta, să nu mai facem atâtea”.

Adrian Sârbu:  Hai să parafrazez o zicală mult îndrăgită de tine.

Hofi: Hai să văd cât e ora că poate înjuraţi. Puteţi să spuneţi.

Adrian Sârbu: Zice „băutura e bună, dar să te ţii de ea”, da? Am voie?

Hofi: Şi mie îmi place vorba asta?

Adrian Sârbu: Şi eu spun, vorbind despre America democraţia: e bună, dar să te ţii de ea, da? În fiecare zi şi pentru fiecare funcţie importantă. Ăsta e un element. Al doilea. Sistemul de alegeri cu electori, care, ştii care e culmea? A fost şi în România şi l-am abandonat. În Caragiale, România când a intrat în democraţie, a funcţionat cu democraţie indirectă. Sistemul american, înainte de toate, este foarte clar. Am o putere legislativă, Congresul. Şi am o putere executivă, preşedintele. În America, preşedintele e ales direct-indirect. Adică, alegătorii aleg electori care votează pentru preşedinte după sistemul cine a câştigat un stat, the winner takes it all. Deci, sistemul electoral american este model. În acest sistem, care e foarte complex, foarte complex, ai alegerea preşedintelui direct-indirectă, pentru că până la urmă votul tău generează electori care votează pentru tine, nu votează împotriva ta, model pe care Trump a încercat să-l fisureze în 2020 şi o să-l coste. Şi un lucru foarte, foarte important: transparenţa finanţării. E transparenţa finanţării până la super PAC-uri ( comitete de acţiune politică). Tu, Hofi, ai voie să-i dai lui Nemo până la o sumă de bani, dacă eşti individ. Dacă eşti firmă, până la o sumă de bani. Toţi banii sunt pe faţă. Nu-i dă AEP. AEP-ul e chestia asta de la noi care dă milioane de euro partidelor ca să dea şpagă presei, să dea şpagă celor care sunt bine poziţionaţi. Nu e ca la noi.

Hofi: Adică în România banii pleacă de la toţi, acolo pleacă de la cine vrea să dea.

Adrian Sârbu: Nu, în România banii noştri se duc la buget, nişte şmecheri îi împart cum vor ei, pe un algoritm pe care l-au creat, dar nu au întrebat pe nimeni, că l-au făcut în Parlament bara-bara, pe vremea lui Băsescu.

Nemo: Şi mai fac parte şi partidelor.

Adrian Sârbu: Şi acum ei zic că finanţează democraţia dând şpagă presei. Asta e România. Ne întoarcem în America. Orice ban e vizibil. Într-adevăr, după nişte dezbateri foarte, foarte dureroase au născut acum vreo 8 ani, chiar pe vremea lui Obama, nu a lui Trump, aceste super-PAC unde tu poţi să pui bani, respectiva organizaţie, care atenţie, este supercontrolată, orice dolar de acolo e controlat şi raportat, foarte important, aceste super-PAC-uri fac campanie favorabilă unuia sau altuia, favorabilă unei teme, unei idei, unui trend. Şi, într-adevăr, sunt driveri ai opiniei. Dar când eu spun democraţie, ai principalele două condiţii ale democraţiei, şi anume votezi funcţiile, în primul rând funcţiile sunt clare, legislativ - executiv, votezi şi vezi rezultatul votului tău şi ai toată finanţarea vizibilă. Ce trebuie să facem noi? Să-l copiem.