100 Cele mai puternice femei din business. Ioana David, Managing Director, Cleverage VC

Postat la 16 septembrie 2024 97 afişări

100 Cele mai puternice femei din business. Ioana David, Managing Director, Cleverage VC

Cifră de afaceri: N/A

Profit net: N/A

Număr de angajaţi: N/A


Biografie: Ioana David este Managing Director al Cleverage VC, singura comunitate din CEE dedicată investiţiilor în startupuri din sectorul health tech. Cleverage a realizat 15 investiţii şi un exit, având prezenţă în România, Bulgaria, Grecia şi Cehia. Ioana are experienţă vastă în tranzacţii, dobândită în roluri în cadrul Big 4 şi în sectorul privat de sănătate. Şi-a început cariera în presă, făcând parte timp de zece ani din echipa Ziarului Financiar.


► În urmă cu 20 de ani abia ajunsesem în Bucureşti şi încercam să supravieţuiesc în jungla în care intrasem. Ştiam că nu voi schimba lumea şi că poate nici nu voi putea obţine tot ceea ce îmi doream de la viaţă. Am ales să mă uit la fiecare lucru pe care îl realizăm ca la un mic progres. Nu am căutat niciodată perfecţiunea. Am încercat doar să-mi fac treaba, oricare a fost aceasta. Şi să o fac bine. Nu m-am dat înapoi de la muncă şi am făcut şi lucruri pe care alţii poate nu voiau să le facă, fie pentru că erau prea de rutină, fie pentru că erau sub statutul lor. Dacă mi-ar fi spus cineva în urmă cu 20 de ani că o să ajung să fac toate aceste lucruri i-aş fi spus fie că glumeşte sau poate i-aş fi cerut să-mi explice ce presupun unele din joburile pe care le-am avut. Am fost jurnalist la ZF, consultant în tranzacţii la PwC si Deloitte, am făcut tranzacţii pentru Medicover, iar acum caut prin Europa cele mai bune startupuri health tech. Orice am făcut, am considerat că datorez mie, oamenilor cu care lucrez şi celor pentru care lucrez să fac o treabă bună.

► Când am plecat din jurnalism, ştiam că o să fac tranzacţii. Dar nu ştiam cum, ce presupun sau dacă o să mă descurc. Am picat de la înălţimea unui jurnalist de business cunoscut şi respectat, în rigorile şi în efortul enorm de a învăţa lucrurile de la zero într-un alt domeniu. Cu excepţia primei meserii, aceea de jurnalist, pe care am ales-o eu, am simţit că celelalte roluri m-au ales ele pe mine. Ca mulţi alţii, am făcut lucruri pentru prestigiu sau pentru bani (la partea aceasta încă mai e de muncă) şi am avut mereu în minte faptul că mi-ar fi ruşine de un singur aspect, respectiv să depun mai puţin efort decât aş fi fost în realitate în stare.

► Sectorul de venture capital finanţează ideile care au potenţialul de a schimba regulile jocului. Sprijinite de capitalul şi experienţa fondurilor de venture capital, startupurile din Europa pot revoluţiona tratamentul cancerului şi al bolilor infecţioase, pot schimba fundamental modul în care pacientul interacţionează cu medicul, sau dezvoltă soluţii care să micşoreze povara financiară din sectorul de sănătate. Asta dacă ar fi să ne referim doar la health/med tech, nişa în care Cleverage activează. Sectorul de venture capital a avut o dezvoltare interesantă în ultimii ani, însă nu fără provocări. Una dintre acestea este reprezentată de rolul femeilor, iar aşteptarea mea este ca acestea să devină tot mai vizibile, aşa cum s-a întâmplat în alte industrii, dar nu încă şi în zona de venture capital.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.