Afaceri de la zero. Roxana Ispas creează costume de baie handmade sub brandul Ronna Swimwear şi a vândut de 2 mil. euro în 2020, în toată lumea
Roxana Ispas creează într-o fabrică din Buzău, dar şi în Milano, costume de baie handmade, pe măsura clienţilor, pe care le vinde sub brandul Ronna Swimwear în toată lumea, iar în 2020 a ajuns la o cifră de afaceri de 2 milioane de euro
Finanţarea iniţială a venit dintr-un alt business al antreprenoarei şi s-a ridicat la aproximativ 20.000 euro.
Roxana Ispas creează într-o fabrică din Buzău, dar şi în Milano, costume de baie handmade, pe măsura clienţilor, pe care le vinde sub brandul Ronna Swimwear în toată lumea, iar în 2020 a ajuns la o cifră de afaceri de 2 milioane de euro. Ea a lucrat mai mulţi ani în domeniul juridic, în cadrul unei case de avocatură, iar apoi a schimbat macazul şi a deschis iniţial un business în domeniul consultanţei specializate pe facilitarea obţinerii de autorizaţii sau avize de funcţionare de către persoanele juridice.
„Ideea de Ronna Swimwear a apărut din nevoia pieţei româneşti de a avea costume de baie din materiale bune. M-am gândit să fac ceva inedit. Prima dată am pornit un business în producţia de lenjerie intimă cu o asociată şi am văzut că acest segment de costume de baie a mers mai bine, asta fiind prin 2015. Apoi, am pornit singură în 2018, numai cu costume de baie“, povesteşte Roxana Ispas.
Finanţarea iniţială a venit din businessul său în domeniul consultanţei şi s-a ridicat la aproximativ 20.000 euro. Iar în prezent, spune ea, tot ce face din vânzările costumelor de baie investeşte în producţie.
Antreprenoarea susţine că la început nu avea mari aşteptări de la noul business, însă a muncit mult, iar acesta a luat amploare încă din primul an. „Primele cliente au fost chiar persoane cunoscute. După aceea am primit foarte multe comenzi din afara României, din Londra, Franţa, Anglia, Germania, SUA.“
Primele produse, îşi aminteşte Roxana Ispas, au fost costumele de baie cu volane. Apoi a făcut produse nude şi seturi cu diverse imprimeuri. „Recomandările clientelor m-au ajutat foarte mult la început“, explică ea.
Antreprenoarea spune că merge pe liniile clasice de produse şi se inspiră în funcţie de ce vede. Ea adaugă că are comenzi din toată lumea şi în mai multe ţări a deschis showroomuri, deoarece clientele din Franţa, Germania şi Dubai caută produsele Ronna Swimwear mai mult în locaţii fizice, faţă de clientele din România, care comandă mai mult online.
Primele produse, îşi aminteşte Roxana Ispas, au fost costumele de baie cu volane. Apoi a făcut produse nude şi seturi cu diverse imprimeuri.
„Clienţii mei acum pleacă în vacanţe în Dubai, Maldive, Seychelles, dar am primit o comandă de la o franţuzoaică pentru o nuntă în vară“, subliniază ea, adăugând că iarna costumele de baie se vând mai bine decât vara. În această perioadă, spune Roxana Ispas, se caută mult seturile cu multe accesorii. „Îmi doresc să fac produse accesibile.“
În 2020, ea a făcut câteva colecţii exclusiviste de costume de baie pentru Madrid şi Monte Carlo şi menţionează că a rămas fără produse pe stoc. În acelaşi an, ea a creat mai multe colecţii de costume de baie şi a făcut o nouă linie de business, de rochii de lux, sub o marcă nouă - Ronna The Brand.
„Producem la Buzău şi la Milano. Cred că o să începem o colaborare pentru producţie şi în ţările Arabe. (...) Am pornit foarte bine 2021, avem chiar un finanţator din Dubai, care ne dă 7 mil. euro să facem rochii cu cristale Swarovski, dar şi costume de baie. Ne bucură că putem să producem la costuri bune lucruri accesibile clienţilor. Colaboratorii mei din Dubai au găsit finanţator. Acum se găsesc bani pe piaţă şi mai ales în afară“, afirmă Roxana Ispas.
În 2020, cifra de afaceri a companiei a fost 2 milioane de euro, iar anul acesta 1 milion de euro merge în producţie, a mai spus fondatoarea Ronna Swimwear.
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro